Liber la echitaţie in liceele careiene.Primăria alocă sume importante

• publicat la: 12 noiembrie 2012
Liber la echitaţie in liceele careiene.Primăria alocă sume importante

Consilierii locali au dezbătut in cadrul ultimei şedinţe de vineri,9 noiembrie ,oportunitatea alocării sumei de  47.120 lei, pentru participarea elevilor din învăţământul secundar superior la programul,, Iniţiere în călărie şi sporturi ecvestre,,

Iniţiativa  aparţine primarului Kovacs  şi a fost făcută publică incă din cursul lunii martie ,mai exact la conferinţa de presă susţinută in data de 8 martie la sediul Inspectoratului Judeţean al Invăţământului Satu Mare,despre care puteţi afla detalii aici.

De la bun inceput consilierul Ciută atrage atenţia colegilor săi că „suma propusă  nu este mica  insă nu ar fi rău daca i-am trata in mod egal pe toţi cei care prestează activităţi sportive în oraş şi să alocăm si pentru aceştia fonduri” dupa care a continuat:

Nu pot să nu remarc o colaborare şi un dialog strâns intre toate liceele:toate au depus cererile pentru această activitate deodată,pe 19 octombrie iar referatul intocmit de directorul Directiei de învăţământ,Varna Levente e intocmit  tot in aceiaşi zi.

Daca mă uit mai bine pe documentele furnizate,numărul de elevi de la Liceul Calasantius e furnizat de conducerea şcolii pe data de 22 octombrie”.

Menţionăm că iniţierea acestui proiect se bazează pe solicitările venite din partea liceelor careiene,după cum este menţionat în documentul oficial:

„Având în vedere cererile din partea Colegiului Tehnic „Iuliu Maniu”, Liceului Teoretic, Liceului Tehnologic Simion Bărnuţiu, Liceului romano-catolic Josephus Calasantius, prin care solicită sprijin financiar din partea Consiliului local pentru participarea elevilor la cursuri de echitaţie din cadrul programului „Iniţiere în călărie şi sporturi ecvestre”, raportul de specialitate al Direcţiei de Învăţământ şi Sănătate şi al Serviciului de Contabilitate Buget,

În temeiul art.36 alin.2 lit.d, alin.6, pct.1 art. 45 alin.1 din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001 republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Se alocă suma de 47.120 lei, pentru participarea elevilor din învăţământ secundar superior         la programul „Iniţiere în călărie şi sporturi ecvestre”,  din cap. de cheltuieli 65.02         „Învîţământ” titlul : bunuri şi servicii. „”        

O altă surpriză furnizată de  primarul  Kovacs pentru această şedinţă de la care nu a dorit să aibă cadre filmate deşi până la data de 30 septembrie sumele alocate pentru reclamă şi publicitate depăşesc 1 miliard 340 de milioane lei,a fost aprecierea  faţă de controversatul Inspector General al Invăţământului ,Gigel Buth,recent participant la  vânătoarea cu copoi de la  Zilele Hubertus.

Voi face referire la luarea de cuvânt a domnului Gigel Buth,un admirator al acestui sport, la discuţiile de la sediul Inspectoratului,când a considerat benefică instruirea copiilor in călărie şi ca să preiau exact expresia de la el ; copii vor câştiga incredere de sine  căci  nu e uşor să stăpâneşti un animal de 400 de kg. Si mai vreau să adaug că ungurii au traditii adânci  in acest domeniu dar nu spun că românii nu au şi ei .Dacă din toţi copii care vor participa rămân să spunem numai 200 care iubesc natura şi calul şi tot e un câştig.Vă rog să votaţi această sumă pentru licee şi să vedem cum merge treaba”.

Cele afirmate de primarul Kovacs vin insă in contradicţie cu raportul de specialitate semnat de Varna Levente in care se menţionează ca numărul de elevi potenţiali doritori de a practica acest sport este de 95,cifră total  diferită de cea avansată de primar şi anume 200 care se presupune că vor rămâne ca practicanţi constanţi.

Mai multe detalii despre societatea care se va ocupa de elevi a solicitat liderul de grup USL,Ilie Ciută.

„Sper să  se facă contracte  cu  cei de la care aveţi oferta,stiu că Drosera are conditii,spaţii,dotări şi instructori de specialitate,pentru că nu mi-ar place ca să se plimbe caii prin parcul din centrul oraşului.

Cei care  facem parte din CA ale institutiilor de invăţământ vom urmări  dotările şi  instructorii desemnaţi pentru aceste activităţi,fiindcă nu e de joacă”.

Si de această dată părerile consilierului Ciută au fost impărtăşite de primarul  Kovacs, acesta considerându-le  bine venite.

Stiu că e o activitate periculoasă dar dorim să se semneze contract cu un instructor autorizat  şi apoi vom verdea”.

Proiectul de hotărâre a intrunit din nou unanimitate de voturi.

 

Daniela Ciută

 

 

comentarii

de Dimi la 12 noiembrie 2012 - 16:44

banii aia multi pentru re4clama nu cumva reprezinta campania electorala de la alegerile locale cand cei doi udmristi isi permiteau sa apara in toata presa judeteana pe pagini intregi sfindand criza economica in care se zbateau toti careienii??/ sa nu veniti cu cioace de genu,,au platit din buzunar ca astia nici macar case pe numele lor nu au ca sa nu aiba statu ce sa le ia daca pica !
nu mai vorbim de televiziuni unde minteau cu nerusinare si puneau pe csumi sa sune …
la cum se poarta prin sedinte nici nu ma mir ca au oprit de la filmare sedintele ca asa cred ei ca lumea o pot prosti da noi stim ca pe domnu ciuta nu il pot intoarce sau prosti ca pentru el aduce primaru toti directorii din primarie sa ii dea raspunsuri ca el oricum nu stie ce si cu ce se mananca ..da dijaba tulipani
va stie lumea ca pe calu breaz de ce sunteti in stare…da mai mult nu prea sunteti cu maistri vostri pensionari

de careionline la 12 noiembrie 2012 - 18:33

Este tare frumos ca in Careiul lovit de criza, „elevii” doresc sa faca echitatie pe banii nostrii. Daca tot doresc sa faca echitatie, care de altfel este considerat un sport nobil si in consecinta scump, ar putea elevii sa ceara de la parinti banii necesari, la fel ar putea sa faca practica sa invete o meserie. Nu sunt sigur ca pentru: „copii vor câştiga incredere de sine căci nu e uşor să stăpâneşti un animal de 400 de kg” a avea incredere in sine echitatia ar fi singura solutie. Ar putea sa invete in scoli, sa invete sa respecte parintii in primul rand si pe cei de langa ei:colegi, profesori….

de carmen la 13 noiembrie 2012 - 00:37

dupa dezastrul care se numeste parcul adica fostul parc din carei numai caii mai lipseau ca sa gadile orgoliul natiei primarului pe banii careienilor platitori de impozite.

de Puffy la 13 noiembrie 2012 - 12:02

..orasul e plin de gogomani ,stimabile….
se supara sau nu tot gogomani raman,onorabile….
Esti Mare , nene Iancule !!!

de lekoo la 15 noiembrie 2012 - 22:46

banii astia sunt cu destinatar…..probabil aia cu gloabele din parc, jakab si fiul din urziceni, ca pe altii nu ii stiu capabili sa tina lectii de echitatie….

de avram la 19 noiembrie 2012 - 20:59

aia cu gloabele din parc nu este destinatara acestor bani

Lasati un comentariu