75 de ani de la moartea dascălului George Pteancu

• publicat la: 9 February 2014
75 de ani de la moartea dascălului  George Pteancu

Pe 9 februarie  se împlinesc 75 de ani de la trecerea în neființă a strălucitului dascăl de pe meleaguri careiene, GEORGE PTEANCU (1855 – 1939).  S-a născut la 29 august 1855 la Vezendiu într-o familie de ţărani. Elev studios, se face remarcat încă din şcoala primară pe care a urmat-o în satul de baştină. Liceul l-a urmat la Piarişti în Carei, iar Şcoala Normală a absolvit-o la Oradea.

Misiunea de dascăl o începe la Borleşti în 1876, unde reuşeşte infiintarea uneia dintre primele formaţii corale din ţinutul Sătmarului. După numai doi ani este adus la Pomi, unde va avea rezultate profesionale strălucite. În acest sens, parohul Alexandru Brâncoveanu a afirmat în 1927 că din mâna lui George Pteancu au ieşit 500 de intelectuali, oameni de bază în societatea interbelică românească. Datorită activităţii culturale româneşti este silit să-şi dea demisia din postul de la Pomi, astfel a ajuns să predea la Carei. La numărul de elevi pe care îi avea de învăţat, celelalte confesiuni aveau 4 învăţători. Îi crescuse faima de dascăl într-atât încât a atras la Carei copii din împrejurimi şi din comune mai îndepărtate, precum şi membrii altor confesiuni.

George Pteancu a fost unul dintre cei mai activi membri ai Reuniunii învăţătorilor din Sătmar, făcând parte dintre cei care au pus bazele acesteia alături de George Marchiş, primul preşedinte al Reuniunii, Ioane Marcu, Ştefan Bilţiu, Vasile Lucaciu, Elie Pop şi Atanasie Coteţ.

Peste ani, George Pteancu va ajunge preşedinte de onoare al prestigioasei asociaţii. Activitatea culturală pe care a desfăşurat-o în cadrul Astrei i-a fost încununată cu primirea titlului de membru fondator.

Persecuţiile pe care le-a atras din partea autorităţilor austro-ungare datorită muncii asidue pe tărâmul educaţiei şi culturii, au fost recompensate după Marea Unire când meritele i-au fost recunoscute la nivel naţional. Astfel că în 1923 a fost decorat cu Steaua României în rang de cavaler. A devenit apoi cetăţean de onoare al oraşului Carei.

La 11 septembrie 1927 i se organizează solemnităţi grandioase cu prilejul împlinirii a 50 de ani de dăruire în slujba Şcolii româneşti, ieşind la pensie.

Evenimentul care a adunat la Carei toată floarea dăscălimii din împrejurimi a fost Congresul dascalimii salajene, la Carei, in septembrie 1927, cu care ocazie a sosit la CAREI si marele istoric Nicolae lorga, care a tinut o cuvintare despre granitele de apus ale tarii, larg comentate in acesti ani de catre Irina Mocanu-Borota intr-o comunicare publicata in: Omagiu lui lostf Constantin Dragan, aparuta la Roma, in 1982. Despre acele zile, la Carei, Simion  Oros scrie urmatoarele: “Dupa marea si impunatoarea manifestable, in zilele de 11 si 12 septembrie 1927, in Carei, rev. sr. Grigorie Pop, canonic in Oradea, fost elev al sarbatoritului (e vorba de sarbatorirea lui Gheorghe Pteancu cu ocazia pensionarii lui, care s-a facut in acele zile la Carei, n.ns.), mi-a sugerat ideea de a eterniza prin editarea unei brosuri, aceasta atit de mareata sarbatoare. Ideea am impartasit-o si unora dintre colegii din Carei, care si ei au aflat de bine sa se faca acest lucru”. De aici a pornit ideea unui Almanah al dascalilor. Dar au urmat consultarile cu parohul careian Ludovic Vida, apoi aprobarile necesare, apoi problema documentarii, a platii pentru tiparire etc. Desi a intrat in tiparire in 1932, Almanahul apare abia in 1937, deci dupa zece ani de la conceperea lui.
Deschid azi paginile acestui Almanah, pe care autorul mi 1-a daruit, an casa lui, cu o frumoasa dedicate, si constat ca sint trecuti aici peste 103 dascali, cu pozele lor, cu viata si activitatea lor, constituind un adevarat document de epoca”.

