Pagina principala / Istoric / Fundația Dr. Ioan Nichita de Hotoan

Fundația Dr. Ioan Nichita de Hotoan

Întâlnirea cu un înalt spirit de dăruire și generozitate, aflat în galeria de umbre ale trecutului, este, neîndoielnic, un mare privilegiu. Mi-a fost dat să primesc în lumea gândurilor mele un exponent al locului în care a văzut lumina zilei rădăcina mea paternă. Dr. Ioan Nichita, fiul preotului local și al Florentinei Nichita, născută Kovari, provenită dintr-o familie de intelectuali. Își desăvârșește studiile la Viena și Budapesta, îmbracă roba avocațială și profesează la Zalău, la început jurat pretorial, și mai apoi pledant, continuă ca juristconsult la Institutul Financiar „Silvania” din Șimleul Silvaniei, unde, potrivit izvoarelor de care dispunem (1), a lucrat „în mare parte”, „era omul faptelor, mântuind de pierzare multe averi românești…a luat parte activă la viața economică a Sălagiului”.

În 25 iunie 1896, marcat de boală și de vârstă, intuiește iminența sfârșitului și, ca orice spirit ordonat, își semnează testamentul ce alăturăm. Privit din prisma zilelor noastre, documentul nu este doar un act de dispoziție privitor la bunurile mobiliare, imobiliare și depozitele financiare, cât mult mai mult. Este o minicronică ce ne înfățișează spiritul, instituțiile și dorurile acelor vremi. Este ora de bilanț al unui destin mușcat de solitudine, este punctul terminus al unei viețuiri dramatice. Părăsit de consoartă, Ioan Nichita traversează douăzeci de ani de singurătate, durere căreia i se adaugă falimentul existențial al unicului fiu, în privința căruia mărturisește „omul fără lucru și rugăciune e ca frunza pe apă”, iar privitor la agoniseala sa de o viață „durere mă cuprinde când stau și cuget, că și această avere, … în mâinile lui nefericite în scurtă vreme se va preface în nimic”. La clipa testării îl regăsim pe Nichita temeinic implantat în sistemul financiar al imperiului austro-ungar. Acțiuni la băncile din Cluj, Sibiu, Dej, Zalău, Cehu Silvaniei, Șimleu Silvaniei și Sângiorz. Deține titluri de valoare austriece, altele la Crucea Roșie maghiară și capital la Budapesta și un suficient fond patrimonial imobiliar: Moșia de Deeș; Moșia de la Poptelec, precum și un fond funciar de 7-8 jugăre la Zalău.

După mărturisirea „cu fiul rătăcit am gătat pentru totdeauna”, urmată de invocarea divinității: „mă rog lui Dumnezeu, că, de se poate, să-l reîntoarcă la calea adevărului”, testatorul, pentru a-și direcționa agoniseala, pleacă de la confesiunea „puțina mea avere o am de la poporul român sălăgean, doresc ca bunătatea acesteia să o guste fii acelui popor”, iar pentru a da forță acestei dorințe, instituie ca legatar universal „Asociațiunea Transilvană pentru Literatura și Cultura Poporului Român” cu sediul la Sibiu, căruia îi testează depozitele sale financiare, nu fără a preciza destinația fondurilor fundației, pe care le determină ca fiind: școala sălăjană, bisericile greco-catolice unite cu Roma din Sălaj și românii săraci, punând pe seama preoților sarcina de a decela starea de nevoie a persoanelor sau familiilor în folosul cărora se vor direcționa sume din fondurile fundației.

Aflăm din testamentul lui Ioan Nichita că, în timpul de referință, prioritar pentru comunitatea română din Zalău, era construirea catedralei locale (2) în care sens s-a deschis „Fondul pentru edificarea bisericei greco-catolice din Zalău”, fond în favoarea căruia testează terenurile sale din Zalău, respectiv 7-8 jugăre, cu mențiunea ca valoarea acestora se destină „fondului de zidire” și acoperirea „lipselor bisericești”. Prin dispozițiile testamentare, Ioan Nichita, punând bazele fundației, are în vedere funcționarea capitalului în care sens acesta este destinat să fructifice iar pentru nevoile de ajutorare a entităților pentru care a fost creată, se vor utiliza procente prestabilite prin care actul succesoral respectiv, o cotă parte din dobânzile anuale, cotă strict determinată prin testament. Ne aflăm nu atât în fața unui act succesoral, cât în prezența unuia de întemeiere. Nu vom putea vorbi de un act filantropic cu, doar, finalitatea de a da, cât, așa cum am arătat, s-au pus bazele creării unei instituții financiare cu intrări, prin perceperea de dobânzi și prin ieșiri cu plăți în limitele unei părți din veniturile aduse de capital.

