Elevi careieni apreciaţi de CN Poşta Română

• publicat la: 9 februarie 2012
Elevi careieni apreciaţi de CN Poşta Română

Compania Naţională Poşta Română S.A. a lansat, in data de 9 octombrie 2011, ., cu ocazia Zilei Mondiale a Poştei, a 41-a ediţie a Concursului Epistolar. Întrecerea se desfăşoară sub egida Uniunii Poştale Universale (UPU), agenţie a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU).

Prin acest demers UPU urmăreşte crearea unei lumi mai bune prin intermediul sportului, promovând în acelaşi timp prietenia şi respectul. Tema lucrărilor pentru această ediţie este următoarea: „Scrie o scrisoare către un atlet ori unei persoane din lumea sportului pe care o admiri, în care să-i explici ce înseamnă pentru tine Jocurile Olimpice”. Subiectul a fost ales pentru că în perioada 27 iulie – 12 august 2012, Jocurile Olimpice de Vară, organizate o dată la 4 ani, vor avea loc la Londra.
La concurs a fost posibilă înscrierea copiilor de până la 15 ani.La nivel judeţean,lucrările au fost  analizate şi selecţionate de o comisie formată din reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean şi ai CN Poştei Române,Satu Mare.

Desemnarea câştigătorilor la nivel judeţean a avut loc in data de 27 ianuarie 2012, iar in data de 9 februarie 2012 au fost înmânate diplomele de participare elevilor de la Şcoala cu clasele I-VIII nr.1 Carei de către Daniela Nistor,reprezentantul Poştei Române,jud.Satu Mare şi şeful Oficiului Poştal Carei, Luciana Fericeanu.

Berzovan Maria ,Ciută Aurora(cl.VIII),Abriham Amalia,Grad Anca(cl.VII),Gheaţă Alexandru şi Rusu Cătălin(cl.V) sunt elevii cărora le-au fost înmânate diplome.

redactia

comentarii

de Nicoleta Latis la 11 februarie 2012 - 08:28

Felicitari elevilor si profesorilor care i-au pregatit!

Lasati un comentariu