Cine este legătura superioară a preşedintelui Curţii Constituţionale?

• publicat la: 7 August 2012
Cine este legătura superioară a preşedintelui Curţii Constituţionale?

Aşa cum anticipam în editorialul anterior, “Talibanii Curţii Constiţutionale” (vineri, 3 august crt.), scandalul listelor electorale este atât de imens şi cu consecinţe atât de devastatoare încât interesul înmormântării lui, dacă se poate în Groapa Marianelor (cel mai adânc punct de pe suprafaţa Pământului, aflat în Oceanul Pacific la 11.034 m adâncime), va deveni periculos de contagios, impunând fie trimiterea unora în carantină, fie achiesarea la un monstruos compromis.

Evenimentele care au generat adevăratele ştiri ale ultimelor zile ne-au arătat un preşedinte suspendat, care, în mare disperare, s-a lansat într-un atac mediatic terorist soldat cu refacerea convenabilă lui a ultimei Hotărâri a Curţii Constituţionale, demisia miniştrilor de la Interne, Ioan Rus, şi de la Administraţie, Paul Dobre, iar directorul Evidenţei Populaţiei a fost convocat la Parchet.

Dintr-odată, Traian Băsescu a devenit primul expert al ţării în materie de liste electorale, cerând imperativ autorităţilor legitime ale statului ce, cum şi cât să facă, iar în final să îi scoată şi un plus de 300.000 de electori.

Eu Cetăţeanul Român am dreptul să-mi întreb reprezentanţii aleşi şi membrii competenţi ai Guvernului să-mi răspundă, aducând opiniei publice următoarele clarificări esenţiale:

  • Cum se explică creşterea numărului electorilor de la 16.597.508 în 1992 la 17.218.654 (+ 621.146) în noiembrie 1996?
  • Cum se explică creşterea numărului electorilor de la 17.699.727 în decembrie 2000 (17.842.103 în 2003) la 18.449.344 (+ 799.617) în noiembrie 2004?

Telecomanda prezidenţială, deşi fără sursă de alimentare, a funcţionat impecabil şi a siluit Curtea Constituţională, aşa cum Traian Băsescu a dictat. Hotărârea Curţii a fost modificată fundamental, fără ca aceasta să se mai fi întrunit în plen. Tot ce a cerut preşedintele suspendat prin ameninţări, declaraţii şi acuzaţii publice s-a redactat într-o erată de îndreptare a erorilor materiale ale hotărârii publicate în Monitorul Oficial.

Aşadar, nu este relevant cum judecă şi hotărăşte Curtea, ci cum dictează şi îndreaptă Judecătorul Constituţional Suprem, Traian Băsescu, erorile materiale ale celor 9 judecători.

În cele ce urmează, o succintă analiză a contextului evenimentelor.

Cine a parcurs, în rutina trecerii în revistă a ştirilor cotidiene, fluxul informaţiilor de “ultimă oră”, vineri, 3 august crt., a putut obseva că preşedintele Partidului Democrat Liberal, bihoreanul Vasile Blaga, senator de Bucureşti (ca şi cum acasă nu l-ar fi onorat un colegiu!), fără nicio intenţie de a interfera în cea mai recentă hotărâre a Curţii Constituţionale (?!), a comunicat ţării şi Uniunii Europene: “ (…) cei de la PDL putem solicita Curţii un termen mai scurt. Cred că domnul preşedinte ar putea să o facă, dar să vedem ziua de astăzi. Şi eu cred că amânarea este mult prea lungă. Mult prea lungă pentru economia românească”.

Care “economie românească”, domule senator?! Cea a marii evaziuni, a corupţiei politice instituţionalizate, a drenării bugetului de către clientela politică? Economia din România nu mai este românească. Economia din România este reprezentată de jungla afacerilor unor reţele transnaţionale ale criminalităţii dependente de protecţia unui sistem de putere mafiot. Un sistem care, atunci când i se clatină “capo del tutti capi”, generează speculaţii financiare fără nicio legătură cu vreo economie românească reală, de altfel inexistentă.

Ştirea despre imixtiunea politică a Partidului Democrat Liberal într-o hotărâre internă a Curţii Constituţionale a fost postată la ora 12.30 fix. Peste exact numai 15 minute, o altă ştire şochează şi reţine privirea: “Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean: Curtea Constituţională se reuneşte pe 31 august“. Adică, “Quod erat demonstrandum! Ca să se ştie, Curtea Constituţională are un preşedinte şi membri pe care “(…) noi cei de la PDL putem (…)”. Nici măcar nu au avut bunul-simţ să fie discreţi într-o chestiune care este, prin ea însăşi, mai mult decât scandaloasă.

Din succesiunea cronologică a celor două ştiri este evident că la ora 12.30 legătura superioară (n.n. de partid?!) a preşedintelui Curţii Constituţionale îi transmisese ordinul de misiune. Surprind, însă, tupeul şi sfidarea cu care preşedintele PDL, domnul senator Vasile Blaga, a deconspirat un astfel de fapt. Una peste alta, prin asta nu i s-a făcut un serviciu preşedintelui suspendat. Dimpotrivă.

