Mesajul preşedintelui CJ, Adrian Ştef,cu ocazia zilei de 15 martie

• publicat la: 15 martie 2013
Mesajul preşedintelui  CJ, Adrian Ştef,cu ocazia zilei de 15 martie

Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare Adrian Ştef a participat la manifestările organizate în Carei cu ocazia comemorării revoluţiei din 1848-1849. Adrian Ştef a depus o jerbă de flori la bustul lui Petofi Sandor, iar de la ora 17:00 a participat la spectacolul omagial cu titlul „Cred în bine, în dreptate şi în frumos” în sala cavalerilor din castelul Karolyi.

Mesajul transmis de preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare Adrian Ştef transmis tuturor celor prezenţi şi cetăţenilor de etnie maghiară este:

„Ziua de 15 martie reprezintă o dată importantă în istoria naţiunii maghiare. În această zi, care păstrează vie amintirea spiritului revoluţionar de la 1848, transmitem salutul nostru maghiarilor din întreaga lume.

Împărtăşim bucuria acestei zile cu membrii comunităţii maghiare din Satu Mare. Întreaga societate românească, în care maghiarii sunt parte integrantă, salută acest moment aniversar şi îşi readuce aminte de ceea ce în 1848 i-a unit pe români şi maghiari, idealul de libertate.

Suntem în anul în care vom vota o nouă Constituţie a României. Revizuirea art. 1 din Constituţie, „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”, este o cerere care poate fi înţeleasă, dar care nu poate fi acceptată. România este stat naţional unitar, în care noi toţi, români şi maghiari, avem responsabilitatea să muncim împreună pentru a ne construi aici viitorul.

Este inutil să ne pierdem în polemici sterile, în dispute revanşarde şi în atitudini care nu produc altceva decât ură, neîncredere şi instabilitate. La probleme de actualitate trebuie să găsim soluţii de actualitate.

Vă urez să aveţi o sărbătoare demnă, să vă cinstiţi eroii în pace şi respect!”

 

redactia

comentarii

de Horia Mărieș la 16 martie 2013 - 02:53

Eu unul apreciez ca pozitivă, civilizată, respectuoasă și demnă participarea preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare la sărbătorirea de către comunitatea maghiară din Carei în ziua de 15 martie, numită şi Ziua Maghiarilor de pretutindeni a 165 de ani de la Revoluţia din 1848.

Apreciez inclusiv mesajul transmis de dânsul cu acest prilej.

Asta chiar și în condițiile în care știu bine că părerea mea nu contează.

M-am uitat lung la prima fotografie, cea în care apar personalitățile marcante ce au participat la eveniment: Adrian Ștef preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Erdei D. István deputat din partea UDMR și Kovács Jenö primarul municipiului Carei.

Ștef zâmbitor, destins și jovial, Erdei serios, iar Kovács, gazda, supărat, rușinat, cu privirile în pământ. Probabil că fotografia ilustrează destul de fidel starea de spirit a celor trei.

Mesajul transmis de Ștef participanților la eveniment, rostit atât în limba română cât și în limba maghiară, este prezentat mai sus în articol.

Conform relatării din nagykaroly.ro Erdei D. István l-a felicitat pe primar pentru investițiile făcute în oraș. Cred că prin această laudă, deputatul ales pe meleagurile careiene a vrut să mai aline puțin dinj supărarea cruntă a primarului, care știa probabil încă de pe atunci că numele lui nu va fi pomenit de loc în articolul din nagykaroly. ro.

Apoi le-a cerut careienilor să aibă răbdare, fiindcă orice lucrare de construcție implică deranj și mizerie, dar că acest disconfort durează destul de puțin.

Sunt convins că toți careienii sunt obișnuiți și sunt și răbdători vis-a-vis de deranjul și de mizeria, inevitabile, ce se pot produce în timpul derulării unor lucrări de construcții (investiții).

Careienii nu mai sunt însă răbdătoride loc cu managementul sub orice critică practicat de primarul Kovacs, cu deciziile lui iuritoare, uneori lipsite de orice logică, dar pe care vrea să le impună aproape cu forța, cu lingura de pantofi, tuturor louitorilor urbei, indiferent dacă sunt români, maghiari, șvabi sau rromi. Ăsta-i baiul ! Asta-i cauza situației explozive din urbe.

De foarte multă vreme n-am mai citit o asemenea avalanșă de critici de toate felurile ca cele ce au fost exprimate aici pe la Comentarii, începând de la data de 1 martie, data celebrării centenarului nașterii lui Vida Gheza și până acum, adică până la tăierile de copaci ce au avut loc recent.

Toate criticile au culminat cu apariția unor inscripții adverse primarului pe pereții unor imobile din Carei și cu un protest spontan la care a luat parte o mână de oameni responsabili, demni, cu șira spinării foarte dreaptă și foarte curajoși care n-au ezitat să-și spună extrem de răspicat, de clar și de civilizat părerea în public.

Din cele spuse de protestatari la un post local de televiziune, mi-a rămas în minte o întrebare spusă cu reproș și chiar cu oarecre naivitate, dar cu foarte mult bun simț: „Dar pe noi de ce nu ne întreabă?”