  În document identificăm și marea suferință a românului transilvănean, poziționat către consumarea mileniului de discriminare pe însăși glia pe care s-a născut, pe pământul intrat în mod samavolnic sub ocupație străină. Ion Nichita își dorește servicii funerare simple, un mormânt străjuit de o cruce de piatră, marcată cu o inscripție în limba română, al cărei text îl fixează prin actul succesoral, precizând că acest ultim serviciu este angajat la o societate de înmormântare cu sediul în Zalău. Și-a dorit să se înfățișeze la porțile eternității în straie lexicale românești.

Tiberiu Vanca

Caiete Silvane

 

EXTRAS

din  „Schiţa monografică a Sălagiului” pag. 128  şi următoarele

apărută în 1908 la Şimleu sub semnătura

Dr. Dionisie Stoica şi I.P.Lazăr

 

Capitolul V : Bărbaţi distinşi ai Sălagiului

Dr. IOAN NICHITA

 

S-a născut la 4 ianuarie 1841 în Hotoan, comună mică la marginea dinspre apus al Sălagiului . Tatăl său a fost preot iar mama sa Florentina Kovari era sora prepositului capitular din Oradea, Teodor Kovari.

A studiat în Beiuş, susţinut fiind de unchiul său, care era pe atunci profesor acolo. În 1859 a terminat gimnaziul, luând bacalaureatul cu eminenţă, iar în toamna aceluiaş an a fost trimis de episcopul Erdelyi în seminarul Sf. Barbara din Viena. Aici a stat trei ani, când, având nişte neînţelegeri cu următorul lui Erdelyi, a păşit pe carieră juridică.

Dreptul l-a terminat în Budapesta, de unde a venit în Sălaj ca jurat pretorial la Zalău, unde şi-a deschis mai târziu cancelarie advocaţială. Deja de la început s-a distins şi s-a impus nu numai ‚în cercurile româneşti ci şi maghiare, prin aptitudinile şi sârguinţa sa.

În 1889 a fost ales jurisconsult al  institutului financiar „Silvania” din Şimleu, pentru întărirea căruia a conlucrat în mare parte. Era omul faptelor, mântuind de pierzare multe averi româneşti. A luat parte activă la viaţa economică, culturală şi politică a Sălagiului. A murit la 1 ianuarie în Orade.(!)

Cât de mult şi-a iubit neamul o dovedeşte testamentul său, pe care-l publicăm în întregime:

 

„În numele Tatălui şi Fiului şi Spiritului Sfânt. Amin!”

„Având în vedere că oara morţii ie nesigură şi că pe om în orişice minută poate să-l ajungă şi nevoind ca după moartea mea, puţina-mi avere să ajungă obiect de risipă, -fiind întreg la trup şi sănătos la suflet, despre avutul meu propriu, câştigat prin mine- dispun precum urmează:

1/ Averea mea liber dispunătoare în trăsături generale stă din una sută de acţii ale  băncii „Silvania” din Şimleu, din 31 de acţii ale băncii „Szilagy-Cseh es videke takarekpenztari reszveny tarsasag” din Ceh ; din 10 acţii al bancei „Ipar es gasdasagi bank” din Zalău; din 7 acţii ale băncei „Koozepszo Inokmegye Zilahi  takarekpenztari intesezet” din Zalău; din  8 acţii ale băncei „Economul” din Cluj; din  6 acţii ale băncei „Albina” din Sibiu; din 3 acţii ale băncei „Someşana” din Dej şi din 2 acţii ale băncei „Hebe” din Sângiorzul Năsăudului. Mai am încă 6 losuri de valoare, unul al statului  Austriac din 1864, seria 3555 nr. 42 Câştigul principal la acesta e una sută cincizeci de mii. Trei (3) losuri de ale crucii roşii maghiare nr. 23, seria 2633 nr. 77 seria 3064, nr. 55, seria 3064; două losuri de ale Bazilicei din B-pesta nr. 94, seria 3651, nr.27, seria 4037, câştigul principal aici e doauăzeci mii floreni v.a. Ca avere a mea nedisputabilă mai figurează încă banii depuşi pentru fructificare conform libelelor respective. Acestea până aici înşirate toate se află la casa mea  Wertheim şi se sperează a fi tot aşa şi la moartea mea.

