Pagina principala / Opinii / Americanul care ne redă istoria

Americanul care ne redă istoria

Miercuri, 24 aprilie  2013 este ziua in care istoriografiei   nationale  i s-a redat o importanta parte a patrimoniului de cunostinte asupra unor adevaruri tulburatoare ascunse in arhivele secrete straine.

Noul volum al cercetatorului americam Larry  Watts,  Cei dintai vor fi cei din urma. Romania si sfarsitul Razboiul Rece, aparut la Editura RAO, este partea a doua a operei istorice deschise cu cele 795 de pagini asupra Razboiului clandestin al blocului sovietic impotriva Romaniei, subtitlul cartii“Fereste-ma, doamne de prieteni “, oferit cititorilor de aceiasi editura in anul 2011,  in traducerea din limba engleza de Camelia Diaconescu.

Mai mult decat primul volum,  recenta aparitie va avea efectele unui cutremur devastator asupra multor prejudecati, induse in constiinta publica , urmare a unor diabolice manopere de falsificare a realitatilor “din inalte ratiuni politice”.

Adevaruri pe care daca , pana ieri,  le rosteam,  riscam sa fim  tatuati  “politically uncorrect “ si excomunicati , Larry Watts le releva in lumina adevarului stiintific, judecat la rece cu luciditate si , pentru unii, incomod.

Nu putem anticipa daca, in urma aparitiei acestor doua volume ale cercetatorului american , sau dupa incheierea operei  de cercetare a istoriei  noastre   postbelice, celor  trei conducatori ai statului roman – maresalul Ion Antonescu, Gheorghe Gheorghiu Dej si Nicolae Ceausescu – li se vor recunoaste oficial, macar in parte, ceea ce li se cuvine pentru asezarea Romaniei in randul natiunilor demne in fata destinului istoric.

Cu siguranta si negresit, insa, toti cei care vor avea parte de lectura incitanta si nelinistitoare a celor peste 700 de pagini ale  volumului  Cei dintai vor fi cei din urma. Romania si sfarsitul Razboiul Rece, vor reflecta asupra dimensiunilor tragice ale istoriei , care se rasfrang si asupra destinului politic  al conducatorilor popoarelor.

Evenimentul editorial a avut loc in Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I“,  în prezenta autorului, cu interventii din partea  academicianului   Dinu C. Giurescu, prof. univ. dr. Mihai Retegan,  a cercetatorilor in istoria militarageneral  (rez.) dr. Ioan Talpes si general locotenent  prof. univ. Teodor Frunzeti, rectorul Universitatii Nationale de Aparare. 

    In cele ce urmeaza, prezentam sinteza principalelor referiri la opera si autor:

“Larry L. Watts încearcă să restabilească adevărul istoric si să corecteze percepţiile comunităţii occidentale în privinţa rolului jucat de România în plan internaţional în perioada Războiului Rece.

      În primul volum al autorului, Fereşte-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România au fost examinate atent interesele strategice aflate în spatele relaţiilor antagoniste ale României cu „aliaţii“ din Răsărit, motivaţiile incredibilei sfidări a ţării noastre la adresa Moscovei, metodele de „eliberare“ militară şi de securitate de sub jugul sovietic, scopurile opoziţiei faţă de politicile de la Kremlin şi, mai ales, reacţia sovieticilor şi a loialiştilor din rândul membrilor Pactului de la Varşovia în cele mai înalte consilii ale acestora, aşa cum au fost acestea consemnate de lideri ai Partidului Comunist, de comandanţi militari şi de organe ale securităţii statului.

       Volumul al doilea ajunge până în prima săptămână din decembrie 1989. Într-un studiu bazat pe analiza celor întâmplate între anii 1950 şi 1978, primul capitol încearcă să răspundă la întrebările: Cum şi de ce SUA nu au înţeles România?

În primul rând, avem de a face cu prejudecata colectivă privind faptul că România a fost statul cel mai puţin capabil să sfideze URSS, o prejudecată apărută în anii 1940, foarte greu de îndepărtat, chiar şi în perioada anilor 1962–1963, când opoziţia României a fost foarte puternică, această prejudecată dispărând totuşi pentru un timp, din 1964 până în 1968. Dar, după aceea, a revenit. Una dintre cele mai puternice lovituri date României prin dezinformarea sovietică şi ungară a avut loc în 1989.

Bazându-se pe documentele descoperite după 1989 în arhivele fostelor ţări socialiste, volumul tratează modul eronat în care au fost percepute în Occident România şi atitudinea ei faţă de URSS şi de ceilalţi membri ai Pactului de la Varşovia, precum şi cauzele acestor percepţii eronate: tendinţe cognitive care se manifestă în mod obişnuit în comunităţile analitice, dar şi campanii de dezinformare concepute şi puse în practică de „aliaţii“ României din Blocul sovietic.

Astfel, deşi prima – şi de multe ori singura – care s-a opus intervenţiilor militare străine pe teritoriile altor state (vezi Ungaria, Cehoslovacia, Afganistan), desfăşurării de trupe şi armamente şi cursei înarmărilor în general, şi care a insistat pentru deschiderea lumii socialiste către Occident, România a fost portretizată exact invers, ca aderând necondiţionat la politicile Uniunii Sovietice în domeniu, susţinându-le şi militând activ pentru aplicarea lor în practică.

         Descoperirile din arhivele Pactului de la Varşovia după 1989 şi investigaţiile conduse de organisme de monitorizare americane şi internaţionale (…) au relevat faptul că Bucureştiul a continuat să sfideze Moscova pe „aproape toate punctele de pe agendă“, în interiorul Pactului de la Varşovia.

În vreme ce toate aspectele politicii externe şi de securitate a României erau sistematic reatribuite regimurilor loiale sovieticilor, cu ajutorul aparatului de măsuri active al URSS şi al Pactului de la Varşovia, ţara şi conducerea ei erau cu minuţiozitate înfăţişate ca susţinând exact opusul măsurilor promovate în ultimul sfert de secol.

De la statutul de unic membru al Pactului care refuzase să blameze şi să condamne SUA, RFG şi NATO, România devenise ţara care detesta cel mai profund autorităţile de la Washington, Bonn şi Bruxelles.

De la ţara cu activitate de pionierat în domeniul relaţiilor cu Europa de Vest şi mai ales cu CEE, devenise cea mai antieuropeană dintre toate.

De la singurul membru al alianţei care condamnase invaziile militare conduse de sovietici şi respinsese doctrina Brejnev, devenise susţinătoare a invaziilor militare în Europa şi împotriva propriilor aliaţi.

Desigur însă, România nu devenise în realitate aşa, dar acestea erau imaginile proiectate în Occident de aparatul sovietic de dezinformare, cu un remarcabil succes.

continuare pe cotidianul.ro

comentarii