Investiţii importante la Foieni

• publicat la: 2 septembrie 2012
Investiţii importante la Foieni

Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef, a participat sâmbătă la Zilele porților deschise la Polipol Foeni. Adrian Ștef a fost primit de directorul general Lorin Arz și directorul general adjunct, Csaba Knecht., care au prezentat fabrica și au vorbit despre planurile de viitor.

Fabrica de la Foeni a fost construită în 2005, Polipol investind aici peste 30 milioane de euro. În prezent, Polipol are 643 de angajați, dar concernul german va construe o nouă hală, pe lângă cele trei existente acum, ceea ce va însemna crearea a încă 300-400 de locuri de muncă.

“Mă bucur mult că am avut ocazia să vizitez compania dumneavoastră aici, la investitia pe care ați realizat-o la Foeni. Polipol este unul din cei mai serioși investitori străini din județul Satu Mare și pentru asta vreau să mulțumesc tuturor celor care și-au adus contribuția la dezvoltarea fabricii, Mă bucur, în plus, să văd ca aici lucreaza foarte mulţi tineri, pentru că una dintre grijile noastre este să găsim locuri de muncă pentru tineri”, a declarat Adrian Ștef.

Președintele Consiliului Județean Satu Mare a afirmat că va sprijni investițiile pe care Polipol le va face pe viitor la Foeni. “Având în vedere potențialul oferit de judetul Satu Mare, eu personal, văd mari posibilitati de colaborare și invit investitorii germani la o prezență și mai puternică în județul nostru. Putem spune fără a greşi că investiţiile germane reprezintă o adevărată locomotivă pentru economia județului Satu Mare”, a spus Adrian Ștef.

Împreună cu conducerea Polipol, președintele Consiliului Județean Satu Mare a vizitat și Căminul pentru persoane vârstnice din Foeni, Adrian Ștef declarându-se impresionat de condițiile oferite aici, afirmând că poate fi oricând un model pentru alte centre din județ.

comentarii

de florin la 3 septembrie 2012 - 14:31

sunt sigur ca domnu kovacs si beko i au convins sa vina langa carei….

de leko la 5 septembrie 2012 - 21:16

se uita de parca ar pricepe ceva

de ianos la 6 septembrie 2012 - 11:35

si acesti investittori au vrut la carei dar nu au fost doriti de mafia primarilor care ia si acuma comisionu de la cei care polueaza orasu in fiecare noapte ca nici geamurile nu le poti tine deschise sa aerissesti de ce miros de cauciuc este….

de muncitor la 6 septembrie 2012 - 12:33

am ajuns sa facem naveta pe la altii ca sa avem unde lucra si pe bani putini pentru ca in carei au ajuns numa mafioti la conducere……in primarie se dau salarii de zeci de milioane si noi facem naveta pentru bani de nimic ca sa avem loc de munca.am auzit ca soferu din primarie are salaru mai mare ca medicii din oras si ca beko are salar de suta de milioane si apoi se mai si plang ca nu au bani..rusine!!!!!!

de Yossarian la 9 septembrie 2012 - 11:28

@leko
asta inseamna sa fii politician

@ianos
Polipol chiar a cautat teren in Carei pentru a construi, dar primaria de atunci nu avea nevoie de taxele platite de o fabrica mare …Primaria Foieni a identificat oportunitatea.

Lasati un comentariu