Ce legi trăsnite a mai făcut Senatul

• publicat la: 1 decembrie 2011
Ce legi trăsnite a mai făcut Senatul

Ziua mondială a sănătăţii – zi de doliu naţional în România, castrarea chimică a pedofililor şi acordul vecinilor pentru petrecerile de acasă după ora 22, acestea sunt doar câteva dintre legile adoptate de senatori fără ca măcar să fie citite. În total, câteva sute de legi au trecut de Senat în ultimele luni prin metoda adoptării tacite, adică fără să fie dezbătute în plen.

Astfel, constată MEDIAFAX, adoptarea tacită, procedeu instituit pentru a garanta fluenţă legislativă în cazuri excepţionale de blocaj, pare că a devenit, pentru senatori, una din procedurile obişnuite prin care actele normative ajung la Camera Deputaţilor. Un record în ceea ce priveşte iniţiativele adoptate tacit de Senat a fost înregistrat, marţi, când, anunţă CURENTUL, noul preşedinte al acestei Camere, Vasile Blaga, şi-a început mandatul anunţând că 59 de proiecte sunt considerate adoptate de Senat, fiind transmise la Camera Deputaţilor în forma iniţiatorilor.

Printre aceste iniţiative legislative se află, după cum remarcă JURNALUL NAŢIONAL, şi aceea care prevede castrarea chimică a pedofililor condamnaţi pentru circumstanţe agravante de abuz sexual, pentru a se preveni, astfel, recidiva. Însă, la al doilea articol, noţiunea de „violenţă şi abuz sexual asupra mi­norului” este definită prin ra­por­tare la art. 220 din noul Cod Penal, act normativ ce nu a intrat încă în vigoare. O gafă impardo­nabilă într-o iniţiativă legislativă.

Mai departe, analizează JURNALUL NAŢIONAL, creatorii de lege men­ţio­nează, la art. 3, că „abuzurile se­xuale cuprinse în conceptul de pe­do­filie fac parte din categoria perversiunilor sexuale”, amestecând, într-un melanj dubios, două infracţiuni distincte, prevăzute de art. 198 şi, respectiv, art. 201 din actualul Cod Penal. Art. 4 şi 5 menţionează reglementări deja existente în noul Cod Penal (art. 220), deşi în procesul de legiferare e interzisă instituirea aceloraşi reglementări în două sau mai multe acte normative.

Tot tacit, Senatul a aprobat, marţi, o propunere legislativă care prevede declararea zilei de 10 mai, Ziua Independenţei, ca zi de sărbătoare naţională. ADEVĂRUL afirmă că şi proiectul care prevede că petrecerile private care presupun depăşirea limitelor de zgomot admise după ora 22.00 se pot face numai cu acordul scris al vecinilor a fost adoptat tacit de Senat.

De asemenea, Ziua mondială a sănătăţii (7 aprilie) ar urma să devină zi de doliu naţional, conform unei iniţiative adoptate tot tacit, după cum afirmă CURIERUL NAŢIONAL. Un alt proiect care a fost considerat adoptat fără a fi votat de senatori este abrogarea Legii 3 din 28 martie 1974, cea privind presa din Republica Socialistă România, act normativ care are prevederi încă în vigoare, deşi majoritatea au fost declarate neconstituţionale. Astfel, adoptarea tacită, care ar trebui să survină unei situaţii excepţionale, a devenit metoda obişnuită de trecere a legilor prin Senat. De fapt, constată MEDIAFAX, plenul este cel care, ocupat cu dispute politice şi lupte pentru posturi, a abdicat de la funcţia sa de legiferare.

sursa ziare.ro

Lasati un comentariu