Către astea mai vin pretenziunile mele procesuale cari vor esista la moartea mea,apoi mobilele de casă precum şi actele de asigurare în contra morţii silnice ori provenită din nenorocire.

Această avere  a mea precum şi banii ce se vor afla la moartea mea în numărai sub condiţiile mai jos pomenite, îi las „Asociaţiunei Transilvane pentru Literatura şi Cultura Poporului Român” cu sediul în Sibiu, pre care prin acest document o fac eredele meu universal ca din asta să facă : un fond cultural pentru ajutorarea şcoalelor gr. Cat. Române Sălăgene espuse  şi sărace şi a bisericilor sărace gr. Cat. Române din Sălaj, care fond pe lângă controla  „Asociaţiunei” are să-l administreze Banca „Silvania” din Şimleu. Un atare fond în germine esistă deja la numita bancă, din cauza slăbiciunei sale însă până acum neapt pentru funcţionare. Condiţiunile sunt:

a/ Fiului meu Aurel Nichita, eredele universal, îi va da în tot anul până va trăi un vitaliţiu anual de 600 –şasesute- floreni v.a. în rate acomodate precum vor afla de bine esecutorii testamentari. După moartea lui această sumă cade în scopul fondului amintit.

b/ Tot din venitul capitalului sus pomenit se vor plăti docentului din Pir (Peer) Ioan Nichita şi celor două surori ale sale ori succesorilor lor legitimi, câte 200 fl. v.a. şi asta cu totul 600 fl. v.a. pentru totdeauna. Dacă această sumă pre lângă vitaliţiul fiului Aurel nu s-ar putea plăti din venitul anului prim să se plătească pe rând în 2-3 ani. Dealtcum acestui punct poate să-i satisfac eu în viaţă. De esecutorii testamentari în aceasta, precum şi în punctele următoare desemn  şi-l rog pe Reverendisimul vicariu al Sălagiului cu sediul în Şimleu şi pe On. D. director executiv al  băncei „Silvania” din Şimleu, ori pe cine ar ocupa acestea posturi în timpul moarţei mele.  Remuneraţiunea li-o va semna eredele meu universal, Comitetul Asociaţiunei dimpreună cu esecutorii testamentari, se vor îngriji ca această fondaţiune la timpul său să intre în vigoare în caz de lipsă şi prin facerea statutelor necesare. Dacă losurile pomenite mai sus ar câştiga o sumă oarecare, acea încă va înmulţi capitalul stabil  al fundaţiunii şi fiind că, spre a acoperi lipsele şcolare române se cere un capital bine mare, dispun şi voiesc ca jumătate din venitul anual să se adaoge către capital şi numai jumătate să se folosească spre scopul  menit; această procedură să se urmeze până atunci ce capitalul va atinge suma de una sută mii floreni v.a,.; de aici în acolo la capital să meargă numai una a patra parte din venit şi  asta numai până atunci când capitalul a crescut la două sute mii floreni v.a. De aici înainte venitul anual după retragerea speselor întreg să se folosească spre ajutorare.

Vrând soarta aşa, ca losul de stat austriac din 1864 să lovească câştigul principal ori alt câştig mai considerabil cam de 30-40 de mii  fl. v.a., atunci doresc ca capitalul fundaţional să crească până la jumătate de milion  prin aceea, ca din venitul anual una a treia parte în tot anul să sporească capitalul. De aici încolo, venitul anual întreg se va folosi spre ajutorarea şcoalelor şi bisericii gr. cat. române din Sălagiu. Puţina mea avere o am de la poporul român Sălăgean  doresc ca bunătatea aceleia să o guste fiii  acelui popor. Dacă şcoalele noastre populare sau săteşti s-ar statisfica, Asociaţiunea  Transilvană  din jumătate de venit al capitalului va împărţii stipendii pentru tinerii români sălăgeni, cari vor studia la universităţile din Austro-Ungaria. La aceste stipendii întâietate vor avea cei cosângeni cu mine.  Sper însă ca statistificarea şcoalelor poporale în veci nu se va întâmpla. ,

