Minunile d-nei Mărioara Godeanu

• publicat la: 23 aprilie 2013
Minunile d-nei Mărioara Godeanu

„Toate structurile vii si nevii sunt pătrunse de spiritul lui Dumnezeu”

Plante care leşină de frică

Copaci care ţipă când mor

Nucul care transmite arii de operă

Piramida care purifică apa

Doamna Mărioara Godeanu este un distins biolog. Eminent cercetător și profesor, are studii și realizări de valoare internațională, recunoscute și premiate de mari foruri știintifice ale lumii: un dulap plin cu titluri, diplome și medalii. Cu toate astea, prin natura descoperirilor sale, doamna Godeanu pare mai degrabă o mare maestră a alchimiei, o magiciană care a izbutit să fabrice în retorte minuni: o  piramidă construită după proporția Piramidei lui Keops, în care apa se purifică de la sine și vegetația crește mai repede ca în exterior, un film (răsplătit cu multe premii internaționale) în care a demonstrat că natura posedă un sistem perfecționat de transmitere și receptare de informații (plantele vorbesc între ele, au sentimente și trăiri afective, râd de bucurie și plâng de durere, asemenea oamenilor).

Dar cea mai mare descoperire a doamnei Godeanu este realitatea de dincolo de granițele științei, o  realitate pe care tot mai mulți savanți ai mileniului o recunosc: prezența Creatorului Unic în toate formele de manifestare ale materiei din Univers.

R.: – Doamna Mărioara Godeanu, cei care vă cunosc spun că faceți miracole. De pildă:că vă puneți mâinile deasupra unor pietre și ele încep să emită o energie vizibilă pe ecranul computerului.

M. G.- Nu e nici un miracol. Pietrele sunt și ele structuri vii. Sunt supuse acelorași legalități ca și organismele vii și pot acumula informație. Rețeaua cristalină este vie. Cristalul este viu, el poate acumula și transmite informație.Prin gândire și concentrare poate fi influențată încărcătura  energetică a structurii cristaline pe care o au pietrele.

M.G.:-Într-adevăr, primul a fost realizat în 1981, iar al doilea a fost aprobat în august 1982, chiar după scandalul cu Mișcarea Transcendentală. Eu nu făceam parte din grupul transcendentalilor, dar am lucrat cu profesorul Mânzatu, cu profesorul Milcu, am lucrat cu foarte mulți dintre cei care au intrat în această poveste ciudată. Chiar și noi ne-am mirat când Comitetul Central ne-a aprobat filmul.

Credeam că vom fi făcuți praf cu el cu tot. „Sensibilitatea plantelor” era mai mult decât o bombă, mult mai mult decât avusesem noi curajul să spunem până atunci. Chiar ni s-a dat voie să-l trimitem în Brazilia, la un festival de film științific, de unde s-a întors cu Marele Premiu. În privința primului film („Dincolo de tăcerea plantelor”), Televiziunea Română l-a vândut cam în 15 țări. Pe post, a intrat însă foarte greu, fiind difuzat pe fragmente, la Teleenciclopedia. Și pentru că numele autorilor era scris foarte mic, lumea a zis: „Ce film american grozav au dat despre plante”.

R:- Cum ați lucrat, efectiv, la realizarea acestor filme?

M.G.: – Lucram în echipă, în după-amiezile și nopțile de după program, dar eram toți tineri și entuziaști, iar faptul că făceam totul pe ascuns mărea miza. Filmam și experimentam în același timp în laboratorul de fonoaudiologie (se făceau teste cu copiii care aveau deficiențe auditive, pentru a li se face proteze foarte moderne la vremea aceea), cu ajutorul unei echipe de la Studioul „Alexandru Sahia”, cu regizorul Mircea Popescu, pentru care am deosebită stimă și consideratie. Am lucrat cu un aparat vechi, din timpul războiului, dar dacă ar mai fi fost încă o cameră de luat vederi, care să înregistreze întâmplările din laborator, cred că ar fi ieșit încă un film extraordinar (cu substrat științific, bineînțeles). De exemplu, la un moment dat a trebuit să schimbăm operatorul, pentru că îi cam plăcea să bea și din cauza asta se modifica semnalul plantelor. Apoi, mușcatul unei roșii (roșia e și ea un organism viu) a dat un semnal fantastic. Înainte de începerea filmărilor, ne-am testat toți, ca să vedem la care din noi plantele dau alarma cea mai mare. Ei bine, semnalul cel mai mare (aura care apărea pe ecran) apărea la mine, pentru că eu eram programată să tai plantele, să le stresez, să le provoc suferință și dureri.

