Liza Panait, designer român

• publicat la: 23 October 2012
Liza Panait, designer român

“Trebuie să ne întoarcem la tradiţie, la identitatea noastră naţională!”

Mulţi creatori de modă cu pretenţii şi-au închis afacerile în ultima perioadă. Aveţi vreo reţetă de succes pe timp de criză?

Grea întrebare!… Niciodată nu m-am gândit la acest aspect, n-am făcut o analiză detaliată, dar ceea ce pot să vă spun e că mi-am tratat afacerea foarte, foarte serios, n-am renunţat la principii. Şi când spun „serios” mă gândesc la relaţia noastră cu clienţii noştri, cărora întotdeauna le-am oferit ce-a fost mai bun. Această meserie, dacă ţii la ea, o faci în primul rând cu sufletul şi apar mai apoi şi satisfacţiile materiale. Noi trăim din fashion, asta este singura noastră afacere, avem 30 de angajaţi, şi-atunci n-aş putea spune că nu e importantă partea financiară, dar întotdeauna am considerat că încrederea în colaboratorii şi angajaţii mei, dublată de pasiunea în meserie, este pe primul plan. Apoi vine respectul pentru client. Lucrez serii mici şi unicate în proporţie de 90 la sută…

Mai trăieşte industria noastră producătoare de textile de calitate?

M-am aprovizionat ani buni de pe piaţa românească. Din păcate, industria noastră de profil s-a prăbuşit. Din România nu mai pot cumpăra decât căptuşeala, atât! Din păcate, eu, care ani de zile am lucrat cu materiale româneşti, mă văd nevoită să-mi aduc acum toate materialele „de-afară”. Aduc materiale speciale, naturale – nu lucrez poliester – şi asta mă ţine pe piaţă, mai ales că şi clientele noastre au devenit mai pretenţioase, au învăţat să-şi valorifice personalitatea.

Aţi avut şi momente de „cumpănă”? Până nu demult, mai toată lumea umbla după turcisme şi chinezării…

Eee, aceea a fost cea mai grea perioadă din viaţa mea, să ştiţi… Femeile cumpărau mult din Turcia, erau materiale care nu se şifonau, frumos colorate, iar eu care doream să vin pe piaţă la vremea aceea cu in care se şifona uşor – ’92, ’93, ’94 au fost anii cei mai grei – am avut o perioadă foarte grea. Au fost momente în care m-am gândit să renunţ. Eu doream să educ, să promovez bunul-gust, iar alţii făceau bani din Turcia, din China… N-am nimic cu acest tip de producţie şi comerţ, Doamne iartă-mă, să nu mă înţeleagă cineva greşit, dar eu am pierdut trei, patru ani cu ceea ce vă spuneam mai devreme. Şi pentru că am strâns din dinţi şi n-am renunţat atunci mi-a dat o satisfacţie întreită ulterior. Femeile au înţeles ce doream eu de fapt, iar acum am cliente care nu ţi-ai fi imaginat niciodată că ar putea purta ii care se şifonează. Răspunsul lor e: „Ce contează?”. Un mare câştig din punctul meu de vedere. Înseamnă că acei ani de chin n-au fost pierduţi în zadar.

Sunteţi un bun ambasador al nostru, aţi primit multe aprecieri peste hotare. Cum se văd „de-afară” colecţiile marca Liza Panait?

N-ar trebui să fac eu o evaluare, îi las pe alţii, dar pot să vă spun că produsele mele sunt „altfel”. Omul care priveşte, pipăie materialul îşi dă seama că este o „construcţie” aparte. Probabil că toţi suntem recunoscuţi după un anume stil. Eu am avut marea bucurie, surprindere, nu ştiu, luaţi-o cum vreţi, ca George Mihăiţă, întâlnindu-se la teatru cu o clientă de-a mea, să-i spună: „Aa,.. asta-i rochie de la Liza Panait!”. Vă daţi seama că asta spune mult despre stilul pe care l-am adoptat. În momentul în care un bărbat recunoaşte stilul, înseamnă că numele tău reprezintă ceva. Vreau să vă mai spun că din magazinele pe care le am în Bucureşti cumpără clienţi din Anglia, din Israel, din Franţa, din Italia şi… chiar şi din Japonia!

De unde acest filon românesc în creaţiile dumneavoastră?

Eu am copilărit în Moldova, în Borzeşti, şi eram foarte apropiată de bunici. Bunica mea – aşa tind să cred – atinsese desăvârşirea în arta războiului de ţesut. Faptul că am copilărit lângă ea, că am văzut-o cum ţese, că o admiram, că în loc să mă joc cu păpuşile o ajutam la război, şi-a pus probabil amprenta asupra evoluţiei mele ulterioare. Iubesc tot ce înseamnă obicei, costum popular românesc şi mă simt datoare, mă simt obligată să păstrez şi să transmit acest tezaur. Chiar am şi organizat spectacole dedicate Mariei Tănase, doar pentru că am simţit că lumea începe să o uite. Trebuie să ne întoarcem la tradiţie, la identitatea noastră naţională. Să ştiţi că marii creatori ai lumii s-au inspirat din costumul nostru tradiţional. Numai noi avem – nu ştiu, cel puţin aparent -, şi nu ştiu de ce, reţineri…

Mimetismul, poate un complex de inferioritate în faţa străinilor…

Ani de zile am făcut prezentări de colecţii inspirate din portul nostru popular. În toate zonele ţării avem costume bine lucrate, atât de complexe, ce ne definesc foarte bine identitatea. Trebuie să fim mândri, să nu uităm aşa ceva pentru că înseamnă viaţa noastră, istoria noastră…

Ce urmează?

Pe 29 octombrie avem lansarea unei colecţii „Noblesse”. Vedetă este catifeaua adusă din Londra, o catifea cu totul şi cu totul specială, o colecţie din 70 de piese, combinaţii foarte interesante catifea-dantelă-borangic-fir brodat manual… Apoi la anul, dacă m-ajută Dumnezeu, urmează o linie pentru tineret.

Ce le-aţi recomanda tinerilor?

Să-ncerce de-acum să-şi educe gustul, să nu se mai îmbrace toţi la fel… Deocamdată, e la modă ca dacă o prietenă are o rochie care-ţi place, să vrei şi tu una la fel. Trebuie să-şi formeze personalitatea, nu trebuie să copiem, să ne îmbrăcăm cu toţii la fel. Trebuie luptat împotriva uniformizării… Produsele de serie aduc foarte mulţi bani şi bravo celor care le pot lucra. Însă mie, dacă mi s-ar da oricâte milioane pentru a face producţie de serie, aş refuza. Nu pot să fac aşa ceva, deşi sunt convinsă că pierd foarte mult. Tocmai de aceea le spun să-şi găsească fiecare stilul, pentru că numai astfel vom putea evolua. Dacă ne facem fiecare bine treaba acolo unde suntem – să fim foarte corecţi faţă de noi dar şi faţă de ceilalţi -, va fi bine apoi pentru toată lumea.

sursa cotidianul.ro

Lasati un comentariu