Băsescu, preşedintele maghiarilor din România

• publicat la: 30 iulie 2012
Băsescu, preşedintele maghiarilor din România

Referendumul de ieri nu a figurat pe lista de priorităţi a ardelenilor şi în special a cetăţenilor români de etnie maghiară din Transilvania. În judeţele cu populaţie semnificativă de etnie maghiară prezenţa la urne a fost cea mai scăzută din ţară: Harghita – 11,56%, Covasna – 20,6%, Mureş – 33,96%. Practic, alături de susţinătorii lui Traian Băsescu, maghiarii ardeleni au boicotat scrutinul, anunţă COTIDIANUL.

Premierul Victor Ponta s-a declarat, ieri, revoltat de faptul că prim-ministrul ungar Viktor Orban i-a îndemnat pe maghiari să nu îşi exercite opţiunea electorală la referendumul privind demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu. Premierul a mai spus, după cum remarcă AGERPRES, că el şi-a făcut datoria de a-l atenţiona pe premierul Ungariei să nu intervină în viaţa politică din România. Sâmbătă, premierul Ungariei, Viktor Orban, s-a referit, în prelegerea ţinută la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, la situaţia politică din România şi a sugerat că maghiarii şi românii ar putea ca la referendumul de duminică să nu ia nicio decizie.

De altfel, afirmă JURNALUL NAŢIONAL şi agenţia ungară de presă MTI preia declaraţia premierului Ponta referitoare la amestecul lui Orban într-o chestiune de politica internă românească. MTI reaminteşte, în acest context, că Orban a declarat sâmbătă, cu o zi înaintea referendumului, în cadrul unei şcoli de la vară la Băile Tuşnad, că o decizie corectă ar fi neluarea vreunei decizii: „Le urez românilor, dar şi (etnicilor) maghiari care trăiesc aici, să ia decizia corectă, aşa cum ar fi să nu ia nicio decizie”.

Comentând prezenţa scăzută la referendulm în judeţele cu populaţie preponderent de etnie maghiară, preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, citat de ANTENA3, spune că prezenţa arată că mesajul „naţionalist şi antimaghiar al USL“ nu a adus voturi în Transilvania, iar maghiarii nu au simţit acest referendum ca fiind „al lor“. „Este evident că participarea la vot este mai scăzută în Transilvania decât în alte regiuni, ceea ce arată că mesajul naţionalist şi antimaghiar al USL nu aduce voturi în această zonă a ţării. Alegătorii din Ardeal aşteaptă mesaje despre reformarea statului, despre instituţiile de bază ale democraţiei, care funcţionează bine“, a spus Antal.

Liderul UDMR Sfântu Gheorghe a afirmat, după cum remarcă ROMÂNIA LIBERĂ, că judeţele în care trăiesc maghiari se situează în fruntea clasamentului privind prezenţa la vot când maghiarii votează „despre ei înşişi“, respectiv când există şi candidaţi maghiari.

Pe de altă parte, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, aseară, că respinge orice speculaţie privind rolul comunităţii maghiare la acest vot şi că nu poate accepta ca maghiarii să fie declaraţi vinovaţi pentru acest referendum, anunţă ZIUA VECHE. El a arătat, potrivit MEDIAFAX, că faptul că în secuime prezenţa la vot a fost scăzută nu este o noutate.

ADEVĂRUL aminteşte faptul că UDMR îi sfătuise pe maghiari ca la referendumsă voteze cum îi îndeamnă conştiinţa, adăugând că Uniunea „nu a încheiat înţelegeri nici cu coaliţia de guvernământ, nici cu partidul care îl sprijină pe şeful statului” şi nu o va face până la alegerile parlamentare.

Iar preşedintele suspendat Traian Băsescu, citat de GÂNDUL, a declarat, duminică noaptea, că le mulţumeşte cetăţenilor români de etnie maghiară, precizând că a înţeles semnalul dat de aceştia.

sursa ziare.ro

comentarii

de leko la 30 iulie 2012 - 23:11

de necaz si de durere as striga la cer

Lasati un comentariu