Activitatea Consiliului Național al Elevilor

• publicat la: 8 februarie 2012
Activitatea Consiliului Național al Elevilor

La sfarsitul saptamanii trecute,membrii Biroului Executiv al Consiliului  Național al Elevilor au participat la întâlnirea de la București cu   reprezenanții Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi   Sportului, Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret şi Agenţia  Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării   Profesionale.

Reprezentanţii elevilor au prezentat strategia de dezvoltare   organizaţională a Consiliului Naţional al Elevilor şi au explicat   principalele fundamente pe care este construită strategia, precum şi  elementele de noutate pe care aceasta le implică, astfel încât domeniul   activităţilor extraşcolare, dar şi domeniul consultativ şi reprezentati   să devină atractiv pentru tineri.

Secretarul de Stat pentru Învăţământul Preuniversitar, Oana Badea, alături de consilierul Ministrului, Romeo Moşoiu şi-au exprimat deschiderea şi interesul faţă de iniţiativele Consiliului Naţional al   Elevilor.

Discuţiile dintre cei doi factori decizionali s-au concentrat în jurul   programului naţional „Şcoala altfel” care urmează să se desfăşoare în  perioada 2-6 aprilie. Consiliul Naţional al Elevilor va juca un rol  definitoriu în organizarea şi desfăşurarea activităţilor din această  săptămână, astfel încât scopul proiectului, de a implementa educaţia  non-formală în cea clasică, să fie atins.

Întâlnirea de lucru cu Szel Lőrincz, vicepreşedintele Autorităţii  Naţionale pentru Sport şi Tineret a avut ca scop continuarea  parteneriatului educaţional între cele două instituţii, pentru   implementarea de proiecte comune. “Consiliul Naţional al Elevilor – Factor al democratismului educaţional” este proiectul Consiliului  Naţional al Elevilor pe care Autoritatea îl va sprijini în organizarea  cele de-a doua ediţii.

redactia

Lasati un comentariu