Brăţările radionice ale dacilor

• publicat la: 5 ianuarie 2012
Brăţările radionice ale dacilor

Brăţările dacice descoperite de „braconierii arheologici” pe Culmea Căprăreaţa, la est de incinta sacră a Sarmisegetusei, aveau proprietăţi radionice.
Conform unor specialişti militari in psihotronică şi război radioelectronic, ele alcătuiau un dispozitiv radionic, folosit de sacerdoţi .

„7”, numărul magic

Folosind un aparat de detecţie a metalelor marca “Spectrum Wait”, „braconierii” din Deva au reuşit ceea ce arheologii n-au reuşit niciodată, descoperirea unor gropi sacre care demonstrează incă o dată cunostintele extraordinare ale castei preoţilor daci. Cercetătorul Florin Medeleţ a fost primul care, cercetând 25 de brăţări spiralate de argint, descoperite in imprejurimile Sarmisegetusei, a remarcat că acestea depăşeau sensul strict de podoabe, incadrându-le in „domeniul ritualico-magic”. Brăţările studiate erau terminate la ambele extremităţi cu capete de şarpe, urmate de 7 palmete infăţisând „pomul vieţii”. La fel cum sunt şi brăţările de aur recent descoperite. „7” este şi modulul numeric folosit la construirea sanctuarului mare, care are 30 de formatiuni a câte 7 stâlpi.

Comoara de sub lespezi

Conform declaratiei dată la poliţie de câtre săpători, in zona culmii “Căprăreaţa” – punct arheologic al sitului „Sarmizegetusa Regia” – „la distanţa de 5 metri de o stâncă aflată pe panta muntelui, s-a descoperit o lespede de piatră sub care se afla o groapă triunghiulară, cu dimensiunile de 50x50x60 cm, având pereţii placaţi cu lespezi de piatră. In interiorul acesteia, după evacuarea pământului, s-au descoperit zece brăţări spiralice  din aur masiv asezate perechi, câte două, respectiv câte o brăţară mai mică introdusă intr-una mai mare; trei perechi de câte două brăţări erau aşezate vertical, iar alte două perechi de câte două brăţări erau asezate orizontal, la nivel inferior, separate de primele printr-un strat de pământ”.

Misterele cultului solar

Ulterior, in zona bazinelor de apă de pe pârâul Godeanu, la poalele culmii Căprăreaţa, alţi săpători neautorizati au mai localizat o groapă sacră, amenajată cu lespezi de piatră, deteriorată, in care au descoperit două brăţări de tipul celor descrise mai sus. In ziua următoare, tot pe o pantă a culmii Căprăreaţa, acestia au descoperit o a treia groapă triunghiulară de cult, in care au declarat că au găsit alte trei brăţări din aur. Toate cântărind peste un kilogram. Cele trei gropi de cult erau amplasate intr-un triunghi imaginar cu vârful in jos, două pe panta culmii, iar a treia la poale, la est de incinta sacră unde se oficiau misterele cultului solar. Conform cercetătorului  Gheorghe Serbana, denumirea culmii burduşită cu brăţările masive nu vine de la capra, ci de la Cap (de) Ra, zeul soarelui, al cărui cult era celebrat la Sarmisegetusa si care nu este exclusiv zeu egiptean. In afară de casta preotilor, in misterele cultelor Soarelui erau initiati si războinicii si capii familiilor aristocratice, şarpele fiind emblema religioasă, lupul al castelor de luptatori, iar ursul al familiilor aristocratice. De sărbătorile solstitiale, la aceste mistere participa si poporul.

Sistem energetic de mare putere

Observând schita „inginerească” a gropii de cult, un triunghi isoscel format din lespezi de piatră ce contineau cinci „bobine” din aur despartite printr-un strat de pamant, câţiva specialisti in război radioelectronic de la Academia Militara, au recunoscut imediat o „cutie de rezonanta”. Dar cand au aflat ca este vorba despre mult controversatele brăţări dacice, au cerut mai mult timp si detalii tehnice: număr de spire, grosime, inăltime etc. Acum, in urma recuperării câtorva brăţări, col.dr. Emil Strainu, specialist in psihotronică si război radioelectronic, si-a facut o părere preliminară: pe Căprăreaţa se află un sistem de dispozitive radionice de mare putere.

Dirijarea energiei radionice

Conform col. dr. Emil Strainu, „cele trei dispozitive puteau focaliza, concentra si dirija energiile subtile”, unele brăţări actionând ca bobine Tesla, captatoare de energie radionică. „Brăţările, amplasate intr-o cutie de rezonanţă, jucau rolul de circuite oscilante si transformatoare de frecvenţă, putând induce maselor stări benefice sau negative, in functie de ceea ce doreau sacerdoţii care actionau dispozitivele, prin fluxuri radionice emise de la distanţă”, subliniaza col.dr. Străinu. De exemplu, se putea induce luptătorilor stări de mânie si curaj nebunesc. Aşa şi vorbesc anticii despre războinicii daci, acţionând pe câmpul de luptă fără teamă, asemenea lupilor. Mircea Eliade, care a studiat indelung mitologia populară românească, vorbeste si despre puterea miraculoasă a războinicilor de se transforma ritual in lupi. Eliade era de părere că războinicii se constituisera intr-o intr-o confrerie de luptãtori, la intrunirile cărora se oficiau ritualuri sacre, luptătorii fiind posedaţi de spiritele lupilor, ceea ce avea să fie denumit ulterior „furor heroicus”. Nenumărate triburi cu nume de lupi sunt atestate si in regiuni mai indepărtate, in Spania (Loukentioi si Lucenses), in Galicia celtiberica, in Irlanda si Anglia. Cam pe unde au ajuns luptătorii-lupi, având ca steag de luptă şarpele cu cap de lup.

