„Cine uită, nu merită!”

• publicat la: 31 octombrie 2013
„Cine uită, nu merită!”

De-a lungul a peste un secol de existență, Școala „Vasile Lucaciu” din Carei, fie că s-a numit liceu de băieți, liceu mixt sau școală generală, a dăruit culturii careiene personalități culturale și oameni de știință care au dus faima învățământului de pe aceste meleaguri în toate colțurile țării și chiar peste hotare. Nu vom zăbovi asupra acestor nume,nu pentru că nu ar merita, dar unele dintre ele sunt binecunoscute de-acum cititorilor din articolele pe care le-a publicat ziarul nostru de-a lungul timpului.

Astăzi, în ultima zi a unui octombrie cu zile însorite, Școala Gimnazială „Vasile Lucaciu” a avut parte de un moment unic. Momentul în care, la 60  de ani de la trecerea sa prematură și brutală în eternitate, martirul Ionică Juhas, fost elev al școlii careiene amintite, se reîntoarce în spirit printre mai tinerii săi colegi.

Cel care a făcut posibilă această întâlnire în timp este neobositul profesor-scriitor Ioan Ciarnău. Volumul său „Vânătoarea de spioni”, omagiu adus unui tânăr ucis mișelește pentru vina de a crede în viitorul unei Românii scuturată de comunism, a fost lansat în sala festivă a școlii pe unde au colindat și pașii elevului devenit martir.

Și lucrul acesta se întâmplă la o zi distanță de lansarea aceleiași cărți de la Școala „Vasile Lucaciu” din Apa, punând evenimentul sub protecția spirituală a personalității culturale ce patronează cele două școli.

Scriitorului Ioan Ciarnău i-au stat alături ing.Daniela Ciută, director al Buletin de Carei, care a preluat și rolul de moderator al evenimentului, drd. Aurel Pop, directorul editurii Citadela, și Felician Pop,directorul Centrului Județean de Păstrarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cărora li s-au adăugat un public numeros.

La nici un an de la întâlnirea  în această sală festivă la  lansarea  cărţii„Dr. Vasile Lucaciu -părinte spiritual în clepsidra vremii”, o carte ce punctează personalitățile Școlii „Vasile Lucaciu”, iată că astăzi asistăm la o  altă lansare de carte ce restituie prezentului adevărul trecutului. Este bine să studiem istoria locală, să ne cunoaștem personalitățile culturale, să avem grijă să nu mai permitem ca evenimente de genul celor petrecute cu Ionică Juhas să se mai întâmple ”, sunt cuvintele cu care Daniela Ciută a deschis alocuțiunile invitaților.

La rândul său, dr. Aurel Pop a rememorat: „Am urmărit această lucrare încă de acum doi ani, pe vremea când domnul Ciarnău lucra la „Vremea șerpilor”, lucrarea sa anterioară. Fenomenul globalizării poate fi contracarat de rezistența prin cultură. Pentru a ne păstra identitatea d-l Ciarnău s-a aplecat asupra istoriei locale. Prin scoaterea la lumină a acestor fapte de istorie locală putem face față la globalizare.”

Felician Pop a evidențiat faptul că Ionică Juhas este omagiat în școala în care a învățat: „Exact acum 60 de ani Ionică Juhas a căzut pradă vremurilor în care pentru un cuvânt sau o idee puteai fi împușcat. Despre oameni precum Ionică Juhas manualele de istorie din școli nu spun nimic. Ionică Juhas a fost transformat dintr-un salvator în trădător de țară. Nu a făcut nimic altceva decât să ajute niște români parașutiști veniți să elibereze țara de sub comunism. Cred că trebuie să ne punem un semn de întrebare. Este tragic ca un tânăr aflat la 20 de ani să fie ucis pentru idealurile sale, dar mai tragic este că martiriul său a fost inutil atunci. Au urmat 45 de ani de comunism, în care nu s-a întâmplat nimic, iar de la momentul 1989, nu s-a întâmplat iarăși aproape nimic. Vreau să-i felicit pe organizatori,  și nu în ultimul rând pe domnul Ciarnău pentru această carte. Închei cu un cunoscut citat: Cine uită, nu merită!”

Vizibil emoționat, Ioan Ciarnău a rememorat epoca stalinistă, acel „regim feroce, criminal”. Deși a fost contemporan perioadei de represiune stalinistă nu s-a bazat pe memorie, „care poate fi înșelătoare, ci am recurs la documentele de arhivă. M-am zbătut și m-am chinuit să scot la lumină documentele acestei cărți, am scotocit arhive, din Sighet până la Belgrad”, întrebându-se retoric „Câți ați citit în cărțile de istorie de la școală că în acele vremuri România a fost în pericol să fie desființată ca stat național?”

A rememorat apoi grupurile de rezistență organizate în țară și în afara ei. Din rezistența aflată în străinătate au fost recrutați acei parașutiști care au fost ascunși de Ionică Juhas, gest care i-a adus moartea exact în locul în care a fost ucis mareşalul Antonescu. „Decretul 199/12 august 1950 permitea să se ucidă fără somație. Acestuia i-a căzut pradă și Ionică Juhas. Crima nu se poate prescrie. oricât încearcă cineva să mă convingă că a fost bun comunismul, nu-i drept. Chiar dacă s-ar îmbrăca în mireasă, criminalul rămâne criminal.”