Păi chiar așa, domnule primar Kovacs, înainte de a lua niște decizii care s-ar putea să nu fie pe placul tuturor, de ce nu ai matale bunul simț să întrebi, să consulți locuitorii urbei ? Aud?

Cumva, fiindcă așa cum se pare că ai declarat recent la un post de televiune local, locuitorii urbei al cărei primar ești dumneata sunt proști și nu înleleg nimic?

Păi dacă-i așa, numai pentru o astfel de afirmație, făcută în public pe un post TV, dumneata nu mai meriți să te rabde lumea din Carei nici măcar un singur minut tolănit în fotoliul ăla de primaș!

Pe de altă parte, orice om cu elementar bun simț, își dă seama când nu mai este dorit de semenii săi, fiindcă apar înscripții scrise pe garduri împotriva lui, fiindcă toată lumea îl acuză de nereguli și reclamă că și-a pierdut răbdarea cu el și cu aberațiile lui, fiindcă orice lucru, inclusiv managementul sub orice critică al unui municipiu trebuie să aibă odată și odată și un sfârșit.

Dumneata chiar nu-ți dai seama, stimate domnule primar Kovács, că lumea din oras s-a săturat de-a binelea de dumneata și că pur și simplu nu te mai vrea? Dumneata ai orbul găinilor, dumneata nu poți citi de loc sau nu poți înșelege neam tot ce se scrie pe aici pe la comentarii despre dumneata?

Sper totuși că în schimb poți vedea măcar literele mari scrise cu graffiti pe zidurile caselor.

Dumneata sții ce face un om care are cât de cât puțin bun simț și își dă seama că nu mai este dorit, nici măcar ca și oaspete, într-o casă?
Își i-a pălăria, mulțumește pentru tratație, părăsește discret aceea casă și se face nevăzut. Se ascunde de rușine.

Așa și cu dumneata stimate domnule primar Kovács. Dacă dumneata mai ai o cât de mică fărâmă de bun simț, de caracter și de demnitate, ia-ți repede dom’ primar pălăria aia neagră de gábor, zi matale merci pentru tratație și dă-ți mata frumos și imediat demisia de onoare din postul de primar!

Asta ca să poată scăpa urbea de dumneata în liniște, discret și fără nici un pic de scandal.

Eu unul așa te sfătuiesc, si te sfătuiesc numai de bine stimate domnule primar.

Viszontlátásra! La revedere.

Să auzim numai de bine și să ne iubim ca frații!

de etnic roman la 16 martie 2013 - 08:02

Domnul Adrian Stef, din postura de presedinte al Consiliului Judetean,ofera un exemplu de comportament pentru cei care locuiesc in zone multietnice.
Desi este membru PNL doreste sa arate ca odata ajuns in functia pe care o detine, este capabil sa acorde respect tuturor etniilor care formeaza judetul!
Este frapant pentru unii etnici maghiari care au fost indoctrinati cu false istorii si realitati potrivit carora romanii sunt dusmanii ungurilor!
Felicitari Adrian Stef pentru mesajul transmis.Pacat ca cel care ar trebui sa il auda mai bine se face ca nu stie ca orasul Carei este multietnic si actioneaza ca reprezentant numai al etniei maghiare.

de jeno la 16 martie 2013 - 09:42

Adi Stef,jos cu palaria in fata ta! RESPECT!!!!

de un roman la 16 martie 2013 - 12:56

Un mesaj care denota din nou din partea romanilor sau al unui reprezentant al romanilor mult bun simt,obiectivitate si responsabilitate.Din pacate nu aceleasi
elemente le nutresc unii concetateni de a-i nostri cu ocazia unor zile ca ,,1 Decembrie” sau cu alte ocazii…Domnul Stef pare zambaret si degajat nu cu doliu in suflet ca majoritatea,,udmr-istilor” cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei.Felicitari atitudinii domnului Stef si ,,pacat” de frustrarea cu care traiesc ,,unii” de cateva sute de ani si din fericire pentru noi vor trai mereu asa…

de Asu A.J. la 17 martie 2013 - 02:53

apreciez continutul mesajului, dar el nu are nimic comun cu istoria reala a anului 1848. revolutia ungurilor a dorit libertate numai pentru ei si nu a admis libertatea altora. mai mult, a incercat sa inece in sange natiunile care luptau pentru propria libertate, precum romanii si croatii.
deci, ce i-a unit pe romani si unguri in 1848?
ca ungurii au impus anexarea Transilvaniei la Ungaria, iar romanii nu au fost de acord cu asta, asa ceva i-a unit? ar fi trebuit sa-i uneasca lupta comuna contra ocupatiei austriece, dar ungurii au refuzat libertatea altora si s-au incapatanat sa refaca ungaria mare, ingloband in ea teritorii neunguresti, locuite de slovaci, de romani si de croati. care, in conceptia ungurilor, trebuiau sa devina si ei unguri, din moment ce locuiau in Ungaria. halal libertate!

de emil la 17 martie 2013 - 02:57

mai puneti mana si pe carti de istorie, nu numai pe propaganda internationalista!

Lasati un comentariu