România deschide graniţele medicilor din alte ţări decât cele din UE

• publicat la: 17 iulie 2012
România deschide graniţele medicilor din alte ţări decât cele din UE

România va deschide graniţele medicilor din alte ţări decât cele din Uniunea Europeană pentru a profesa în sistemul sanitar, informează printr-un comunicat de presă Ministerul Sănătăţii.

Conform noului proiect de lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului sanitar, medici din ţări terţe UE, beneficiari ai statutului de rezident permanent în România sau medici beneficiari ai statutului de rezident pe termen lung acordat de către unul dintre statele UE vor avea dreptul de a profesa în ţara noastră.

„Am avut solicitări ale medicilor din SUA, Israel, Canada de a profesa în sistemul sanitar românesc, dar legislaţia actuală nu ne permite angajarea acestora. Suntem conştienţi că nu putem stopa libera circulaţie a personalului medical, fenomen care se înregistrează la nivel global şi degeaba deblocăm posturi în sistem dacă nu are cine să le ocupe. Din această cauză încercăm flexibilizarea legislaţiei şi căutăm soluţii pentru diminuarea deficitului de personal. Considerăm că această măsură, împreună cu cea în care lăsăm spitalelor posibilitatea de autoguvernare şi retribuire a cadrelor medicale în funcţie de competenţă, pot duce la diminuarea acestui fenomen”, a declarat ministrul Sănătăţii, dr. Vasile Cepoi.

sursa ziare.ro

Lasati un comentariu