Lansare CD Ionela Toma

• publicat la: 10 noiembrie 2012
Lansare CD Ionela Toma

Casa de Cultură a Sindicatelor a găzduit vineri, 9 noiembrie, un spectacol pentru a marca lansarea primului album de muzică codrenească a tinerei sătmărence Ionela Toma.

Evenimentul a început la ora 18, în cadrul spectacolului urcând pe scenă  interpreţi cunoscuţi precum Petrică Mureşan, Daniel Pop, Lavinia Goste şi Marius Zorilă, Ioan Dordoi, Ioana Rus şi Virginia Irimuş.

Din partea autorităţilor publice au participat la eveniment Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Ovidiu Silaghi, senatorul Valer Marian, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare Adrian Ştef, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare Mircea Govor, primarul municipiului Satu Mare Dr. Dorel Coica, viceprimarul municipiului Satu Mare, Dr. Radu Roca, primarul comunei Medieşu Aurit Silviu Zetea. Au urcat pe scenă şi au adresat felicitări şi i-au încurajat munca Ionelei Toma, ministrul Ovidiu Silaghi şi preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef.

Albumul ce poartă numele ”Cine-aude glasul meu” conţine 12 piese, este orchestrat de Dan Daniel şi produs la Cluj.

Acest eveniment a fost organizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Satu Mare şi a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare.

 

Lasati un comentariu