Pagina principala / Eveniment, Stirea Zilei / Icoana miraculoasă a Sfintei Fecioare Maria de Guadalupe soseşte la Carei

Icoana miraculoasă a Sfintei Fecioare Maria de Guadalupe soseşte la Carei

Miercuri 27 iunie şi  joi 28 iunie 2012, se va afla in Carei icoana miraculoasă a Sfintei Fecioare Maria de Guadalupe  care este cunoscută ca fiind nepictată de mâna omenească, de altfel, singura aprobată de Biserica Catolică  şi este consacrată ca Protectoare a pruncilor nenăscuţi. Icoana va sosi la Carei miercuri , 27 iunie, la biserica greco-catolică Sf.Andrei de pe strada Ignisului, de la ora 18.

Cu acest prilej vor avea loc mai multe manifestări religioase, după următorul program:

Miercuri, 27 iunie

ora 18 – Comunitatea aşteaptă şi primeşte icoana în rugăciune şi cântece mariane

ora 19 – Sfânta Liturghie cu predica pr. Ioan Chişărău

ora 20.30 – Rozariul de bucurie

ora 21 – Prezentare video ale Apariţiilor Fecioarei Maria de Guadalupe

ora 21.20 – Prezentarea descoperirilor NASA în ce priveşte icoana imprimată miraculos pe mantia lui Juan Diego

ora 21.40 – Film documentar Viaţa este în noi

ora 22.40 – Procesiune cu icoana Maicii Domnului în jurul bisericii

ora 23 – Rozariul de durere

ora 23.30 – Adoraţie euharistică cu cântece şi meditaţii urmată de binecuvântarea euharistică

Joi, 28 iunie

ora 9.00 – Sf. Liturgie

ora 10.00 – Rozariul de mărire

ora 10.30 – Film documentar Viaţa intrauterină

ora 11.00 – Scrisoarea unui copilaş nenăscut către mama sa

Rămas bun.

Legenda spune că în dimineaţa zilei de 9 decembrie a anului 1531, un campesino, un ţăran indian, un om sărac, simplu, un dezmoştenit al pământului, mergea pe drumul care ducea spre Ciudad de Mexico. Avea 48 de ani, se convertise şi se botezase de curând, şi acum mergea la mănăstirea Sfânta Cruce a franciscanilor din marginea oraşului Mexico să asculte liturghia şi să continuie instrucţia religioasă. La botez şi-a părăsit muncile păgâne şi şi-a luat numele de Juan Diego. Trecând pe lângă colina Tepegac aude un concert extraordinar de păsări: ecoul repeta melodiile ca o muzică cerească. Surprins, ţăranul se întreabă: „Sunt oare vrednic de ce aud? Nu cumva visez? Oare m-am trezit? Unde sunt? Oare în paradisul pământesc despre care ne-au vorbit bătrânii, înaintaşii noştri? Sau sunt deja în cer?”

De doi ani de când îi murise soţia, Maria Lucia, încreştinată şi ea, nu mai dorea altceva decât să moară şi să o reîntâlnească în cer. Cântecul încetează. Privind în jur aude de sus un glas care-l cheamă pe nume: „Juanito, Juan Dieguito!” Îl invită să se apropie. Când ajunge pe vârful colinei, o femeie de o frumuseţe supraomenească îi spune: „Află, Juan Diego, tu care eşti unul din copii mei cei mai mici, că eu sunt Fecioara Maria, Mama Dumnezeului adevărat, Creatorul viu, Stăpânul cerului şi al pământului. Doresc ca în acest loc să se construiască un sanctuar(«teocalli» în indiană) care să-mi fie consacrat, ca cei care mă caută să mă găsească, şi, de asemenea, eu să-mi pot arăta compătimirea şi iubirea faţă de toţi locuitorii ţării tale. Eu voi fi prezentă ca să ascult rugăciunile, plângerile şi suferinţele şi ca să-i mângâi pe nenorociţi şi ca să-i apăr pe toţi cei care cer ocrotirea mea”. şi îl trimite la episcopul, desigur spaniol, Juan Zumarraga să-i transmită dorinţa ei.

Merge de îndată la palatul episcopal. Aici ştim ce-l aşteaptă: nu-l crede nimeni. E luat în râs, alungat de servitori, şi i se refuză audienţa la episcop; ce să caute la episcop un ţăran mizerabil, îmbrăcat cu o ayata grosolană (ayata este pătura aceea cu o gaură în mijloc în care se bagă capul, pe care o poartă şi azi ţăranii mexicani). Stă ceasuri întregi în curte. Cum nu pot scăpa de el, îl lasă să intre la episcop. Episcopul îl ascultă, dar bineînţeles, nu crede nimic din ce-i spune.