2/. Fiului meu Aurel, care cât am trăit numai bucurie nu mi-a făcut şi pe care mai multe mii  în zadar am spesat din averea mea, îi las orologiul de aur, catenele, trei inele de briliant şi unul de diamant, apoi un ac de briliant, deşi ştiu că aceste preţioase numai lucruri trecătoare o să fie în mâna lui şi mai las, încă, biblioteca cu toate cărţile care le am şi le voi avea. Lui îi mai las moşia Deeş nr. cărţii funduare (ante comasare) 884, venită pe numele despre părinţii mamei sale. Acest nemişcător cu toate apartenenţele prin contract făcut prin notarul public le-am cedat lui, am plătit şi procentul, aşa cât după moarta mea dânsul o poate transcrie ori şi când pe numele său. Actele referitoare se află în casa mea „Wertheim”. Durere mă cuprinde când stau şi cuget, că şi aceasta avere în urmarea  commasării foarte preţioase, în mâinile lui nefericite în scurtă vreme se va preface în nimic, omul fără lucru şi fără rugăciune e ca frunza pe apă, nu ştie când se cufundă în marea nenorocirei. Prin acestea cu fiul rătăcit am gătat pentru totdeauna, mă rog lui  D-zeu, că de se poate să-l reîntoarcă la calea adevărului.

3/. Partea mea de moşie din Portelec (comitatul Sătmarului), o testez sorei mele Maria, Preoteasă în Portelec şi nepoatei mele Eugenia Nichita, măr. Fărcaş din Şomcuta Mare. Moşia are nr. 14 şi se va împărţi egal.

4/.Pământele mele din hotarul Zalăului, cam 7-8 jugăre clasificate, le las şi testez „Fondului pentru edificarea bisericei gr. cat. române din Zalău” şi doresc  ca venitul acestui  teritor să se adauge către capitalul de zidire, iar după ce se va edifica biserica, venitul să servească spre acoperirea lipselor bisericeşti. Ştiu că biserica după edificare încă multă vreme va avea multe neajunsuri; acestora aşi dori eu a le ajuta.

5. De s-ar întâmpla să erezesc ceva avere, aceea încă va spori capitalul fundaţional. Doamnei Reghina Colcer, soţiei care m-a părăsit de peste  20 ani, n-am să-i dau nimic, cred că nici dânsa nu aşteaptă de la mine ceva.

6/. Vestmintele mele şi albiturile să se împartă între români săraci, cărora le mai las 60 (şasezeci) de fl. din averea mea privată. Dorind ca această sumă esecutorii testamentari să o împartă după moartea mea între ei cum vor afla mai potrivit. Fiind vorba de săraci, mai am să dispun ca de la aceştia, mai ales dacă au şi familie, spesele de proces obveniente să nu se încaseze, apoi sumele mai mici de 5 fl. v.a. să nu se scoată cu proces, numai cu frumosul. Sărăcia datoraşului o va documenta în caz de lipsă preotul competinte şi în privinţa descrierii vor decide esecutorii testamentari..

7/. Mai doresc o mormântare simplă şi fără lucs, după ritul nostru gr. cat. –la mormânt o cruce  de piatră cu inscripţia românească: „Omul ie o taină, viaţa lui un vis. Sufletelor blânde ceriul stă deschis”. –Sunt membru unei societăţi de înmormântare în Zalău, din suma căpătată se vor acoperi spesele  îngropărei.

Dat în Şimleul-Silvaniei la 25 iunie 1896. Dr. Ioan Nichita, advocat.

Subscrişii  şi chemaţi anume spre acest scop, adeverim că advocatul Dr. Ioan Nichita înaintea noastră binecunoscut şi deplin sănătos fiind, acest document l-a subscris înaintea noastră cu mâna sa proprie şi că acesta l-am declarat  de testamentul său şi ultima sa voinţă. Dat în Şimleul-Silvaniei la 25 iunie 1896. Ioan Angyal m.p. avocat, Teodor Pop m.p. protopop, Andreiu Cosma m.p. director de bancă, Ioan P. Lazăr m.p. comptabil de bancă.

Copia este în conformitate cu originalul.

Sibiu , 22 iunie 1908. Romul sima, archivarul Asoc.

Starea fundaţiunei lui Nichita a fost cu 31 decembrie 1907: 29.882 cor. 71  b.

*