Spirala, şarpele totemic

Printre totemurile dacilor, trebuie menţionat şi şarpele, in forma lui naturală sau in cea fantastica, de balaur. Sarpele in forma naturala, ca animal consacrat Soarelui si care reprezenta energia inmagazinata, spiralata, a fost folosit ca simbol din cele mai vechi timpuri, pe ceramica sacra, apoi de catre casta razboinica, pe scuturi si coifuri. Sarpele fantastic, incoronat, cum avea sa fie folosit si de faraonii egipteni, a fost considerat de arheologi, un animal simbolic al localnicilor din Carpati incă din perioada culturii Hallstatt. Figurarea iconografică a Cavalerului trac mosteneste in reprezentarea arborelui sacru incolocit de un sarpe caracteristica totemică antică din epoca predacică.

Tratamentele radionice

Energia radionică manevrată de preotii daci prin aceste sisteme spiralate putea fi folosită si in scopuri terapeutice. Preotii daci erau recunoscuti ca cei mai buni lecuitori ai lumii antice. Pentru specialistii in terapii radionice din ziua de azi, „podoabele” dacice, brăţări spiralate sau sub forma de spirală strânsă ca o rozetă sunt tot atâtea instrumente radionice cu efect curativ. In practică, obiectivul radionicii este ide a intări sistemul imunitar al omului si de a creste capacităţile organismului de autovindecare , ajutand la inlăturarea influentelor factorilor toxici, influentelor la nivel emotional si psihologic. Totodata, creste potentialul energetic al pacientului, in sensul dobandirii unei stari de bine, nu numai la nivel fizic, ci si emotional, mintal si spiritual. Adica, exact cum se spunea despre vindecatorii daci, acestia lecuiau si trupul si sufletul, altminteri vindecarea nu ar fi fost completa. Radionica sustine ca fiecare persoana dispune de o forta vitala sau camp energetic, care, atunci cand este tulburat, produce manifestari si simptome de boala in corpul fizic. Tratamentele radionice incearca sa alinieze, sa regleze campul energetic personal, actiune cunoscuta ca „normalizare”. Radionica a fost promovată in timpurile noastre de dr.Albert Abrams (1863-1924) si s-a dezvoltat  datorită unor practicieni renumiti precum dr.Ruth Drown (USA), Sir George de la Warr, David Tansley si Malcom Rae (Anglia).

„Ratiile” brăţărilor dacice

Una dintre afirmatiile fundamentale ale lui Abrams este că tot ceea ce exista intr-o formă sau alta are o „semnătură vibrationala unică”. Aceste semnaturi sunt reprezentate in radionica printr-o serie de coduri numerice, asa numitele „rate” radionice. Dr. Albert Abrams considera ca dispozitivele metalice in forma de spirale dublu- concentrice influenteaza  sistemul nervos central. Purtate  ca brăţări, pot avea un efect calmant, echilibrând sistemul nervos, inducând o stare de armonie. Cele de aur lucrează cu cea mai purã si nobilã energie, cea a Soarelui, caruia ii si este consacrat aurul. Inca de pe vremea masagetilor (mileniul II i.C.) se purtau bijuterii spiralate din aur, la maini si la picioare, acestea avand efect benefic asupra organismului. Masagetii, inchinatori exclusiv la Soare, purtau bentite de aur, cu motive serpentiforme si spiralate, cand plecau la razboi. Că preoţii geto-daci cunosteau efectele „bobinelor” ca generatoare de energie vitalã o demonstreaza sofisticatul sistem de pe culmea Căprăreaţa, din incinta sacră de la Sarmizegetusa. Nu se stie cu ce „ratie” radionică lucrau, dar se presupune că intregul sistem concentra in interior energie radionica din mediul inconjurator, ca apoi sã o emane pentru a insufla razboinicilor „furor heroicus”  sau să o reverse asupra mulţimii pentru a o face sa simtă energia cosmică.

sursa enational

comentarii

de TANTA la 25 mai 2012 - 17:55

TERMENUL DE RADIONICA NU EXISTA IN DEX, CE ESTE DE FAPT TOT N-AM INTELES.
MA INDOIESC , CA DACII FOLOSEAU ASA CEVA CA SI APARAT, MAI DEGRABA SPIRALA REPREZENTA PERPETUAREA SPECIEI UMANE, PUTEA REPREZENTA UNIVERSUL, ETC.

de dac la 25 mai 2012 - 19:01

lasa tancza draghe aceasta discutie pentru cei avizati si mai indoaie-te tu spre pusta ca poate te perpetuezi mai bine pe-acolo

Lasati un comentariu