De patru ori îi apare Sfânta Fecioară, de patru ori merge la episcop, îndurând de fiecare dată aceleaşi umiliri. Descurajat, i se plânge Mariei: „Stăpâna mea, mă simt un om neînsemnat, un calic, o frunză călcată de toţi în picioare, mă trimiţi într-un palat de oameni mari cu care eu nu sunt obişnuit, nu mă cred pe mine. Încredinţează misiunea aceasta unei persoane înalte. Iartă-mă dacă te supăr”. Nici minunile pe care le face Sfânta Fecioară nu zdruncină necredinţa episcopului şi a anturajului său. A cincea apariţie aduce victoria.

În dimineaţa de 12 decembrie, ţăranul găseşte colina apariţiilor acoperită de un covor de flori multicolore, parfumate, cu rouă pe ele, şi în special trandafiri. „Fiul meu, copilaşul meu, du aceste flori episcopului. Spune-i din partea mea că aceste flori, aceşti trandafiri, sunt semnul voinţei mele. Povesteşte-i cum ai cules aceste flori”. Cu un braţ de flori ascunse în mantia sa, reuşeşte să intre a cincea oară la episcop. În genunchi repetă mesajul, apoi îşi desface mantia şi lasă să cadă florile pe jos. Episcopul rămâne descumpănit. În decembrie, în plină iarnă, nu se puteau culege de nicăieri flori. Ceva şi mai uluitor însă: abia căzute frunzele jos, pe interiorul mantiei unde fuseseră florile, apare o imagine foarte frumoasă a Sfintei Fecioare. E imaginea care poate fi văzută şi azi în sanctuarul de pe colina apariţiilor. Vizionarul a voit ca această colină să nu se mai numească Tepeyac ci Guadalupe. Zguduit, episcopul reţine mantia cu imaginea miraculoasă şi o pune în capela sa. A doua zi, episcopul merge în procesiune cu clerul sus pe colina apariţiilor; franciscanii poartă pe braţe mantia cu imaginea miraculoasă, băştinaşii dansează, cântă din flaute şi tambururi, dansează şi umplu văzduhul cu petale de flori. În genunchi, episcopul promite să împlinească dorinţa Sfintei Fecioare.

Vestea se răspândeşte, indienii se convertesc în masă: misionarii nu mai dovedesc să boteze: 15 mii de botezuri pe zi, toţi la botez cu cununi de flori pe cap; în zece ani se încreştinează circa 8 milioane de indieni. Guadalupe, cu cele circa 20 de milioane de pelerini anual, e centrul spiritual şi religios al Americii Latine. Douăzeci şi cinci de papi au încurajat devoţiunea către Sfânta Fecioară de la Guadalupe. Paul VI a trimis un trandafir de aur Fecioarei brunete – Virgo morena.

Imaginea de pe pelerina lui Juan Diego are dimensiunile de 1,43 x 0,55 m,reprezentând-o pe Fecioara Maria cu un chip nobil, de culoare brunetă, cu mâinile împreunate. Douăsprezece raze îi încadrează capul, formând o coroană. Chipul acesta desenat pe pânza grosolană de suman, exprimă, după atâtea secole, în culori vii, trăsăturile dulci, de o infinită duioşie şi graţiile Sfintei Fecioare. Când i s-a adus o copie, o icoană, Papa Benedict XII a exclamat: „Non fecit taliter omni nationi”. Toate analizele făcute din secolul XVII până azi arată că e o pictură unică, extraordinară, plută de enigme, din punct de vedere uman inexplicabilă.

Ea sfidează ştiinţa. Analizele din laboratoare arată că pictura nu conţine nici un mineral cunoscut, vegetal sau sintetic. şi totuşi culorile se păstrează vii, cu toate că pânza a fost ţinută veacuri la rând în aer liber: racla de cristal în care e păstrată acum datează doar de la sfârşitul secolului trecut. Orice pictură pe bază de ulei sau apă presupune o pregătire, o apretare a pânzei pe care se pictează. Ceea ce nu e cazul la pictura de pe sumanul lui Juan Diego: o minune egalată numai de giulgiul din Torino. Şi încă un amănunt: în 1951 un fotograf a descoperit un lucru prezent uneori în fotografie sau în film, dar niciodată în pictură, lucru confirmat de minuţioase cercetări ştiinţifice, şi anume: pe pupila unuia dintre ochii icoanei, celălalt e aproape închis, se reflectă un chip uman, cu barbă, în profil, ca într-o fotografie. E chipul vizionarului imprimat în ochii Sfintei Fecioare în momentul în care a lăsat să cadă trandafirii în faţa episcopului.

Cât despre sărmanul campesino, Juan Diego, s-a stins după 17 ani de la apariţii. Cenuşa lui se află într-o capelă a Sanctuarului din Guadalupe. În ultimul pelerinaj făcut în Mexico, Papa Ioan Paul II l-a ridicat la cinstea altarelor.

comentarii