Aproape 6.000 de pensionari în Carei.Program de audienţe

• publicat la: 21 februarie 2014
Aproape 6.000 de pensionari în Carei.Program de audienţe

Potrivit datelor comunicate de Casa Judeţeană de Pensii,la sfârşitul lunii ianuarie, în judeţul Satu Mare existau, în total, 86.573 de pensionari,faţă de 88.450 câţi erau in 2010.

Din totalul pensionarilor proveniti din sectorul de stat,un număr de  45.814  sunt pensionari beneficiari ai pensiei de limită de vârstă (aşa-numita pensie de bătrâneţe); 19.554 sunt pensionari de invaliditate, 1.228 sunt pensionari aflaţi în pensie anticipată sau anticipată parţială iar 10.492 beneficiază de pensie de urmaş.  Restul sunt beneficiari ai altor tipuri de indemnizaţii stabilite prin legi speciale sau beneficiari de ajutor social.  La această categorie de pensionari, respectiv la cei proveniţi din sectorul de stat, pensia medie este de 720 de lei. 

    În ce priveşte pensionarii proveniţi din sectorul agricol, 7642 beneficiază de pensie de limită de vârstă, 191 de persoane beneficiază de pensie de invaliditate iar 1642 beneficiază de pensie de urmaş. Pensia medie efectivă a pensionarilor proveniţi din fostele unităţi agricole este de 336 de lei. În fapt nu există pensie mai mică de 350 de lei deoarece statul compensează diferenţa de cuantum între pensia efectivă obţinută de pensionar şi pensia socială minimă garantată de 350 de lei.

    Din numărul total de pensionari din judet, 5.911 sunt pensionari cu domiciliul în Carei. Dupa incetarea activitatii oficiului de lucru de la Carei,CJP a  sustinut  periodic audiente. In acest an,audienţele organizate în teritoriu au loc în ultima zi de joi din luna respectivă.

Directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii, doamna Eugenia Sabou, aduce la cunoştinţa pensionarilor  că în data de 27 februarie 2014, va organiza audienţe la Carei în incinta locaţiei unde îşi are  sediul si AJOFM-ul, la etajul 1,  între orele 1100-1300 .

redacţia

Lasati un comentariu