Presa interbelică sătmăreană

• publicat la: 15 octombrie 2013
Presa interbelică sătmăreană

Biblioteca Județeană Satu Mare organizează joi, 17 octombrie 2013, cu începere de la orele 1500, în Sala Multimedia, vernisajul expoziţiei foto-documentare „Crâmpeie din presa interbelică sătmăreană”.

Cu acest prilej va fi prezentat şi un material power-point dedicat bogatei activităţi publicistice sătmărene dintre cele două războaie mondiale. Vor fi trecute în revistă publicaţii şi publicişti cu activitate deosebită din acea perioadă a istoriei noastre. „Satu Mare”, „Ţara de Sus”, „Gazeta Sătmarului”, „Voinţa poporului”, „Graniţa”, „Conştiinţa Română”, „România de Nord”, „Afirmarea” sunt doar câteva dintre publicaţiile despre care se va vorbi.

Prin intermediul acestor activități dorim să punem în valoare documente deosebite din punct de vedere al studiului și cercetării istoriei locale dar şi munca, pasiunea şi dăruirea celor care slujesc în promovarea ideii că informaţia tipărită rămâne indispensabilă pentru cei care doresc să aibă o atitudine activă în faţa culturii., a declarat Angela Câmpian, director interimar

De asemenea, vor fi evocate personalităţi precum: G. M. Zamfirescu, Dariu Pop, Anton Davidescu, Horia I. Gheorghiţă, Ion Şiugariu, Mihai Bălaj, Petru Bologa, Ion Cherejan etc.

Expoziţia şi prezentarea sunt realizate de către bibliotecarii dr. Viorel Câmpean şi expert în carte veche și bibliofilie, Marta Cordea, care își desfășoară activitatea la secţia Colecţii Speciale şi Fond de Patrimoniu din cadrul Bibliotecii Judeţene Satu Mare.

/

Lasati un comentariu