Nou orar de vizite la Castel

• publicat la: 30 octombrie 2012
Nou orar de vizite la Castel

Potrivit celor declarate de Bogdan Georgescu,directorul Direcţiei de Cultură din cadrul Primăriei Carei,incepând cu data de 1 noiembrie 2012, se modifică programul de vizitare a Castelului,datorită scăderii fluxului de vizitatori.Dacă in perioada estivală se ajungea la aproape 6 mii de vizitatori pe lună,odată cu inceperea anului şcolar şi sosirea anotimpului rece ,numărul acestora a scăzut la 2.500.

Pentru perioada imediat următoare interlocutorul nostru  ne dezvăluie că se pregătesc diferite oferte atât pentru şcolile de pe plan local cât şi pentru cele din judeţ sau judeţele limitrofe care şi-au anunţat intenţia de a vizita oraşul nostru.

Astfel, programul de vizitare a Castelului va fi:miercuri, joi, vineri, duminică: între orele 10-16 iar sâmbătă,între orele 10-14,00.Luni și marți va fi închis.

In perioada următoare,mai exact la sfârşitul săptămânii,vor fi anunţaţi câştigătorii concursului organizat de către Direcția de Cultură Carei cu ocazia zilei de 25 octombrie, Ziua Armatei Române.

Pe adresa Direcţiei de Cultură au sosit 16 poezii și 18 desene dintre care  un număr de  12 desene și o poezie pentru secțiunea de concurs  ‘Regele Mihai” și 6 desene și 15 poezii pentru secțiunea “Armata Română” sau“Ultima brazdă”.

Două poezii au sosit pe adresa de poștă electronică a Direcției de Cultură de la Liceul Militar din Breaza, restul lucrărilor aparținând unor elevi de la instituții de învățământ din Carei.

Jurizarea poeziilor și desenelor pentru cele două secțiuni este in curs,urmând ca săptămâna viitoare sa fie înmânate premiile care constă în diplome și cărți. Desenele vor fi expuse în Castelul Karolyi în perioada 31 octombrie – 8 noiembrie.

Nu va lipsi din calendarul manifestărilor culturale ale lunii viitoare nici Festivalul de Teatru pentru Studenţi SPOT,in organizarea Casei de Cultură Carei şi care se preconizează a avea loc in perioada 23-26 noiembrie.Vom reveni cu amănunte pe măsură ce vom avea mai multe detalii de la organizatori.

redacţia

Lasati un comentariu