8 martie la CT Iuliu Maniu

• publicat la: 11 March 2013
8 martie la CT Iuliu Maniu

La  Colegiul Tehnic Iuliu Maniu din Carei sărbătorirea zilei de 8 MARTIE este o tradiţie, bărbaţii străduindu-se sa  scoata  în evidenţă atenţia şi respectul de care se bucură reprezentantele sexului feminin în cadrul şcolii, precum şi  recunoaşterea  a meritelor profesionale ale acestora.

La randul lor, elevii, puşi în faţa provocării de a alege un dar frumos, s-au gândit că un moment dedicat acestora, poate deveni cadoul ideal.

Astfel începând cu orele 10.50 în sala profesorală a şcolii, s-a desfăşurat un program cultural-artistic care a cuprins un montaj de poezie susţinut de un grup de elevi .

La începutul activităţii directorul şcolii, prof. Adrian Micovschi, a transmis un mesaj în numele întregului personal, dăruind totodată tuturor doamnelor, o floare ca simbol al respectului, al admiraţiei, al recunoştinţei. Elevii, coordonaţi de  profesoarele  Elena Coşarcă si Sidonia Antal, au prezentat un frumos program ce a cuprins poezii, atât ale unor autori clasici, precum: Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Mihai Eminescu, Ana Blandiana, dar şi compoziţii originale (Vivien  Neagu cls a X-a E, Orban Boglar cls.a A XII-a C).

Scopul a fost  de a promova o viziune de ansamblu asupra modului în care cultura românească a abordat chipul mamei şi al femeii în general, dar şi de a oferi o contrapondere la tendinţa tot mai des întâlnită de abordare a acestei zile.

Elevii: Raluca Buzas, Ionela Rosu, Sabău Andrea, Anghiuş Andrada, Neagu Vivien, Costea Andrea, Şchiopu Andrei, Dragoş George, Gliguţă Daniel, Pietraru Andrei, Răzvan Dobra, Silaghi Norbert Silaghi,Temian  Mihai au încheiat evenimentul,  cu urări adresate celor care le îndrumă paşii : FEMEILOR PROFESOARE.

,, Nu există prilej mai minunat de dăruire decât să poţi da zi de zi ce ai mai bun din tine. Să poţi să înveţi cu înţelepciune şi răbdare pe cel ce a venit la tine,pentru călăuzirea paşilor pe drumul vieţii şi ştiintei, pentru învăţarea şi cunoştinţele dăruite. “

Vă mulţumim cu respect, doamnelor Profesoare!

La mulţi ani!!

Lasati un comentariu