„Catena Umana” împotriva discriminării

• publicat la: 17 martie 2012
„Catena Umana” împotriva discriminării

Românii din capitala Italiei sunt invitaţi să participe la evenimentul „Catena Umana”- manifestaţie împotriva tuturor formelor de discriminare, organizată de UNAR-Biroul Naţional Antidiscriminare  Rasială.  Evenimentul este organizat cu ocazia Zilei Mondiale Împotriva Rasismului şi va avea loc pe 21 martie, începând cu ora 10:30, în 35 de oraşe din Peninsulă.

ARI (Asociaţia Românilor din Italia)- partener oficial UNAR şi co-roganizator al evenimentului îi invită pe toţi românii din capitală să se alăture manifestanţilor, care se vor reuni într-o adevărată horă în jurul Colosseumului, la Roma.

„Acum mai mult ca oricând, românii ar trebui să participe la eveniment,fiind cea mai numeroasă comunitate şi implicit, cea cu problemele cele mai numeroase. Deşi este o zi lucrătoare, propun şi cer conaţionalilor şi membrilor asociaţiei noastre să fie alături de noi. Îi invit pe această cale şi pe ceilalţi reprezentanţi ai asociaţiilor româneşti să sprijine iniţiativa”- ne-a declarat Eugen Terteleac, preşedinte ARI.

„Asociaţia Românilor din Italia este înscrisă în registrul UNAR al Asociaţiilor care combat discriminarea rasială”, a mai precizat Eugen Terteleac.

Evenimentul „Catena Umana” va fi organizat în 35 de oraşe din Italia:participanţii vor înconjura tot atâtea monumente, sloganul manifestaţiei fiind „No a tutti i razzismi”.

Preşedintele ARI îi invită în primul rând pe românii din Roma, pe 21 martie, la evenimentul de la Colosseum, care va fi înconjurat de un „lanţ uman”: „Un eveniment similar a fost organizat de ARI anul trecut în august, cu ocazia Festivalului Callatis, când am organizat o „Horă a Unirii” demnă de Guiness Book, în jurul Insulei Tiberina de la Roma. Pe 21 martie va fi o „Horă a Unirii” în jurul Colosseumului. Vom încerca să le dăm tuturor participanţilor români tricouri cu inscripţia România, aşa cum am făcut la evenimentul de anul trecut.”

comunicat

Lasati un comentariu