Pagina principala / Opinii / În Transilvania se retrocedează pământul cumpărat de România de la grofi

În Transilvania se retrocedează pământul cumpărat de România de la grofi

“Optanții ungurii” sunt latifundiarii maghiari din Transilvania  care după Tratatul de la Trianon au optat pentru cetățenia maghiară. Cu pământul acestora au fost împroprietărite familiile sărace transilvănene. România le-a plătit despăgubiri consistente, a cumpărat practic pământul grofilor, la prețul pieței. Statul român a renunțat la despăgubirile de război, pe care trebuia să le încaseze de la Ungaria. Țara vecină urma să plătească despăgubiri grofilor, din aceste sume. În plus, a achitat grofilor sume echivalente a 3,2 tone de aur de 24 carate. Profesorul universitar Ioan Sabău-Pop atrage atenția că retrocedările care au loc în prezent în Ardeal oferă ungurilor terenuri care au fost cumpărate de statul român. Autoritățile române trebuie să iasă din indolență și să respingă trașant revendicările fără fundament ale maghiarilor. Altfel, cu complicitatea lor, România restituie proprietăți pentru care s-au plătit deja despăgubiri grele în urma reformei agrare,mentioneaza  dcnews.ro.

Psihoza hungaristă şi superioritatea rasei maghiare din Ungaria de dinainte de Trianon a fost întreţinută şi impusă de circa 300 de familii pretinse nobiliare, oprimând foarte crunt celelalte populaţii care reprezentau circa 70% din locuitori.În fine, cei deveniţi „optanţi”, circa 200 de familii cu ramificaţiile lor, deţineau prin spoliere seculară averi imense şi în Transilvania, în principal latifundiare. La lucrările Conferinţei de Pace de la Paris care au precedat Tratatul, Guvernul Ungariei a pretins că familiile nobiliare deţin 80% din proprietăţile Transilvaniei şi sunt motorul economic al provinciei, motiv pentru care trebuie alipită Ungariei, a explicat pentru DeCe News avocatul Ioan Sabău.

Latifundiarii maghiari au fost despăgubiți pentru exproprieri, iar reforma agrară pentru Transilvania, Banat și Crișana (Legea din 28 iulie 1921), a dus la împroprietărirea fără discriminarea familiilor sărace, a orfanilor de război, veteranilor, răniților și nu numai. 

A urmat o presiune imensă și susținută a grupurilor maghiare revizioniste, o luptă dusă pe arenele diplomației internaționale pentru hrănirea visului de reîntregire a Ungariei.

Optanţii unguri, prin exponentul lor, Guvernul Ungariei, instaurat după alungarea „Ciumei Roşii” a lui Bela Kun de către armata română la 4 – 19 august 1919,  au făcut lobby şi presiuni bine concertate, ani de-a rândul, la toate forurile politice interne şi internaţionale, inclusiv în Liga Naţiunilor. Au cerut să li se aplice prin Reformă un regim preferenţial, în sensul să rămână suprafeţe mari neexpropriate cât şi cuantumul despăgubirilor la sume exorbitante pentru că ei au pierdut Transilvania şi li se cuvine un tratament privilegiat pe care l-au avut dintotdeauna.

După Conferinţa de Pace de la Paris din 1919, cercurile ungureşti revizioniste pe fondul chestiunii de a manipula opinia publică mondială în problema Ungariei au demarat un mecanism procesual generalizat.  „Procesul optanţilor a fost deci o extraordinar de dibace încercare a cercurilor revizioniste de a ţine în şah opinia publică mondială timp cât mai îndelungat pe tema Ungariei, pentru a câştiga simpatia lumii pentru realizarea visurilor de refacere a Ungariei” (Onosifor Ghibu).

 

Cât a plătit România ca să răscumpere Transilvania de la grofi

De reţinut că în urma procesului „optanţilor unguri”, România a plătit în franci, aur şi coroane aur, echivalentul a 3,2 tone aur de 24 karate şi a dispus în plus ca despăgubirile de război datorate de Ungaria pentru România să fie vărsate la fondurile de despăgubiri pentru optanţii unguri.

Acest contencios a fost judiciar închis prin plata drepturilor de către România între anii 1927 – 1932. Astfel, ceea ce face Statul Român în zilele noastre, restituind încă o dată acele proprietăţi urmaşilor grofilor şi conţilor unguri este o imensă greşeală.