Dar de ce să ne mirăm. Martori oculari relatează, unul chiar într-un interviu, cum, în dimineaţa dinaintea predării interimatului funcţiei prezidenţiale, “preşedintelui ales” i se raporta, la reşedinţa de la vila “Lac III“, pe telefonul “S”, modul în care au votat judecătorii Curţii Constituţionale suspendarea sa, iar la auzul numelui celui de-al cincilea judecător, cel care nu a votat la ordin, a exclamat: „Aha, (…), nemernicul naibii!”.

Cine nu este taliban, adica îşi foloseşte mintea şi nu votează la ordin, este nemernic. Aceasta rezultă a fi părerea celui care i-a decorat in corpore pe actualii judecători ai Curţii. Chipurile, nu ca să-i fidelizeze, ci fiindcă se aniversau 20 de ani de la înfiinţarea Curţii Constituţionale a României. Dacă acesta era adevăratul motiv, atunci firesc era să fie decoraţi şi judecătorii ale căror mandate au expirat, preşedinţii anteriori ai Curţii, fiindcă aşa se cuvine la un astfel de moment aniversar. Dar poate cineva să dea vreun exemplu de recunoştinţă sinceră din partea-i pentru serviciile aduse patriei, în afară de onorurile post mortem, la care este obligat?!

Monosilabicele exprimări publice ale câte unui judecător al Curţii Constituţionale, când se întâmplă asemenea rare evenimente, sunt de-a dreptul îngrijorătoare. Niste fizionomii încrâncenate, guri încleştate, construcţii verbale chinuite, oameni întotdeauna sub o evidentă presiune, speriaţi de întrebări şi microfoane. Oare aceasta să fie şi unitatea de măsură a devoţiunii şi profesionalismului cu care cei în cauză garantează supremaţia Constituţiei României?!

În urmă cu mai bine de cinci ani, în contextul primei suspendări a exerciţiului funcţiei preşedintelui României, numele unor judecători ai Curţii Constituţionale şi cotele dosarelor lor din Arhiva Securităţii se aflau pe agenda şi sub lupa primului adjunct al directorului securităţii naţionale. Pe cât de mare a fost scandalul, la fel de adânc a fost şi mormântul acestei afaceri politice, care pe alte meridiane se lăsa cu încheierea deloc onorabilă a carierei în funcţie publică a celor vinovaţi.

S-a reuşit atunci până şi escamotarea concluziilor drastice şi a propunerilor pe măsură ale unei comisii parlamentare speciale de control a activităţii serviciului naţional de securitate. Motiv pentru care raportul comisiei a fost livrat presei de parlamentari din opoziţie. Numai de la Washington au fost auzite oarece ecouri. La Bucureşti au avut loc înjurături marinăreşti, s-au rostit ameninţări scrâşnite în surdină, după care s-a lăsat o linişte de mormânt.

Acela să fi fost momentul marii încălecări şi talibanizări a Curţii Constituţionale?! Artizanii porcăriei sunt bine mersi, mai zdravăn consolidaţi în ierarhia puterii oculte, cu grade la care le-ar fi venit rândul cândva în viitor şi cu cărţile făcute pentru toate alternanţele la puterea aparentă a partidelor politice. Asta fiindcă, potrivit adevărului scăpat de senatorul Mircea Geoană, “(…) nimeni nu ştie, nici chiar noi nu mai ştim câţi suntem” (n.n. ofiţeri acoperiţi în partidele şi instituţiile puterii politice).

Ce ar putea fi tentat să facă un ofiţer acoperit dacă ar ajunge preşedinte de republică? Să o rupă cu trecutul său marcat de tulburătoare secrete sau să-şi multiplice acest trecut la scara sistemului de guvernământ pe care şi-l doreşte în permanenţă “revista de front” şi defilând?

Foşti ofiţeri de securitate grupaţi în câte o falangă politică şi/sau economică nu au reprezentat chiar mândria sau gloria instituţiei pe care unii sunt tentaţi să o vadă ca fiind alcătuită numai din profesionişti de elită. Dovada este una vie şi a devenit blestemul ţării noastre. Au fost şi ofiţeri care au dovedit o compatibilitate malignă cu creaţiile lor mai puţin reuşite şi cărora, pentru a-şi estompa eşecurile, le-au mai cosmetizat “mapele profesionale”, prezentându-i drept valori ale frontului secret. Unele chiar bune de “export”!

Învăţămintele istoriei arată că agenţii rebutaţi, scăpaţi controlului instituţionalizat al sistemului, aşa cum zeci de cazuri se cunosc (între care Lenin, Stalin, Saddam Hussein, dictatori de prin America Latină, Africa ori Indochina), devin nişte jucării extrem de periculoase….cotidianul.ro

Lasati un comentariu