TISPOL- prevenirea consumului de alcool la volan

• publicat la: 11 decembrie 2012
TISPOL- prevenirea consumului de alcool la volan

 

În perioada sărbătorilor de iarnă 2012 – 2013, poliţiştii rutieri vor intensifica controalele efectuate în trafic, pentru depistarea conducătorilor auto care conduc autovehicule pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.

Astfel, prima acţiune se va desfăşura în săptămâna 10 – 16 decembrie a.c. când, în contextul operaţiunii „Alcohol & Drugs”, organizată la nivel european de Organizația profesională a polițiilor rutiere din Europa (TISPOL), la care România este parte, toţi conducătorii auto opriţi în trafic vor fi testaţi cu aparatul etilotest.

Aceste acţiuni se vor desfăşura sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul I.G.P.R.

Perioada de timp aleasă a avut la bază experienţa anilor anteriori, când s-a constatat că în perioada sărbătorilor de iarnă există tentația de a consuma băuturi alcoolice şi de a conduce apoi autovehicule.

 

Poliţia Rutieră recomandă tuturor conducătorilor auto:

~ Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice!

~ Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la   cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării, permisul este reţinut fără drept de circulaţie.

~ Consumul de alcool este incompatibil cu conducerea autovehiculelor, pe lângă faptul că este interzis de lege, constituie un important factor de risc pentru şofer, pasageri şi ceilalţi participanţi la trafic crescând şansele de implicare într-un accident rutier.

~ De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.

~ Pentru a conduce în siguranţă, şoferul trebuie să îşi păstreze starea de atenţie, să reacţioneze rapid, să vadă clar şi să aprecieze corect distanţa şi viteza. Alcoolul afectează claritatea vederii, judecata, timpul de reacţie, echilibrul şi capacitatea de a vorbi. Când aceste funcţii sunt afectate, probabilitatea unui accident creşte.

~ Conduceţi cu multă atenţie şi răbdare!

~ Respectaţi-i pe ceilalţi participanţi la trafic, indiferent dacă sunt pietoni sau conduc biciclete, mopede ori motociclete!

 

 

Lasati un comentariu