Ministerul Instrucţiunii  l-a numit pe George Pteancu, membru onorar al învăţământului primar, cea mai înaltă distincţie care se putea acorda unui învăţător.

Tot cu această ocazie, Consiliul Local Carei a înfiinţat un fond de 50000 lei, ce purta numele sărbătoritului, pentru ajutorarea orfanilor şi văduvelor de învăţători. Foştii săi elevi mai înfiinţează un fond de aceeaşi valoare, adunat din propriile buzunare, în semn de recunoştinţă pentru dascălul lor. Editura Socec foloseşte prilejul pentru a înfiinţa la Carei o bibliotecă ce va purta numele lui George Pteancu.

Va trece la cele veşnice în 9 februarie 1939 la Carei, având frumoasa vârstă de 84 de ani.

 Nicoleta Latis

comentarii

de Horia Mărieș la 9 February 2014 - 12:09

După ieșirea la pensie, începând cu anul 1927 și până la adânci bătrânețe Gheorghe Pteancu a fost îngrijit de familia profesorului Aurel Coza (profesor și directorul Liceului “Vasile Lucaciu” din Carei între 1926 și 1937, președintele despărțământului ASTRA din Carei, membru de vază al P.N.Ț. din Carei, secretar al Consiliului Județean Sălaj în 1930, membru în Comitetul Central și vicepreședintele A.G.R.U., inspector școlar al Regiunii Ținutului Clujincepând din 1938, președintele Uniunii Democrate Române din Ardealul Eliberat, organizația locală Cluj în 1944-45) care și-a exprimat în acest fel recunoștiința față de preotul greco-catolic, filosof, doctor în limbi clasice – greaca și latina – și în limba română, dr. Alexandru Coriolan Pteancu (1878-1956, fiul învățătorului Gheorghe Pteancu și al Bertei Joódi), care i-a fost profesor la Liceul “Samuil Vulcan” din Beiuș lui Aurel Coza.

Gheorghe Pteancu s-a stins din viață la 9 februarie 1939 la vârsta de 84 de ani. Ceremoniile funerare i-au fost organizate cu mare fast în sala de gimnastică a Liceului “Vasile Lucaciu” din Carei și a fost dus pe un car mortuar la mormânt în cimitirul din Carei. Slujba religioasă a fost oficiată de vicarul Alexandru Ghera ajutat de un sobor de preoți iar cuvântările funebre au fost rostite de profesorul I. Lobonțiu, de Nicolae Silaghi, învățător la Școala primară Carei, de primarul colonel Toma Nadolu, de canonicul Gheorghe Mureșan, de avocatul dr. Vasile Condor în numele A.G.R.U. Carei, de profesorul inspector școlar Aurel Coza.

Gheorghe Pteancu a fost Cavalerul Ordinului “Coroana României”, membru de onoare al Învățământului Primar, cetățean de onoare al orașului Carei, membru A.G.R.U., stâlp de granit al dăscălimii țării timp de 50 de ani, pionier al culturii naționale în școlile românești din Borlești, Pomi, Oradea, Carei.

Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace.

de Horia Mărieș la 10 February 2014 - 06:48

Învățătorul “George” sau “Gheorghe” Pteancu? – a fost întrebarea pe care mi-am pus-o și în timpul postării de ieri.

Istoricul dr. Viorel Câmpean de la Muzeul Județean Satu Mare precum și doamna bibliotecară Nicoleta Latiș au menționat în lucrările lor prenumele “George”, atunci când se refereau la învățătorul Pteancu ((1855–1939), deși, de exemplu, chiar în articolul de mai sus, când este vorba de cele scrise de Simion Oros, autorul articolului pomenește despre “sărbătorirea lui Gheorghe Pteancu cu ocazia pensionarii lui.”

În schimb, cei care i-au fost contemporani, ca de exemplu prim-pretorul dr. Ioan Gherman în lucrarea “Plasa Carei, jud. Sălaj. Descrierea teritoriului, populațiunei, stărilor: sanitare, culturale, morale, religioase, economice, financiare și de comunicație. Date statistice. 1937″. Editura Librăria și Tipografia “Cultura” Societate Cooperativă Carei, 1938, scrie prenumele “Gheorghe”. Întreaga pagină 132 din lucrarea prim-pretorului dr. Ioan Gherman (redactată în 1937, deci pe vremea când învățătorul Pteancu mai era încă în viață) este ocupată de o fotografie (reprodusă de altfel și în lucrarea “Tezaur”, autor Nicoleta Latiș) sub care scrie “Pteancu Gheorghe învățător pens., Carei”.

