Sistare de gaz în Carei pe 29 august dimineaţa

• publicat la: 27 august 2013
Sistare de gaz în Carei pe 29 august dimineaţa

Aceste lucrări fac parte din unul dintre proiectele de investiţii aleE.ON Gaz Distribuţie pentru anul în curs, prin care se modernizează conductele şi branşamentele de gaz de pe străzile Gheorghe Lazăr, Albinelor şi Dobrogeanu Gherea din Carei.

Valoarea totală a acestui proiect de modernizare depăşeşte 1,2 milioane de lei şi vizează înlocuirea a peste 3,5 kilometri din reţeaua de gaz a municipiului.

Pentru cuplarea conductelor noi la sistemul de distribuţie a gazelor naturale se sistează alimentarea cu gaze naturale în cursul zilei de joi, 29 august a.c., începând cu ora 09.00, pe străzile Mihai Viteazu, Ady Endre, Octavian Goga, Albinelor, W.A.Mozart şi str. Decebal din municipiul Carei.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora  13.00.

Compania noastră solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon:

0800.800.928(număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau

0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

E.ON Gaz Distribuţie regretă disconfortul creat şi îşi asigură consumatorii că depune toate eforturile pentru ca reluarea alimentării cu gaze naturale pentru toţi consumatorii afectaţi să se realizeze cât mai repede posibil.

.

 

Lasati un comentariu