Detectaseră din tot grupul cine urma sa fie „torționarul” și lucrul acesta se vede pe film. Dar apogeul acestor relații ciudate s-a petrecut într-una din zile, când ne-am dat seama că ceva nu este în regulă, fiindcă semnalele plantelor erau disperate, și până să ne dăm seama, deasupra mea a explodat un bec de iod.Am realizat atunci că anticipaseră accidentul (recepționaseră înainte semnalul defecțiunii tehnice – încălzirea becului). Am avut noroc că nu mi-a luat părul foc.

După câteva zile, am descoperit chiar cioburi de sticlă în pielea capului, dar am fost așa de încântați de faptul că plantele sesizaseră întâmplarea, încât nu ne-am mai controlat să vedem dacă am pățit ceva. Nu știu dacă mai există filmul nostru, originalul se pare ca a fost forfecat pentru nu știu ce festivitate de partid.

R: – Nu mai lipsesc decât vorbele, pentru ca plantele să fie oameni…

M.G. – Să știți că am realizat și sistemul acustic. Unul dintre cei mai buni electroniști pe care i-a avut România (a fost silit să emigreze în Canada) a realizat un aparat de transformare a semnalelor din domeniul ultra-acustic, în domeniul obișnuit de frecvență. Apoi, am introdus metoda grafică de înregistrare pe potențiometre și cea de captare în infraroșu. Când am început să descifrăm, să traducem semnalele respective, ne-am trezit că aveam semnale diverse, mergând chiar până la cele psihice, de natură sentimentală, deci psihoempatie. O modificare energetică tradusă acustic arată cum plantele țipă, plâng, cântă, se bucură, ba și mai mult, reacția lor la diferiți stimuli: agresiune, audiții muzicale, stări de emoție, patologie umană (semnalele respective au fost date în film). Pe de altă parte, pot să vă spun că experimentând pe ficus sau pe opuntia (limba-soacrei) , plantele pe care le vedeți aici,în laborator, prindeam postul de radio cel mai apropiat. Dar una dintre experiențele cele mai interesante a fost făcuta la Periș, unde Elena Cernei,cunoscuta interpretă de operă, avea un nuc imens, foarte bătrân. Punând senzorii pe frunzele lui, am prins emisiunea de muzică a lui Iosif Sava, vocea lui foarte clară. Deci, nucul nu numai că primea informația și o retransmitea, dar avea și capacitatea de a selecta frecvența pe care primea semnalul. Atunci ne-am amintit ceea ce ne povesteau bunicii noștri: că în timpul războiului, țăranii ascultau radioul cu galene, lipind firele de un cartof. Deci cartoful, fiind un organism viu, era sursă de obținere a informației. Toate experimentele acestea ne-audeterminat la un moment dat să introducem un program de cercetare, dar n-am reușit,deoarece se făcea apel la metode care intersectau domenii interzise la vremea aceea.

R: – Deci, plantele mai mari funcționeaza ca și niste antene? Primesc și transmit semnale?

M.G.- Da. Și pasul următor a fost să vedem dacă nu cumva și propriile noastre organisme interacționează cu plantele, să vedem dacă nu cumva aceste fenomene sunt valabile pentru toate structurile vii. Și atunci, am continuat experimentele începute cu doamna Elena Cernei, privind  influența empatică a gândului asupra plantelor. Mai întâi, ea cânta ariile ei preferate din Carmen sau Trubadurul, și asta le impresiona foarte tare pe plante (acul cromografului înregistra un semnal al plantelor emis la auzul vocii ei). După aceea, dădeam foaia înapoi și pornea înca o dată acul cromografului, în vreme ce d-na Cernei cânta aceleași arii de operă, dar doar în gând. Ei bine, semnalele obținute erau similare. Plantele citeau gândurile!

Îmi amintesc că la realizarea filmului „Sensibilitatea plantelor” s-a petrecut o altă întâmplare ciudată. La cântecul Mariei Tănase, Cine iubește și lasă (interzis de regia muzicală, fiind considerat mistic), plantele reacționau cu o sensibilitate acută, mai ales la incantația „Cine iubește și lasă/ Dumnezeu să-i dea pedeapsă”; aproape ca simțeai durerea în reacția lor. După demonstrațiile cu Elena Cernei, am cunoscut-o și pe Gabriela Cegolea, și ea cântăreață de operă (a făcut experimente extraordinare privind sunetul). Încet, încet, în jurul nostru s-au strâns foarte mulți specialiști și au început să apară fundamentări ale celor descoperite de noi. În 1987, am luat premiul revistei „Flacăra” pentru „atestarea fenomenului de comunicare la plante”, deși la acea dată ni se interzisese, deja, cercetarea în acest domeniu. În 1981, comunicarea plantelor era un subiect periculos chiar și de gândit, pentru că se implica ideea informației pe care o furnizează în general materia, până la nivelul transmiterii de la distanța a informației – e vorba, deci,despre hipnoza, telepatie, biostructură.

