Un om consumă 7 kg de E-uri anual

• publicat la: 17 septembrie 2013
Un om consumă 7 kg de E-uri anual

Un sandvici, un suc, o pungă de chipsuri şi aşa mai departe. Le consumăm fără a mai citi etichetele şi fără să ne întrebăm ce mâncăm de fapt. Din acest motiv, ne introducem în corp, anual, o cantitate impresionantă de aditivi.

„În ultimii ani, în industria alimentară se cheltuiesc miliarde de euro pentru ca alimentele să capete aspect plăcut şi să aibă termene de garanţie foarte lungi. Industria alimentară este convinsă că aditivii ne simplifică viaţa. Doar cu ajutorul lor se pot crea semipreparate sau alimente gata preparate. Aşa ajunge un om să consume circa 7 kg de aditivi anual, adică faimoasele şi controversatele E-uri”, explică nutriţionista Marie Vrânceanu pentru ziarulring.ro.

Cei mai mulţi dintre noi nu ştiu să citească „păsăreasca” de pe ambalaje şi din lunga listă a ingredientelor nu înţelegem mare lucru dacă nu suntem specialişti. Însă tot mai multe studii aduc dovezi care incriminează unii aditivi alimentari care se fac vinovaţi de impactul lor negativ asupra sănătăţii. Iată care sunt cei mai periculoşi aditivi alimentari şi produsele care îi conţin:

E 102 (tartrazina)

Tartrazina este un colorant artificial folosit într-o gamă largă de produse alimentare: sucuri acidulate şi neacidulate, produse lactate aromate, muştar, sosuri, brânză topită aromată, icre de peşte, peşte afumat, snacksuri, supe, bomboane, deserturi.
Consumul produselor care conţin E 102 poate produce efecte secundare grave: alergii la persoanele sensibile la aspirină, astm, rinită şi urticarie mai ales la copii; creşterea riscului apariţiei unor tumori tiroidiene.

incomemagazin.ro

Lasati un comentariu