Au sosit primii brazi in Piaţă

• publicat la: 12 decembrie 2011
Au sosit primii brazi in Piaţă

Primii brazi au apărut timid azi în Piaţa din Carei.Deşi mai sunt doar două săptămâni până la Crăciun,astăzi a fost prima zi în care au fost găsiţi brazi spre comercializare.

După cum bine ştim ,ziua de luni este zi de mare fluctuaţie în piaţa din oraşul Carei şi deci sunt prezenţi şi comercianţi din alte localităţi.În această perioadă ,pe lângă zarzavaturi şi fructe sau îmbracăminte groasă de sezon,puteţi găsi şi tot felul de ornamente de Crăciun, la preţuri mai atractive decât în magazine.Mesele vânzătorilor ambulanţi sunt pline de produse de tot felul ,marea problemă care e mereu prezentă de  luni bune încoace  e problema banilor cu care trebuiesc plătite mărfurile cumpărate.Nu sunt şi pace.Toţi comercianţii se plâng de vânzări scăzute deşi suntem în prag de sărbători.Fioroasa criză financiară nu a ocolit nici Careiul.

Dacă în alţi ani cumpărătorii aşteptau înfriguraţi apariţia primilor brazi,nu mulţi au fost cei care astăzi s-au înghesuit să cumpere.Oamenii au venit,s-au uitat şi mai aşteaptă până să cumpere.
Gligor Aurel vine în fiecare an cu brazi spre vânzare tocmai din Beliş.

bra

Daca în anii precedenţi vindeam 30-40 de bucăţi de brad încă din prima zi,astăzi abia am reuşit să dau 6 bucăţi.Poate mai aproape de seara Ajunului o să sporească vânzările„,ne spune Gligor Aurel.

Puteţi găsi exemplare mici,cu câteva crenguţe la preţ de 5 lei dar şi brazi mari,rotaţi la preţ de 100 de lei.Cei mai căutaţi brazi sunt cei mici şi ieftini însă unii nu îşi permit nici măcar atât şi cumpără doar câteva crenguţe, pentru miros.

Pentru  împodobit,în Piaţa careieană găsiţi tot felul de ornamente şi obiecte de artizanat adecvate sărbătorilor de iarnă.

redactia

Lasati un comentariu