Dreptul de control al asociatului neadministrator

• publicat la: 14 februarie 2012
Dreptul de control al asociatului neadministrator

Asociaţii firmei pot fi supuşi la teste de fidelitate. Inainte de infiintarea unei firme, după lungi consilii de familie, se decid membrii care se vor asocia, liantul principal fiind gradul de rudenie sau increderea reciprocă. Ce se intâmplă cu firma, insă, atunci când relaţiile familiale se strică?

In general, majoritatea asociatilor unei firme provin “din familie”, insă aceasta nu este o regulă.

Chiar si doi, trei sau mai multi indivizi, care converg către acelaşi scop şi au trasate aceleasi obiective, pot constitui comitetul de asociati in cadrul firmei nou infiintate. Ulterior, in functie de statutul companiei, sunt stabilite functiile si rolurile fiecăruia, precum si actele constitutive care reprezintă reperul legal in activitatea firmei.

Actul constitutiv poate deveni actul discordiei dintre asociaţi

Actele constitutive au o deosebită importanţă pentru relaţia dintre asociaţi deoarece majoritatea problemelor isi trag seva din inadvertentele sau din lipsa de precizări si stipulări din cadrul acestor acte. Este foarte important ca in procesul de concepere si redactare a respectivelor documente să fie incluse toate aspectele legate de activitatea firmei, precum si de consecinte, asta pentru a se evita multe probleme. Legea nu oferă decat directive generale in aceasta speta, tocmai de aceea se recomanda nota personala si implicarea partilor in crearea clauzelor, pentru a-si urmari propriul interes.

In practică, atunci când mai multi asociati decid să infiinteze o firmă, este necesar să se stabilească un administrator al acesteia, care poate fi unul dintre ei sau o persoana din afara companiei care va avea rolul de a exercita aceasta functie. In cazul in care se decide ca unul dintre asociati sa fie si administrator, acestuia ii revin mai multe responsabilitati, dar si beneficii suplimentare fata de asociati datorita faptului ca are la dispozitie toate uneltele pentru a-si urmari si interesele personale.

Unii asociaţi neadministratori ajung să-i implore pe administratori pentru a avea acces la controlul firmei

Asociatii neadministratori au de suferit in momentul in care solicita dreptul de control asupra companiei, mai ales cand administratorul se simte cu musca pe caciula si are de ascuns anumite actiuni interzise. S-au inregistrat chiar si cazuri cand asociatii neadministratori au pus firme de paza care sa le interzica accesul asociatilor pe teritoriul firmei, desi acest lucru nu este legal, ei neavand aceasta autoritate. Pe langa dreptul la control, asociatii neadministratori mai au dreptul de a cere informatii cu privire la statutul propriei companii, iar acest lucru se poate cere chiar periodic si nu doar in cadrul adunarilor generale.

In cazul in care asociatul administrator este actionat in instanţă, judecătorul poate să-i ceară acestuia să prezinte toate documentelor pe care nu a binevoit să le arate celorlalti asociati, incluzând aici registrele contabile, hotărârile Adunării Generale, registrul de deliberări al Adunării Generale, documentele privitoare la tranzactiile efectuate sau contractele societăţii. Administratorul nu poate invoca clauza confidentialităţii contractelor, deoarece asociatul este indreptăţit să le vadă, dat fiind faptul că statutul lui ii conferă acest drept.

Pentru a trage niste concluzii corecte, asociatul neadministrator trebuie sa efectueze o radiografie totala a activitatilor din companie tocmai pentru a sti cum sa gestioneze eventualele greseli si sa le rectifice in timp util.

Pentru detalii si pentru a te informa suplimentar, accesează www.avocat-tv.ro, sectiunea Subiecte.

Lasati un comentariu