Pagina principala / Opinii / Rusaliile

Rusaliile

Prin naştere omul nu se situează la  început de viaţă, cât la continuarea acesteia.  Născuţii binecuvântatelor fiinţe care sunt „mamele” sunt cei care au menirea de a continua  existenţa lanţului  multimilenar al moşilor, strămoşilor şi stră…, strămoşilor din adâncul mileniilor, la adaosul pe care ei l-au aruncat în pântecele fecioarelor, şi care ne aduc  întregul  bagaj genetic acumulat de la primul ascendent (Moşul Adam) până la ultimii, bunicii noştri de astăzi, iar acesta ne prezintă, în totalitatea sa, experienţele, prejudecăţile, acumulate în timpul vieţii lor în daturi de morală, respectiv, capacitate de adaptare, instincte, reflexe şi lista ar putea continua până la a ne prezenta instrumentarul ce îl caracterizează, azi, pe „Homo Sapiens”.  

Acolo, în pântecele matern suntem zidiţi cu cărămizile sfinte care cuprind în integralitatea lor reflexele întregului lanţ genealogic pe dubla sa ramificaţie, pe de o parte matern, iar pe de altă parte patern, în care s-a înscris osârdia de supravieţuire şi cunoaştere a ascendenţilor de pe milenarul traseu al existenţei celor două linii antecesorale din care ne tragem originea.

În ciuda aparentei lipsă de vlagă a noului născut, acesta, este bine mobilat, va prinde putere, va dobândi conştiinţă, şi pe baza informaţiilor culese din preajmă, familie, societate, şcoală, va deveni performant adăugând un extrem de important spor, reflexelor antecesorale pe care le va plasa în stratul social în care trăieşte îmbogăţind bagajul genetic pe care l-a adus la lumină prin naştere, cu propriile acumulări, devenind, pe cale de consecinţă, „Homo Faber”, omnipotenta vieţuitoare care va propulsa civilizaţia spre noi standarde.

Cu alte cuvinte, deşi trăim în prezent, nu aparţinem integral acestuia cât ţinând de lanţul genealogic care ne-a adus aici aparţinem deopotrivă şi timpului străbunilor noştri, pe care-l îmbunătăţim, iar dacă contribuim la sănătatea acestuia ne incumbă obligaţia de a-l cunoaşte. Acesta va fi şi efortul  pe care-l vom face în rândurile ce urmează, respectiv vom pune în discuţie o manifestare „cultuală”, multimilenară, Rusaliile, pe care, spre regretul nostru nu o vom putea pătrunde mai adânc de civilizaţia romană.

                        Potrivit Noului dicţionar al limbii române, Ed. Litera 2009 , autori  Ioan Oprea  ş.a,  pagina 1387,  „Rusaliile”= „Sărbătoare religioasă creştină, cu străvechi origini păgâne  provenind din ritualuri de pomenire a morţilor …” (n.n. ne sfătuim cititorul să înţeleagă origini precreştine, întrucât cuvântul de sorginte teologică, păgân, are şi un înţeles peiorativ, în sensul că potrivit aceluiaş dicţionar-pag. 114-înseamnă şi „om rău, crud, nemilos, etc” :şi credem că în ceea ce îi priveşte pe străbunii noştrii de peste  veacuri, cei ce n-au prins anul zero, dintre ere, pentru a prelua câte ceva şi din doctrina creştină, nu-i putem prezenta şi în  conotaţiile peiorative ale cuvântului de referinţă)”

Potrivit Dicţionarului de  mitologie generală  sub semnătura lui Victor Kernbach (Ed.  Şt. Şi Encicl.  1989) pag. 517: „Rusalii lat. Rosalia – sărbătoarea trandafirilor, constând în depunere de trandafiri –rosae- pe morminte…  Femei fabuloase din categoria Ielelor, în  mitologia românească, fiicele lui Rusalim împărat;… după credinţa populară Rusaliile (n.n. personificări feminine mitice) le iau oamenilor minţile.”  Pentru România există izvoare care precizează că în Dobrogea romanizată s-a statornicit sărbătoarea trandafirilor sub denumirea de Rosalia (acelaşi V.K. la aceiaşi pagină). Avem deci a înţelege că denumirea  „Rusalii” derivă din denumirea latină „Rosalia”, astfel că o concluzie că manifestarea cultuală de referinţă este de origine  romană nu este de loc aventuroasă.

Dicţionarul citat mai sus sub denumirea Rusalii înţelege şi fiinţe vii purtând acest nume pe care le aseamănă cu ”Ielele”  ce potrivit aceluiaş dicţionar şi autor, la pag. 241-242 sunt  definite ca „Făpturi feminine supranaturale, … fecioare zănatice, cu mare forţă de seducţie şi cu puteri magice, …  apar … noaptea la lumina lunii rotindu-se în horă, în locuri retrase, … fostul lor ring de dans (n.n. locul unde au dansat) rămâne ars ca de foc, iarba nemaiputând creşte… iar crengile copacilor din jur fiind pârlite… şi când … mult mai târziu, iarba poate răsări…, ea este verde întunecată, (n.n. şi) nu e păscută de vite..”  Etimologic sunt cunoscute sub varii denumiri, cum ar fi : „Iele; Dânse; Drăgaice; Vâlve; Iezme; Irodiţe; Rusalii; Nagode; Vântoase; sau : Domniţe; Măiestre; Frumoase; Zânicioare; Sfinte de Noapte; Mândre; Împărătesele Văzduhului; Fetele Codrului (Câmpului); Şoimane; Muşate; Miluite; Albe. La pagina 242 a opului citat, autorul, Victor Kernbach, ne spune; „Există sărbători consacrate Ielelor (Rusaliile; Stratul; Sfredelul sau Bâlciul Rusaliilor; Cele 9 Joi de după Paşti; Marina; Foca) care trebuie respectate, prin repaus, recluziune şi discreţie; (n.n. pentru că) încălcarea acestui tabu este pedepsită de Iele în diverse moduri: (n.n. în sensul că) cei care lucrează de sărbătorile lor (bărbaţi sau femei) sunt ridicaţi în vârtejuri, apoi chinuiţi şi „smintiţi”, cu acelaşi efect (n.n. aşa păţesc şi…) oamenii care au călcat locul bătătorit de hora Ielelor”.

Cititorul nostru va avea de observat, odată, că  precreştinismul premerge creştinismului, şi, apoi, ca o consecinţă, că Rusaliile provenite din Rosalia ca manifestare cultuală destinată trandafirilor, este la origine o serbare aparţinătoare vremurilor primordiale, precreştine, peste care s-a suprapus sărbătoarea creştină „Înălţarea Domnului” care presupune  un serviciu liturgic paşnic, fără trimitere la spaime existenţiale, şi atât, neinspirator de, temeri, prejudecăţi şi oprelişti, în timp ce  manifestarea precreştină fiind încărcată de categoriile de referinţă determină o anumită ordine comportamentală, respectiv impune o seamă de prohibiţii ale capacităţii de mişcare şi o seamă de temeri. Văzute din acest unghi analitic, Rusaliile de azi sunt o manifestare ce aparţine în mod preponderent civilizaţiei precreştine, întrucât varianta creştină, „Înălţarea Domnului”, aduce  în plan sărbătoresc adoraţie faţă de mitul creştin fără a determina, categorial, temeri existenţiale, fără a  determina planarea supranaturalului, dătător de coşmare,  peste real.

 

    Tiberiu Vanca