Retrospectiva campaniei „Fără violenţă în şcoli!” la Liceul Teoretic Carei

• publicat la: 25 March 2012
Retrospectiva campaniei „Fără violenţă în şcoli!” la Liceul Teoretic Carei

În săptămâna 12-16 martie 2012 a avut loc campania ‘’Fără violenţă în şcoli!’’.

Anul acesta campania se află la cea de-a VI-a ediţie şi are ca scop principal prevenirea violenţei indiferent de natura ei şi căutarea unor soluţii pentru combaterea acesteia.

Pentru comunitatea Liceului Teoretic Carei această săptămână este întotdeauna un bun prilej de a învăţa lucruri noi care antrenează responsabilitatea, respectul faţă de cei din jurul nostru, libera exprimare şi nu în ultimul rând pregăteşte elevii pentru a deveni cetăţeni mai buni.

Pe parcursul acestei săptămâni în fiecare zi s-au distribuit fluturaşi informativi, iar în cadrul orelor de dirigenţie s-a pus în discuţie comunicarea aserivă şi rezolvarea de conflicte. Însă programul a avut un eveniment special în fiecare zi.

Astfel, luni, în Sala Multimedia a Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu Mare a avut loc lansarea campaniei şi totodată premierea elevilor participanţi la concursul de afişe şi eseuri. Reprezentanţii Liceului Teoretic Carei la proba de afişe, Naghi Bernard şi Vida Robert, au reuşit să ne scoată din anonimat pentru a doua oară consecutiv câştigând locul I la concursul de afişe, acesta fiind distribuit în toate unităţile de învăţământ din judeţul nostru. Tot în această zi clasa a IX-a C a elaborat un chestionar referitor la atitudinea faţă de violenţă, în vederea realizării unui sondaj de opinie în şcoală.

Marţi a avut loc un atelier de lucru găzduit de clasa a IX-a C intitulat  “Este violenţa o soluţie ?”, iar clasa a XI-a C a participat la o consiliere colectivă alături de doamna consilier şcolar prof. Onodi Eniko.

Ziua de miercuri a adus împreună membrii Consiliului Judeţean al Elevilor, implicit şi doi reprezentanţi ai Liceului Teoretic, Sava Ionuţ şi Vig Gheorghe, la un atelier de lucru intitulat “Cum să fac faţă violenţei din şcoala mea?” care a fost găzduit de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare.

Tot miercuri a avut loc centralizarea rezultatelor în urma sondajului de opinie, interpretarea rezultatelor şi dezbateri pe tema violenţei în mediul şcolar, activitate coordonată de  către doamna prof. Rodica Pop. În acelaşi timp, doamna consilier şcolar prof. Onodi Eniko şi elevii clasei a X-a D au identificat cauzele violenţei şcolare şi au căutat împreună soluţii şi alternative la acest fenomen în cadrul unei consiliei colective.

O altă zi semnificativă pentru comunitatea noastră a fost ziua de joi, astfel încât s-au implicat şi părinţii participând la diferite şedinţe găzduite de către diriginţi. În această zi, Liceul Teoretic Carei a primit, prin clasa a XI-a A, Ştafeta antiviolenţei de la Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 3 Carei. La rândul său, Liceul Teoretic a înmânată această ştafetă Grupului Şcolar “Simion Bărnuţiu” Carei prin eleva Claudia Zob din clasa a XI-a A care a prezentat într-o lucrare Power Point activităţile care pot constitui modele de bune prectici, fiind însoţită de elevii clasei a XI-a C.

Ultima zi a acestei săptămâni ne-a adus mai aproape de autorităţile locale. Clasele a IX-a A şi a X-a D au fost implicate direct atât prin consiliere colectivă, cât şi prin invitatea domnilor reprezentanţi ai Poliţiei de Proximitate din cadrul Poliţiei Municipale Carei.

În concluzie, campania ‘’Fără violenţă în şcoli!’’ reprezintă o circumstanţă avantajoasă dezvoltării de sine şi prevenire a oricărui tip de violenţă pentru a asigura oamenilor un mediu ambiant din toate punctele de vedere.

Lasati un comentariu