Pagina principala / Cultura Invatamant / Doamnei profesoare Ioana Cîcu

Doamnei profesoare Ioana Cîcu

 În munți acum lacrimile picură mereu, de parcă s-a intamplat ceva ce doare și astăzi plâng în loc de fiecare. Știm cu toții: totul este intr-o ordine firească și totul are un sens bine defint. Probabil așa a fost și legatura mea cu Doamna Cîcu. Chiar daca mi-a fost doar profesoară, dânsa mi-a predat câte puțin din fiecare materie, m-a învățat ce  este frumosul, ce înseamnă să-ți respecți principiile, să ai opinii, să crezi în tine.

   Astăzi, mi s-a spus că profesoara mea a murit. Sunt niște proști! Un suflet atât de tânăr și liber nu moare, el doar rătăcește printre nori, printre stele, pănă la Dumnezeu, el doar se odihneste puțin…. puțin mai mult de fapt.

   Și cerului îi este greu și îi pare rău, dar noi, noi ce să mai spunem? Eu știu că o persoană nu moare decât atunci când o uiti, dar eu, eu simt că nu am apucat să îi arăt că folosesc tot ce m-a învățat. Nu am apucat să-i arăt că a facut din mine un om conștient de latura lui artistică, nu am apucat să-i arăt recunoștința pe i-o port. Bănuiesc că lucrurile acestea nu se arată căci nu se pot vedea, ele se simt…și așa mă mai consolez puțin.

   Îi datorez Doamnei Profesoare dragostea pentru teatru și pentru scenă, am învățat de la dânsa cum este să simți satisfacția unui lucru făcut bine, făcut perfect. Probabil nu m-am mai bucurat niciodată atât de tare pe plan profesional ca atunci când după luni de repetiții extenuante, după spectacol, pentru prima dată ne-a felicitat și ne-a spus că este mândră de noi. Ce cuvinte mici par pentru majoritatea, dar pentru noi erau imense.. Doamna Cîcu este o persoană la care cuvântul capătă o alta măsură, nu este irosit, dar nici folosit în exces.

    Eu îi multumesc Cerului că am avut ocazia să o cunosc și că am avut ocazia ca dânsa să-mi predea lecții de viața, pe care nu le voi uita. Dânsa a lăsat cu singuranța urme de pași pe nisip!

Andreea Moisei

comentarii