 Sigur că lucrurile acestea existau în literatura de specialitate din lume, daraccesul la ea a fost foarte dificil pentru noi. Interesant a fost să  constatăm,atunci când am putut folosi și  noi acele surse de informație, că deși noi modificasem condițiile de experimentare în comparație cu occidentalii, ajunsesem mai aproape de metodologia care să evidențieze asemenea fenomene.

R: – Glumind puțin, credeți că ar trebui să mergem la concert cu ghiveciul de flori melomane sub braț?

M.G. :- Nici chiar așa, dar dacă am alege pentru audițiile noastre de-acasă o muzică lipsită de agresivitate, clasică în special, acest lucru le-ar prinde foarte bine,și plantelor noastre din apartament. Imaginați-vă că vedeți în infraroșu cum „înflorește” aura, că vedeți fluidul acela strălucitor care apare în jurul ei când planta se bucură de muzica pe care i-o oferiți, ba chiar și de semnalul dat prin gând. De fapt, ar trebui să începem prin a fi buni cu toate ființele din jurul nostru, chiar dacă nu vorbesc același limbaj cu noi.

R.:- Ce-ați simțit după primele experimente, când ați descoperit că și lumea plantelor este vie, că vorbește și simte la fel ca și noi?

M.G.: – Am înțeles că trăim într-o lume unde nu suntem singuri și unde nu putem face orice. A fost o imensă bucurie, dar și începutul unui sentiment al responsabilității, pentru că descoperi că poți influența extrem de mult ceea ce este în jurul tău și invers, acțiunea tuturor ființelor vii din această lume poate avea influență asupra vieții tale. Pentru mine, a fost și confirmarea ideii de unitate în diversitate a lumii vii, a descoperirii prezenței în toate a spiritului, a energiei care animă orice structură vie sau chiar nevie (aparent doar!) din lumea care ne înconjoară, confirmarea identității modelelor la nivel micro și macro-cosmic.

R: – Mi se pare mie sau vorbiți despre Dumnezeu?

M.G.: – În privința aceasta, există o dispută foarte aprinsă… Noi, toți, am fost crescuți în ideea de evoluționism și considerăm că Universul pornește de la simplu la complex, după care, probabil, există un colaps și reîncepe un alt ciclu. Sunt o mulțime de teorii în acest sens. Aș vrea să spun, totuși, că elementele sistemului evoluționist merg din punct de vedere logic până la nivelul de maimuță. Dar de la maimuță la om, acest hiatus care apare, această ruptură de verigă, lipsa de dovezi,ne face să ne întrebăm cum a apărut, totuși, omul, în forma lui cu rațiune? Pornind de aici, lovindu-ne tot timpul de întrebări și răspunsuri, s-a pus problema existenței câmpului fundamental, a faptului că toate structurile vii și nevii au un model informațional, adică sunt pătrunse de spiritul lui Dumnezeu. Dumnezeu e în toate. Eu sunt convinsă de existența sa. E mai puțin relevant pentru dvs. dacă vă spun  asta. Important este că, într-adevăr, există acel cineva care îți programează de la început viața. De aici apare ideea de determinism, de aici apare ideea că întâmplările nu sunt simple întâmplări.

continuare in formulaas.ro

comentarii

de vali la 5 ianuarie 2015 - 12:41

… ”ar trebui să începem prin a fi buni cu toate ființele din jurul nostru, chiar dacă nu vorbesc același limbaj cu noi.” Dar cine greseste in ”exprimarea limbajului universal” , omul sau planta? In om si in planta sau piatra, exista acelasi flux al lui Dumnezeu. Piatra nu-l respinge ci il transmite mai departe , floarea-l primeste pana la aromitor parfum, daruind-ul mai departe. Omul , cand respinge acest flux , pierde conexiunea cu elementele inconjuratoare deci , pierde harisma primita de la Dumnezeu (duhul sfant) , prin desensibilizarea fata de mediul inconjurator.
Mai degraba sunt convins ca elementele inconjuratoare vorbesc , din plin , limbajul Dumnezeirii , deci – limba sufletelor noastre.

– Prea-fericita Doamna , vi s-a dat un ”DAR” . Va multumim ca-l impartiti cu noi prin munca si sacrificiul dumneavoastra . Binecuvantarea lui Dumnezeu sa se pogoare asupra dumneavoastra . Insa , convins sunt , ca asta s-a intamplat deja.

Lasati un comentariu