A încheiat spunând că „atât spiritul lui Vasile Lucaciu, cât și al lui Ionică Juhas sunt astăzi aici lângă noi.”

Fost absolvent al Liceului „Vasile Lucaciu”, Ioan Pintea, invitatul surpriză al organizatorilor, a rememorat crâmpeie din viața de elev și un amănunt inedit din viața de licean a martirului Ionică Juhas:

„Era cu un an mai mic decât mine. Tot ce a scris domnul Ciarnău în carte e adevărat. Ionică avea un ceas de buzunar, dar, pentru că nu avea și buzunar pentru ceas, îl ținea într-o cutie de cremă de ghete,curăţată şi lustruită în prealabil. Când îl întrebam cât e ceasul, Ionică scotea din buzunar cutia din care scotea ceasul să ne spună ora exactă.” A încheiat cu un îndemn pentru cei tineri: „Vremurile de atunci nu au  voie să mai apară niciodată.”

De peste generații, colegii de școală de acum ai martirului, elevii Școlii Gimnaziale „Vasile Lucaciu”, au punctat artistic cu poezii din Radu Gyr evenimentul evocării celui care a fost Ionică Juhas.

Cărţile se pot procura prin intermediul redacţiei sau al Bibliotecii.

Nicoleta Latiş

comentarii

de Horia Mărieș la 1 noiembrie 2013 - 04:01

Cele mai sincere felicitări longevivului și foarte harnicului istoric și scriitor, profesorul Ioan Ciarnău din Dindești.

Îi doresc din inimă multă sănătate și viață lungă precum și multă putere de muncă pentru scoaterea la lumină a altor viitoare lucrări.

O foarte plăcută surpriză pentru mine a fost să constat (din fotografii) prezența unui public numeros la lansarea acestei cărți.

de scriitoruldemanuale la 1 noiembrie 2013 - 07:23

Da,noi cei din Dindesti scriem la carti..
(chiar si daca nu apar…)

Felicitari pentru poeziile lui Radu Gyr !

de se vrea presedinte la 1 noiembrie 2013 - 08:06

¨Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat joi la Realitatea TV, răspunzând unor întrebări, că un efect al pactului de coabitare dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta îl reprezintă o țară „debilă în plan intern”, existând o paralizie în unele privințe chiar a Guvernului și a majorității parlamentare.¨

zic ca nu i nevoie de cenzura e pe cotidianul.ro

de Horia Mărieș la 1 noiembrie 2013 - 08:11

@se vrea presedinte la 1 November 2013 – 08:06

L-am ascultat. Avea perfectă dreptate.
Dar asta este doar părerea mea.

A spus mult mai multe, nu numai că trăim într-o țară “debilă în plan intern”. A nu se scoate lucrurile din context.

de Horia Mărieș la 1 noiembrie 2013 - 08:31

Mă completez nițel ca să fie lucrurile cât mai clare.
Nu-l cunosc personal pe Crin Antonescu, nu sunt membru PNL, nu este nici modelul meu în viață, dar totuși…

… atunci când o să mi se poată arăta că și el, ca și alți politicieni, de exemplu ca și primarul Kovács Jenö, reușește dintr-un venit de bugetar de exact 28.600 lei anual (medie lunară de exact 2.383,33 de lei, conform ultimei lui declarații de avere, dată cu ocazia alegerilor locale ce au avut loc în anul 2012) să-și facă nu știu ce fabrică de scaune pe numele copiilor, să poate cumpăra tot pe numele altora 30 ha de teren agricol, să-și facă o casă de vacanță nu știu pe unde, parcă prin Apuseni, să-și facă nu știu ce altă casă prin Ungaria, fiindcă așa au afirmat diverși pe aici pe la Comentariile din BdeC, și eu sunt înclinat să îi cred, atunci sunt dispus să mai stăm de vorbă.

Până atunci însă, nu.

de Tiberiu Vanca la 1 noiembrie 2013 - 13:33

Felicitări, scriitorului Ioan Ciarnău, pentru că face exact ce trebuie să facă condeierul numit scriitor, să servească colectivitatea în care trăieşte, cu bunele şi relele sale. Am fost coleg de liceu cu Ionică Iuhas aflându-mă în raporturi de prietenie cu acesta. Am fost printre primii care în toamna anului 1953 am vărsat o lacrimă interioară la aflarea cumplitei veşti, dată de presa comunistă privind executarea prin împuşcare a prietenului meu. Atunci când cotidianul „Buletin de Carei” mi-a devenit cunoscut şi accesibil, am socotit că este de datoria mea să -l portretizez pe martir şi să arunc cenuşa uitării de pe acest eveniment zguduitor. În demersul meu l-am avut alături şi pe Horia Mărieş care mi-a furnizat foaia matricolă penitenciară, pe care am făcut-o cunoscut, inclusiv autorităţilor din Pir, localitatea de baştină a martirului, autorităţi ce nu aveau nici cea mai vagă cunoştinţă despre prestaţia eroică a unuia din concitadinii lor. Salut evenimentul petrecut în 31 octombrie în Sfântul Lăcaş de Cultură şi Învăţătură care este imobilul din care Liceul Vasile Lucaciu a servit patria. Sentimente de bine bunei noastre prietene Daniela Ciută, care a moderat evenimentul care n-a precupeţit nici un efort de a se vorbi public de Ionică Iuhas.

Lasati un comentariu