Germania şochează din nou Europa

• publicat la: 2 aprilie 2012
Germania şochează din nou Europa

Ministrul german de finanţe, Wolfgang Schäuble, vrea să propună plasarea finanţelor publice ale statelor membre UE sub supravegherea unei comisii de experţi, informează revista Spiegel în ediţia sa ce urmează să apară luni, citând un document intern al ministerului, relatează AFP.

Potrivit săptămânalului, ministrul german doreşte să propună crearea unei comisii de experţi independenţi, la nivel naţional şi european, pentru a controla disciplina bugetară a statelor.

În opinia lui Schäuble, aceste comisii, în cadrul cărora vor fi desemnaţi specialişti, ar avea ca misiune să supravegheze bugetul statelor membre ale zonei euro şi, mai pe larg, din Uniunea Europeană şi să avertizeze în cazul ‘dezvoltărilor anormale’ susceptibile să declanşeze o criză.

Documentul ministerului precizează că aceste comisii ar mai avea ca sarcină ‘să verifice compatibilitatea dintre politicile financiare naţionale şi reglementările europene’, cu alte cuvinte pactul de stabilitate şi noul pact bugetar, adaugă publicaţia amintită.

sursa money.ro

Lasati un comentariu