Poliţia Carei returnează bunuri furate înainte ca păgubitul să observe

• publicat la: 22 mai 2013
Poliţia  Carei returnează bunuri furate înainte ca păgubitul să observe

Poliţiştii sătmăreni au depistat în urma anchetelor efectuate mai multe persoane suspectate de comiterea infracţiunilor de furt, întocmind pe numele acestora dosare penale.

            Spre exemplu, poliţiştii Postului de Poliţie Dorolţ au identificat principalii suspecţi în cazul unui furt de lemne. Brigitta B., de 24 de ani Angela B., de 19 ani, Erszebet N., de 24 de ani şi o minoră de 15 ani, au sustras 20 de salcâmi de   pe un teren situat la marginea localităţii Atea, materialul lemnos fiind recuperat integral de poliţişti şi restituit proprietarului păgubit.

            Tot ieri, poliţiştii de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Oraşului Tăşnad, împreună cu poliţişti locali, patrulând pe raza localităţii Cig, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 63 de ani, din Tăşnad, care transporta saci cu produse agricole, cereale. Intenţionând să clarifice aspectele legate de provenienţa bunurilor poliţiştii au extins cercetările, stabilind că produsele au fost furate dintr-o fermă din localitatea Cig, ajungând şi la persoana suspectată de furt, Trandafir L., de 27 de ani, din localitate.

            Tânărul, care muncea la ferma din incinta căreia a sustras cerealele, este anchetat acum de poliţiştii de siguranţă publică pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

Şi o patrulă de siguranţă publică din Carei, formată din poliţişti şi jandarmi, a intervenit cu profesionalism când a suspectat încălcarea legii. În cursul nopţii trecute, după ora 01.00, oamenii legii au oprit pentru legitimare un tânăr de 19 ani, care alerga pe stradă. Asupra sa poliţiştii au găsit un radiocasetofon, un modulator MP 3, bujii auto şi o pereche de mănuşi, stabilind ulterior că bunurile au fost furate de suspect dintr-o maşină parcată pe Strada Doina din Carei.

            Astfel, înainte ca proprietarul maşinii să constate că a fost victima unui furt şi să reclame fapta, poliţiştii i-au restituit  bunurile găsite, iar pe numele lui Miklos S., din Cig, au întocmit dosar penal.

 

comentarii

de pagubit despagubit la 22 mai 2013 - 13:47

Multumim patrulei de politie care a fost pe faza. Nu paguba in sine, ci confortul psihic pe care il ai ca poti sa dormi linistit noaptea ca dumnealor sunt atenti si isi fac treaba bine. Li se cuvin multumumirile noastre.

de gyury la 22 mai 2013 - 18:07

gardieni din carei de de stau la panda ,lunea si vinerea intre 6 -si ora 14 si amendeaza pe cei care nu vad ca nu au voie sa mearga spre piata , nu mai corect ar fi sa stea pe tireamului si sa-i atentioneze ca nu au voie sa mearga spre piata …..ce parere au si com. gardienilor si primaru de semnul de avertizare dare abia se observa nu ati primit o bucata de tabla mai mare de la fieru vechi… ?

de gardianu smecher la 24 mai 2013 - 13:51

Acesti gardieni sunt pusi acolo de catre primarii inculti, care habar nu au despre comportament civilizat si despre corectitudine.BUNUL DUMNEZEU SA NE FEREASCA DE ANALFABETI CU DIPLOMA.

Lasati un comentariu