Ziua Europeană 112

• publicat la: 10 februarie 2013
Ziua Europeană 112

În fiecare an, la data de 11 februarie, se sărbătoreşte ziua numărului unic european de urgenţă „112”, ce reprezintă sistemul tehnic şi organizaţional al recepţionării şi transmiterii apelurilor de urgenţă pentru asigurarea asistenţei imediate în situaţii în care este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul.

Numărul pan-european de urgenţă „112” a fost creat în 1991, iar din luna aprilie 2005, Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 a devenit operaţional în toată România.

Începând cu anul 2008, „112” este unicul număr de urgenţă, care poate fi folosit de pe orice telefon fix, telefon public sau mobil pentru a ajunge, gratuit, la serviciile de urgenţă (ambulanţă, poliţie, jandarmerie, pompieri) în orice ţară a Uniunii Europene.

Asigurarea unei reacţii imediate şi oportune în situaţii deosebite constituie o direcţie de acţiune importantă a Jandarmeriei Române şi implicit a Jandarmeriei Satu Mare. Astfel, în anul 2012, la nivelul Jandarmeriei Sătmărene, au fost înregistrate 141 solicitări prin sistemul „112”  – înregistrându-se o creştere a numărului de solicitări faţă de anul 2011- care au constat, în principal în: intervenţii în cazuri de violenţă; furturi de material lemnos şi feros; sustrageri diverse articole din magazine, tulburarea ordinii şi liniştii publice;

Totodată, au fost desfăşurate acţiuni în unităţi de învăţământ care au avut ca scop creşterea gradului de informare a elevilor cu privire la necesitatea existenţei acestui  sistem şi la situaţiile în care trebuie utilizat. 

Pentru a solicita sprijinul jandarmilor, cetăţenii pot apela non-stop numărul unic de urgenţă 112 sau se pot adresa celor mai apropiate secţii sau posturi de Jandarmerie.

Lasati un comentariu