Greşeala provine din mai multe direcţii. Legiferarea stufoasă şi ambiguă ex. Legea nr. 247/2005, asumată prin răspunderea guvernamentală a coaliţiei de atunci, cu proiect adus în mapă din Budapesta urmată de HG nr. 890/2005 şi cauzată de eroarea politică imensă, generată de prostie sau trădare au dus la acest jaf naţional fără precedent.  În celelalte state foste socialiste, inclusiv Ungaria, nu s-a restituit nimic foştilor proprietari români.Originea greşelilor multiple, chiar cu complicităţi suspecte o găsim cu evidenţă la autorităţile administrative care „au pus în aplicare legislaţia de restituire” stufoasă şi interpretabilă.S-au dat titluri de proprietate şi hotărâri judecătoreşti de mii de hectare, de parcă ar fi fost beţe de chibrituri, fără responsabilitatea funcţiei şi fără maturitatea celor care au făcut-o, cu consecinţe negative ireparabile.

Spaţiul nu permite, dar putem exemplifica cu date şi documente ale vremii din care rezultă că Statul Român a plătit despăgubiri prin două Fonduri agrare de creanţe înfiinţate prin Protocoale internaţionale, fonduri înfiinţate în Franţa (Bâlle) şi Elveţia (Geneva). Documentele se găsesc în arhive, emană de la autorităţile de atunci, Ministerul Finanţelor, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, Banca Naţională şi hotărâri ale Comisiunilor reformelor agrare din judeţe, precum şi din hotărâri ale justiţiei române şi arhiva Tribunalului de mare instanţă de la Paris (în privinţa arbitrajului cu optanţii care a avut loc la Paris).

Este necesar să se acţioneze cu rapiditate şi decisiv pentru dezvăluirea acestor documente, cercetarea arhivelor în special din străinătate, de a fi recunoscute încă odată efectele împroprietăririlor în urma Reformelor agrare din anul 1921 şi celei din 1945, aşezarea Statului Român în drepturile sale.Altminteri ne întoarcem, cel puţin în Transilvania, la fizionomia proprietăţii din secolul XIX – lea, ca şi cum în ultimele două secole nu s-ar fi întâmplat nimic.

 

Si  napocanews.ro mentioneaza despre numarul mare de solicitari de retrocedare  a  terenurilor si cladirilor din Ardeal fara verificari prealabile a autenticitatii documentelor.

Potrivit acestora,principala cale folosită pentru dobândirea ilegală de imobile din Ardeal o constituie așa-zisele retrocedări în natură, de fapt naționalizarea mascată de către Ungaria a mii de clădiri și milioane de hectare de păduri și terenuri agricole din proprietatea Poporului Român și Statului Român !

După Tratatul de la Trianon, din 4 iunie 1920, Ungaria a acționat și a reușit să obțină despăgubiri din partea Statului Român pentru toate imobilele pe care le-a avut în proprietate Statul ungar în Ardeal, până la 1 Decembrie 1918, precum și pentru optanții unguri. Sub această denumire de optanți sunt cunoscuți acei cetățeni români de etnie ungară care, după Tratatul de la Trianon, au optat pentru cetățenia Ungariei și au părăsit România. În total au fost 367 optanți. Optanții unguri împreună cu Ungaria au depus numeroase reclamații la Societatea Națiunilor și au deschis foarte multe procese cerând despăgubiri pentru imobilele lor care au intrat în proprietatea Statului Român. La propunerea Consiliului Societății Națiunilor s-a format Tribunalul Arbitral româno-ungar de la Paris, unde a avut loc procesul optanților unguri, în perioada 1923-1930. Diferendul dintre Ungaria și România a fost bine analizat și prezentat de către Nicolae Titulescu, ministrul de Externe al României, în expunerea ținută în Consiliul Societății Națiunilor, în ziua de 5 iulie 1923. Acum 90 de ani, Nicolae Titulescu a subliniat că Ungaria pretinde “plata în aur a despăgubirilor”, iar optanții unguri puteau să-și păstreze bunurile imobile în cadrul legilor românești, dar nu au făcut-o, acceptând să fie despăgubiţi. În urma negocierilor purtate între delegația României condusă de ministrul de Externe, Nicolae Titulescu și delegația Ungariei condusă de contele Albert Appony și a Convențiilor de la Haga (din 20 ianuarie 1930) și Paris (21 aprilie 1930) s-a decis că plata despăgubirilor stabilite de Tribunalul Arbitral de la Paris se face din Fondul Agrar deschis în Elveția, la o bancă din Basel, de către Statul Român. Din acest fond au fost plătite despăgubiri uriașe către Ungaria și optanții unguri. Începând cu anul 1931 sumele destinate despăgubirilor către Ungaria și optanții unguri au fost evidențiate în
Bugetul de venituri și cheltuieli al României. După unele surse, suma despăgubirilor s-a ridicat la echivalentul a peste 100 tone aur pur (de 24 carate), iar după alți cercetători la circa 600 tone aur pur. După mai bine de 80 de ani de la plata despăgubirilor către Ungaria și optanții unguri, precum și după deschiderea arhivelor pe această temă, guvernatorul Băncii Naționale a României, președinții și premierii României, miniștrii de Finanțe și directorii S.R.I. și S.I.E., precum și mulți academicieni și istorici cunosc suma totală a plăților făcute de Poporul Român și Statul Român pentru imobilele care au aparținut Ungariei și ungurilor până în anul 1918 în Ardeal.

