Dr. Oz: Cum să slăbeşti până la Revelion, fără să te înfometezi

• publicat la: 26 decembrie 2011
Dr. Oz: Cum să slăbeşti până la Revelion, fără să te înfometezi

Dacă ai pus câteva kilograme de Crăciun există câteva soluţii rapide recomandate de celebrul Dr. Oz pentru a scăpa de ele până în noaptea de Revelion. Află trucurile de slăbit sănătos aplicate de Dr. Oz!

Kilogramele pe care le-ai adăugat în urma meselor copioase de Crăciun nu trebuie să pună mari probleme şi nici nu este recomandat să apelezi la soluţii drastice precum înfometarea pentru a arăta suplă de Revelion.

Trucuri rapide pentru a slăbi 2-3 kilograme:

  • Respectă un orar al meselor principale;
  • Aleargă măcar 10 minute pe zi sau mergi câte o oră la sala de fitness;
  • Evită mâncărurile grase şi dulciurile;
  • Renunţă la sucurile carbogazoase şi la alcool;
  • Nu mânca după ora 19:00;
  • Bazează-te mai mult pe salate de crudităţi şi 2-3 fructe în fiecare zi;
  • Elimină ronţăielile şi produsele de tip fast-food, prăjelile, sosurile cu maioneză, tocăturile.

În plus, există câteva alimente care accelerează metabolismul şi intensifică arderea grăsimilor:

1. Ghimbirul

Conţine enzime care accelerează digestia proteinelor, împiedicând depozitele de grăsime. Prepară-ţi ceai din rădăcină de ghimbir şi consumă-l înainte de masă.

2. Ardeiul iute

Specialiştii susţin că ardeiul iute accelerează metabolismului, arde caloriile şi suprimă apetitul. Eficienţa acestuia este dată de o substanţă numită capsaicină. Aceasta stimulează producţia de endorfine şi adrenalină în organism şi creşte rata metabolismului după masă

3. Cafeaua şi ceaiul verde

O ceaşcă de cafea simplă, fără lapte şi poate doar cu puţin zahăr brut (sau extract de stevia rebaudiana care nu conţine calorii) te poate ajuta să arzi mai multe calorii, potrivit unui studiu apărut în publicaţia Physiology & Behavior. Se pare că rata metabolică creşte cu 16% în urma unui consum de cafea (nu şi cea decofeinizată) sau ceai verde

4. Terciul de ovăz

Terciul de ovăz care trebuie consumat dimineaţa împreună cu un fruct şi nuci/migdale/seminţe de floarea soarelui, deoarece va menţine senzaţia de saţietate pe o perioadă lungă.

5. Avocado

Conţine grăsimi bune care accelerează metabolismul. În plus, avocado este foarte bogat în nutrienţi care sunt esenţiali pentru sănătatea organismului.

sursa topsanatate

Lasati un comentariu