Provocările unui părinte din secolul XXI
Da, recunosc! Recunosc că nu am fost un copil ușor de educat privind în urmă peste ani, acum cu ochi de părinte. A fost șocant pentru părinții mei să mă vadă cu părul zbârlit, bine tapat în freza mea punk. Pentru că așa era moda…iar noi trebuia să fim în ton cu ea sau cool cum ar spune un tânăr din zilele noastre. Faptul că eram aproape de graniță micșora distanța dintre noi și moda vestică.
Nu le-a fost ușor părinților mei nici când au aflat că nu sunt străină de fumat – ei fiind nefumători. Mi-au explicat riscurile și, strângând din dinți, i-am ascultat. Nu de frică, ci din respect. Din respect pentru că lipseau mult de acasă pentru ca mie și celor două surori să nu ne lipsească cele necesare.
Mi-am adus aminte de toate acestea zilele trecute când fetița mea, elevă de gimnaziu, mi-a spus că vrea să-și pună unghii false. Voi fi făcut o față precum precum părinții mei când le spuneam o trăznaie ! Și-atunci mi-a trecut instantaneu prin minte: cum să-i explic riscurile pe care le implică unghiile false puse de o persoană neautorizată, adică o colegă de vârsta ei ? Cum să faci un copil de vârsta ei să priceapă că există o lume nevăzută, niște dușmani mititei, mititei – germenii care provoacă infecții la unghii dacă instrumentele cu care se lucrează nu sunt sterilizate,sau materialele folosite sunt din surse nesigure,prin comenzi on-line?
M-am mai gândit apoi cu groază la momentul când îmi va cere un tatuaj sau un piercing pentru că, din păcate și acestea sunt trendy, nu-i așa? La noi în oraș, după știința mea, nu sunt cabinete specializate pe asemenea operațiuni și atunci copiii noștri sunt expuși la boli, dintre care cele mai ușoare ar fi infecțiile bacteriene și hepatita C, pentru că tatuajele și piercingurile și le fac pe la prieteni și colegi de școală fără o minimă protecție. Care sunt urmările acestor lucruri trendy acum?
Să facem un exercițiu de imaginație. Sunt elevă în clasa a VII-a și-mi fac un piercing în nas și unul în buză că acum așa dă bine, așa sunt în rând cu lumea bună. Peste vreo trei patru ani nu le mai vreau că nu mai sunt la modă, nu sunt cool. Doar cei nașpa le vor mai purta. Ce mă fac pentru că îmi rămân cicatricile și-mi strică aspectul pe care voi dori să-l schimb cu ce va fi atunci.
Așa i-am explicat fetei mele ce înseamnă urmarea fără discernământ a unei mode de moment. Nu i-am interzis din prima, ci am sta de vorbă pe îndelete despre urmările pe termen lung la aceste acțiuni. I-am spus nu ce să facă, ci la ce m-aș gândi eu înainte să iau o asemenea hotărâre, apoi am lăsat-o să ia singură decizia. În definitiv era vorba despre corpul ei. Ea trebuie să hotărască, dar în perfectă cunoștință de cauză, și nu privind un singur aspect, ci luând în considerare toate implicațiile unei asemenea decizii. Am făcut bine, am făcut rău, nu știu. Timpul o să mi-o arate.
Din păcate părinții sunt din ce în ce mai ocupați și nu au timp să discute cu proprii copii, iar aceștia povestesc între ei, dispun de aceleași puține și distorsionate informații, iar urmările sunt uneori tragice. Mai sunt o categorie de părinți care doresc, poate inconștient maturizarea forțată a copiilor lor. Aceștia le permit fetelor să-și pună unghii false, să-și vopsească părul, să se fardeze de la vârste fragede, iar băieților să-și pună piercinguri. Aceștia sunt cea mai mare provocare pentru un părinte rațional. Când interzici copilului tău ceva, îți răspunde: Dar pe X mama și tata îl/o lasă. Și aici este foarte greu să ai un răspuns explicativ. Iar urmarea acestor limite lărgite….
Am văzut pe stradă fetițe și băieți purtând același stil de îmbrăcăminte, chiar dacă erau de culori diferite. Fug de uniformă și inconștient se îmbracă uniform urmând stilul vestimentar al unei starlete efemere. Am văzut aceleași nuanțe de păr vopsit pentru că această culoare se poartă, fără să se privească în oglindă dacă le vine sau nu culoarea. Totul la ei, deși viu colorat, pare uniform, monoton, variațiuni pe aceeași temă. Ici, acolo mai sare în ochi câte un adolescent sau adolescentă, care personalizează stilul vestimentar și îl adaptează persoanei sale. Aceștia ies din peisaj, se evidențiază și-i remarci imediat, dar sunt puțini, poate de aceea sunt ușor de observat.
Așa,pe repede înainte,acestea ar fi unele din provocările unui părinte din secolul 21.
Nicoleta Latiş
Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei
Radu Gyr
comentarii
de Horia Mărieș la 11 februarie 2012 - 03:32
@Nicoleta Latiș
Vă întrebați: „Am făcut bine, am făcut rău, nu știu. Timpul o să mi-o arate.”
Vă garantez eu: ați făcut foarte bine.
În plus, ați scris și un text atractiv, foarte plăcut de citit.
Dacă mai aveți astfel de amintiri, astfel de experiențe de părinte si astfel de texte ascunse pe undeva în memorie, nu ezitați să le puneți pe hârtie și să le publicați.
Sunt convins că ele o să-i ajute și pe alți părinți din secolul XXI să ia deciziile corecte în situații similare.
Copiii din ziua de azi sunt minunați, dar vor fi și mai minunați dacă vor fi îndrumați corect de către părinți și cu „diplomația” absolut necesară.
de Nicoleta Latis la 11 februarie 2012 - 08:43
M-am convins si eu ca am procedat bine cand aceasi fetita a mea mi-a zis: Mama nu imi pun unghii false pentru ca am vazut ce a patit prietena mea care a facut-o. I le-a scos manichiurista pentru ca nu a fost folosita o substanta speciala care protejeaza unghia de atacurile bacteriene. Acuma are niste foite in loc de unghii si suporta toate neplacerile asociate.
E greu sa-ti faci mereu timp pentru discutii cu copii, uneori interminabile, pe aceeasi tema, dar cu siguranta merita efortul. Le transmitem o experienta deja acumulata si filtrata, iar ei au timp sa-si traiasca propriile experiente.
de Gabi D la 11 februarie 2012 - 18:04
Mi-a placut articolul tau,Nicoleta,succes cu altele la fel de bune!