În perioada 1940-1944, după Diktatul de la Viena, autoritățile Statului ungar au falsificat toate cărțile funciare din Ardealul ocupat și au înscris, din nou, în proprietatea celor care au fost despăgubiți din Fondul Agrar toate imobilele pe care le-au avut în timpul Imperiul habsburgic.
După 6 martie 1945 comuniștii evrei și unguri din România nu au confiscat sau naționalizat bunurile imobile și mobile ale bisericilor maghiare, nici ale evreilor și ungurilor, ci pe cele ale românilor și Bisericilor Ortodoxă și Greco-Catolică.
Atât în perioada interbelică, dar mai ales în timpul socialismului nu s-au actualizat cele mai multe cărți funciare din Ardeal, nefiind înscrise modificările intervenite în privința proprietarilor.
Prin Legea nr.260 din 4 aprilie 1945, toate înscrisurile în cărțile funciare efectuate în perioada 1940-1944 au fost declarate nule de drept ! În foarte multe cărți funciare nu au fost operate radierile corespunzătoare.
În vara și toamna anului 1944 o mare parte din arhivele localităților din Ardeal au fost duse în Ungaria, iar cele rămase în România se încearcă de către U.D.M.R. să fie luate de la Arhivele Statului Român și trecute la bisericile maghiare pentru a nu se descoperi lanțul de infracțiuni prin care Ungaria și alte persoane juridice și fizice maghiare au naționalizat sau au fost împroprietărite cu peste 30% din clădirile, terenurile agricole și pădurile din Ardeal. Un exemplu edificator, aflat în atenția opiniei publice din România, este cel al retrocedării, de fapt al împroprietăririi Bisericii Reformate din Sfântul Gheorghe cu clădirea Colegiului “Szekely Miko”.

După 23 august 1944 și în baza art.8 din Convenția de armistițiu semnată la Moscova, în 12 septembrie 1944, bunurile
reprezentând proprietatea Ungariei și Germaniei de pe teritoriul României au fost sechestrate și, în baza Legii nr.91 din 9 februarie 1945 au fost puse sub supravegherea Casei de Administrare și Supraveghere a Bunurilor Inamice (C.A.S.B.I.). Aceste bunuri nu au fost confiscate de regimul comunist și, ca urmare, nu pot face obiectul retrocedărilor către Ungaria și Germania.

Din multe clădiri de locuit naţionalizate de către Ungaria sau retrocedate ilegal bisericilor maghiare şi altor persoane juridice şi fizice ungare au fost evacuaţi ori sunt în curs de evacuare locatarii români, proprietari ai locuinţelor respective în baza Legii nr.112/1995. S-a ajuns în România post-decembristă ca hoţii şi samsarii de imobile ale Statului Român să-i evacueze pe români din locuinţele cumpărate în mod legal.

 

În fapt, autorităţile Statului Român au donat ilegal şi se pregătesc să doneze Ungariei şi etnicilor unguri din Ardeal numeroase proprietăţi imobiliare ale Poporului Român. Un asemenea jaf imobiliar nu a existat în nicio ţară din Europa.

Este necesar ca Parchetul şi D.N.A. să acţioneze pentru redobândirea în proprietatea publică a Statului Român a imobilelor donate şi retrocedate ilegal, precum şi pentru recuperarea uriaşelor chirii plătite nelegal din  banii publici !

sursa  napocanews.ro

comentarii