Tot despre învățătorul “Gheorghe” Pteancu scrie și distinsul preot greco-catolic, fostul profesor universitar, cel care a cercetat foarte atent presa interbelică, nonagenarul Ioan M. Bota în lucrarea “Municipiul Carei, jud. Satu Mare, prezentare monografică”, Cluj-Napoca, 2010.

Autorii dr. Ioan Gherman și Ioan M. Bota m-au făcut să optez pentru prenumele Gheorghe. În plus, m-au convins și propriile mele lecturi din presa interbelică, cum ar (dau doar un singur exemplu) cele citite la pag. 148 în “Curierul Creștin” Anul XVII, nr. 21, 1 noiembrie 1935.

De acord, nu este nici un capăt de țară dacă scriem Gheorghe sau George, cu condiția să știm la care Pteancu ne referim. Dar acest amănunt devine important, de exemplu, în cazul în care consilierii locali ar decide (cum de altfel ar fi și cazul) ca Biblioteca Municipală Carei sau măcar o sală a ei, să poarte numele distinsului învățător Gheorghe (sau George?) Pteancu. Atunci ar fi obligatoriu să se știe exact cum trebuie să se scrie corect prenumele învășătorului Pteancu în HCL ce urmează a se vota/adopta.

Soluții pentru aflarea răspunsului la dilema Gheorghe sau George sunt destule. Un simplu drum până la cimitirul Mesterreszi din Carei pentru a se depune o floare pe mormântul învățătorului Pteancu (memoria căruia merită de o mie de ori mai multe decât acest simplu gest) ar rezolva problema fiidcă s-ar vedea ce s-a scris în 1938 pe piatra lui funerară. Gheorghe sau George? Eu, dacă n-aș fi la 750 km depărtare, aș face lucrul ăsta cât ai clipi din ochi. Pe de altă parte, în bibliotecile și arhivele din județul S.M. există, mai mult ca sigur, foarte multe documente (inclusiv acte de stare civilă) ce fac referire la învățătorul Pteancu. Doar că trebuie puțină bunăvoință, puțină dedicație profesională, puțină dragoste față de trecutul orașului natal și, evident, puțin timp, pentru ca aceste documente să fie consultate de cineva.
Poate de vre-un profesor de istorie din Carei.

Am amintit mai sus de ideea pe care am vândut-o pe gratis consilierilor locali privind botezarea Bibl. Mun. Carei, sau măcar a unei săli de lectură din ea, în memoria învățătorului Gheorghe Pteancu. Asta s-a mai întâmplat în Carei și în perioada interbelică atunci când Editura Socec a înfiinţat la Carei o bibliotecă care a purtat numele lui Gheorghe Pteancu.

Știu bine că și această sugestie va trece cu viteza glonțului pe lângă urechile consilierilor locali. Așa cum cred că au trecut și sugestia mele referitoare la acordarea titlului de Cetățean de Onoare (post-mortem) lui Aurel Coza, fostul profesor-director al Liceului “Vasile Lucaciu din Carei” în perioada 1926-1937, precum și sugestia mea privind acordarea simultană a titlului de Cetățeni de Onoare, renumiților și distinșilor biologi-botaniști contemporani nouă, dr. Gavril Negrean și dr. Karácsonyi Károly.

Dar nu-i nimic. Nem baj. Poate încă nu se cunoaște faptul că eu sunt ardelean. Și încă unul căpos, adică unul încăpățânat. Cu idei foarte puține, dar extrem de fixe. Și că o să-i bat la cap cu aceste sugestii pe consilierii locali și pe factorii decidenți ai vieții culturale careiene până când se vor sătura de mine.

Nu neg faptul că aș fi foarte onorat, dacă în aceste demersuri, aș fi sprijinit și de cei, foarte puțini, care măcar în legătură cu acest subiect, gândesc la fel ca mine. Le mulțumesc anticipat și respectuos dacă îmi vor acorda măcar o cât de mică mână de ajutor. Pot să înceapă chiar începând cu ziua de azi, la ședința C.L. care va începe la ora 10:00, la discutarea punctului numit Diverse.
Le urez succes.

Lasati un comentariu