CT Iuliu Maniu şi-a sărbătorit patronul spiritual
Iuliu Maniu este patronul spiritual ales de Colegiul Tehnic din Carei acum 16 ani,si de atunci la finele lunii aprilie,elevi si profesori ii aduc omagiu,anual.
Ieri,24 aprilie,in sala festivă a unităţii scolare CT Iuliu Maniu a avut loc un eveniment cultural-artistic in prezenta conducerii ,a cadrelor didactice si a elevilor.Cuvântul de deschidere a apartinut directorului Adrian Mocovschi,care a subliniat importanţa acestui eveniment si a cunoasterii personalităţii celui ce a fost marele patriot Iuliu Maniu.
Dragoş George,presedintele Consiliului Scolar al Elevilor ,a făcut apoi prezentările momentelor ce au alcătuit intregul program.
După dansul majoretelor, Daniel Gliguta din cls a X-a E a dat curs unei prezentări a vieţii si carierei lui Iuliu Maniu,de la a cărui nastere s-au implinit in acest an 140 de ani si 60 de ani de la moartea sa.
Deosebit de apreciată a fost sceneta, după opera dramaturgului Ion Luca Caragiale, intitulată “Castravetele” , in interpretarea trupei de teatru a liceului,sub coordonarea prof. Antal Sidonia.
Au evoluat apoi câteva eleve curajoase,care au prezentat variate stiluri de dans modern.
Anghius Andrada,a interpretat câteva melodii populare codrenesti iar la final,ansamblul Ceatăra condus de Adrian Pasca ,a incântat asistenta cu dansuri populare de sub codru”.
Iuliu Maniu a fost una din cele mai puternice personalităţi ale vieţii politice româneşti, dintre cele două războaie mondiale, care a luptat în întreaga sa viaţă împotriva oricărei forme de dictatură, de asuprire şi de încălcare a valorilor democratice. Victimă a regimului comunist din România, Iuliu Maniu a întruchipat pentru mulţi români, simbolul speranţei şi al dorinţei de libertate.
Personalitate politică de talie europeană, democrat convins şi patriot luminat, Maniu a fost un om care nu doar că nu a oferit, prin propria viaţă, un model demn de urmat pentru orice persoană, ci nu a ezitat să îşi sacrifice interesele personale atunci când situaţia a cerut-o, fiind dispus să îşi pună în pericol propria existenţă în vederea realizării unor idealuri.
Întreaga sa viaţă era concentrată spre iubirea de ţară şi încredere în principiile democratice.
I se spunea Sfinxul datorită calmului şi inflexibilităţii sale şi fiindcă avea nişte ochi mari şi albaştri, care impuneau respect. Era deosebit de calm şi putea să fie tăios fără să ridice tonul. Voia să fie la curent cu tot ce mişcă in politica internă şi externă, să ştie starea de spirit a populaţiei.
S-a opus instalării guvernului Groza la 6 martie 1945 protestând împotriva încălcării democrației, inclusiv prin memorii adresate puterilor occidentale.Regimul Roșu, instaurat în România, l-a socotit un duşman periculos care trebuia grabnic înlăturat.
Iuliu Maniu, a fost incarcerat la Sighet in urma unui simulacru de proces.A decedat în 5 februarie 1953, când directorul închisorii din Sighet telegrafia cifrat la Bucureşti: «La celula doi s-a stins becul!»
Aşadar, IULIU MANIU este parte a istoriei noastre, iar memoria sa trebuie păstrată vie în conştiinţa noastră .
redactia
Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei
Radu Gyr
comentarii
de Tiberiu Vanca la 25 aprilie 2013 - 08:52
ELEVII MARTIRI AI
LICEULUI CAREIAN
Elev al cursului inferior al Liceului „Simion Bărnuţiu din Şimleul Silvaniei”, băteam îmrejmuirile urbei şi nu cu greutate am descoperit Bădăcinul. Conacul lui Iuliu Maniu era aşezat în marginea unei exploataţii viticole de proporţii,în zonele marginale ale căreia adăstau o seamă de cireşi, bătrâni ca timpul. Este potrivit de amintit că localitatea era ,şi bănuiesc că mai este, mare producătoare de cireşe.Aici, în cireşii bardului ne potoleam noi, puştimea liceului,bucuria ingerării fructului roşu şi peste tot zemos datorită plinătăţii zahărului adus din soare. Bădăcinul ne oferea şi cel mai lung traseu de săniuş. Drumul inter comunal Şimleu-Bădăcin lung de în jur de 3-4 kilometrii ne oferea cu generozitate iarna o lungă pârtie de sanie datorită căreia plecam din Bădăcin şi alunecând cu chiote, de parcă ne-am fi aflat în plină „Iarna pe uliţă” a mafrelui Coşbuc, ajungeam în plin Şimleu la locaţia cazărmi.
