Băsescu, reclamat la Comisia Europeană pentru multele schimbări din justiție

• publicat la: 11 octombrie 2012
Băsescu, reclamat la Comisia Europeană pentru multele schimbări din justiție

Fundatia pentru Apararea Cetatenilor Impotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a cerut printr-o scrisoare adresata presedintelui Comisiei Europene, domnul Jose Manuel Barroso si comisarului pentru justitie, drepturi fundamentale si cetatenie, doamna Viviane Reding sa analizeze in cadrul structurilor de specialitate ale Comisiei Europene cele peste 4.200 de decrete de schimbari din functie ale procurorilor si judecatorilor emise de domnul Traian Basescu, de la preluarea functiei si pana in prezent, anunță Fundația.

„Conform unui studiu realizat de Fundatia Multimedia referitor la activitatea institutionala a tuturor presedintilor Romaniei, domnul Traian Basescu a emis in medie 50 de astfel de decrete pe luna, in comparatie cu media presedintilor anteriori de 3 pe luna, in cazul presedintelui Ion Iliescu, respectiv 4 pe luna, in cazul presedintelui Emil Constantinescu. Studiu a folosit datele oficiale din arhiva Monitorului Oficial al Romaniei.

In scrisoarea adresata reprezentantilor Comisiei Europene, FACIAS subliniaza faptul ca, in conditiile in care legislatia romaneasca nu a suferit schimbari relevante in aceasta materie, ritmul cu care presedintele Traian Basescu a operat modificari in randul judecatorilor si procurorilor, in ciuda inamovibilitatii de care beneficiaza aceasta categorie profesionala, creeaza o suspiciune legitima referitoare la aparitia unei vulnerabilitati a magistratilor in raport cu Presedintele Romaniei.

Pe cale de consecinta, potrivit FACIAS, acesta ar putea fi simptomul unei incalcari a separatiei puterilor in stat, o limitare a independentei puterii judecatoresti care ar excede rigorilor statului de drept.

In continuare, reprezentantilor europeni li se solicita sa clarifice cu obiectivitate si competenta, daca ritmul modificarilor operate de presedintele Basescu in randul magistratilor romani (50 in fiecare luna de mandat prezidential) poate fi considerat un exces institutional ce limiteaza de facto independenta justitiei din Romania”, mai arată FACIAS.

sursa cotidianul.ro

Lasati un comentariu