În vremea tristă a ocupaţiei ruse, în tristul an 1952 când trudeam pe băncile liceului careian, în clasa terminală, printre nostalgiile pe care le încercam era şi o Românie dezrobită de ciuma roşie, drept care eroii de dinainte de ocupaţie stăruiau în mintea părinţilor şi prin ei în noi vlăstarele lor, amintirea lui Iuliu Maniu, cultul acestuia fiind deosebit de mare în zonă aşa că întâmplările legate de el nu au lipsit.
Pentru tânara generaţie a timpului pe care-l trăim, trebuie să spun că liceenii vremi erau supuşi la in inimaginabile proceduri de spălare a creierului. În fiecare dimineaţă eram obligaţi ca înainte de prima oră de curs să citim articolul de fond din „Scânteia tineretului” care ne propunea articole despre „mulgătoarele din colhozuri”, despre tractorişti, despre stahanovişti, despre mamele eroine şi câte altele, urmate de colocvii încrucişate în care ascultătorii articolului citit să exulte cu laude, cu propuneri, cu aplauze etc. Liceenii trebuiau să facă parte din cohorta tineretului comunist drept care trebuiau să fie membrii ai organizaţiei curea de transmisiune a comunismului instituţiojnalizat, respectiv al U.T.M-ului (Uniunea Tineretului Muncitoresc), să facă „Jurnalism” în sensul că în fiecare clasă existând o „Gazetă de perete” (n. uncarton titrat „G.P.” cu o seamă de căsuţe pe care să se atârne articolele scrise de jurnaliştii clasei.
Jurnalism prin care ni se pretindea să atacăm cu mânie, putreda societate capitalistă, să ne avansăm speranţele că vom trăi epoca de aur a instaurării societăţii comuniste, în care totul ne va veni de a gata fără să facem vreun efort.
În fiecare an şcolar trebuia să alegem în fruntea clasei un fel de staroste comunist din rândul nostru al elevilor. Operaţiunea se numea a „Alegerea secretarului U.T.M. pe clasă”. În pofida faptului că noi trebuia să mai adastăm pe băncile şcolii răstimp de doar câteva luni, ni s-a impus să să ne înscriem în obieceiul roşu al alegerii de lider.
La scrutinul de alegerii, bunul nostru coleg, minunatul om, care a fost Iuliu Olaru, şi-a permis o disidenţă. A notat pe buletinul de vot „Lăsaţi-ne în pace cu alegerile voastre cu tot! Eu votez cu Iuliu Maniu!”. Supervizorii din partea organizaţiei UTM pe oraş, participanţi la alegeri au încremenit şi au înscris întâmplarea pe agenda lor de represoiuni. Au sesizat securitatea şi s-au început represaliile. Noapte de noapte o seamă din noi eram duşi la securitate şi prin interogatorii imbecile ni se cerea să spunem cine este autorul. Au trecut săptămâni şi săptămâni de interogatorii nocturne şi lucrurile nu s-au limpezit. În ziua examenului de maturitate (bacalaureatul de azi) clasa noastră n-a fost primită în examen, ca a doua sau a trei zi după ce,cei din clasa „A” îşi prestau examenul să ni se ofere subiectele de frezervă şi să fie şi clasa noastră programată în examen. S-a aflat că autor al notaţiei de pe buletin a fost colegul şi bunul nostru prieten „Iuliu Olaru”.
Întâmplarea, aşa cum mi-a fost povestită cu ceva luni în urmă de fiul lui Iuliu, „Bogdan”,drumul spre viitor al eminentului elev, cel care a fost Iuliu Olaru a fost blocat iar visele sale de devenire au fost înfrânte.
Am narat acest eveniment, privind trecerea generaţiei noastre prin „pâcla roşie” pentru a învedera că criminala orânduire comunistă reprima fără milă orice desistare de la atitudinea de aplaudac al regimului roşu, iar nostalgiile ce priveau trecutul erau pentru ei drept evenimente odioase.
Da stimată populaţie gimnazială careiană. Pe băncile liceului de atunci au stat şi elevi martiri, unul din aceştia a fost Iuliu Olaru, al doilea a fost Ioan Iuhasz, cel care în ziua de 31 octombrie 1953 a fost executat prin împuşcare pentru trădare de patrie.
Folosesc prilejul pentru a propune conducerii colegiului comemorarea acestora prin aplicarea la intrarea a două din sălile claselor terminale ( dacă sunt mai mult de două să se instituie o tragere la sorţi) a câte unei plachete pe care să fie înscrisă menţiunea „Casa Martir Iuliu Olaru” şi „Clasa Martir Ioan Iuhasz”.
Suntem datori să nu uităm. Suntem datori să prezentăm crima comunistă,tinerei generaţii, pentru nerepetare.