Pagina principala / Stirea Zilei, Timp Liber / Câştigătorii concursului “Cea mai frumoasă declarație de dragoste”

Câştigătorii concursului “Cea mai frumoasă declarație de dragoste”

Prima ediţie a concursului    “Cea mai frumoasă declarație de dragoste” , a ajuns la final.Un concurs dedicat  sărbătorii iubirii,Dragobetele.

 O surpriză plăcută a fost participarea unor tineri si tinere  din alte localităţi decât municipiul Carei,fapt ce denotă  că   Buletin de Carei  a depăşit demult graniţele judetului.

 Lucrările primite pe adresa redacției au fost deosebite, demonstrând că romantismul nu a dispărut în vârtejul grijilor cotidiene și prin aceasta toți participanții sunt câștigători.

Cele mai reprezentative însă au fost premiate si  le publicăm in continuare.Ii rugăm pe câştigătorii care nu au mentionat adresa exactă să trimită datele unde doresc să primească premiile câştigate.Premiile oferite de redacţie constă în sume de bani şi cărţi.

Pentru Denisa Romanescu din Carei,premiul va consta dintr-un meniu pentru  două persoane, servit la Bistro GABY de pe strada Mihai Viteazu nr 105A.

 1. Elena Stan, jud. Prahova, cu lucrarea „Baletul iubirii”

Baletul iubirii,

Te ridici ușor ca un fulg din pat să nu-mi tulburi visele frumoase și mă învelești cu toată dragostea ta. Am certitudinea că dacă aș fi la marginea vieții și tu ai putea să-mi împrumuți din a ta ai face-o jumate-jumate cu mine, fără să stai pe gânduri numai să mai petrecem o clipă împreună.

Te aud ca prin somn cum pui de ceai. Alegi ceaiul care-mi place mie și concomitent cu apa fierbe și generozitatea ta, de aceea, te rog, să nu mai pui zahăr sau miere în cană, mi-ajunge dulceața gesturilor tale!

Desfaci o portocală, pui cojile pe perna mea să simt aroma, apoi ușor-ușor îmi umezești buzele cu sucul dulce și parfumat. Suvița care-mi cade pe ochi o netezești cu degetele tale calde și faci focul să-mi fie cald. Toată noastea ai pus lemne pe flăcările lacome coborând din pat și jertfind somnul tău căldurii și confortului meu…

Visam că sunt în Rai, eu admiram pomul fermecat care rodește mereu, iar tu aveai mânecile cămășii albe suflecate fiindcă îl curățai de omizi. După aceea ai adunat margarete, trandafiri, crini și orhidee să-mi faci un covor viu pe care să trec! Și eram regină a vieții tale și chiar dacă mi se uscau mâinile de bătrânețe, nimeni nu mi le săruta cu mai multă dragoste!

Era iarnă, iar tu suflai în fulgii care mi se așezau pe ochi și ei se topeau instantaneu fiindcă îmi purtai de grijă cu toată puterea sufletului tău…

Alunecam spre moarte tinându-ne de mână ca doi copii și oricât ne durea anotimpul care se schimbă și pustiește totul, dragostea noastră era vie și ne punea nimbul nemuririi pe frunți…

Copii bolnavi de moarte tratându-se cu iubire. Apoi am început să  ne jucăm cu sfârșitul, am început să râdem în hohote de doamna care ne alerga cu coasa, fiindcă prea ne aveam unul pe altul și luptam împreună în fața ei, iar deznădăjduită a plecat promițând că va veni când o vom implora-o în genunchi, fiindcă nu ne-a putut învinge!

Printre zăpezi uriașe sau flori de mac și albăstrele presărate în grâne de aur valsul iubirii noastre!

(pentru Marian)

2. Denisa Aricescu, cu lucrarea „Când sufletul meu…”

Când sufletul meu vorbeşte cu tine…

Ştii că sărutul tău a fost pansamentul inimii mele,
aşezat peste anii ce mi-au răpit copilăria?
Ştii că mângâierea ta, a fost aripa unui înger,
ce mi-a alinat durerea purtată în suflet?
Ştii că zâmbetul tău a fost bucuria,
simţită şi astăzi în adâncul sufletului meu?
Ştii că doar cuvintele tale sunt stele aprinse
în Universul scrierilor mele ?
Ştii că vocea ta e dulceaţa şoaptelor
ce mă linişteşte de zgomotul lumii?
Ştii că visul tău a fost răspunsul aşteptat
al viselor mele?
Ştii că privirea ta mi-a sorbit din dorinţe
şi m-a lăsat să te ating?
Ştii că paşii tăi i-am numărat
ca să ştiu că secundele pot fi paşi de iubire?
Ştii că îmbrăţişarea ta a fost cea mai frumoasă călătorie
printre norii sfioşi şi zâmbitori?
Ştii că sensibilitatea ta a sensibilizat fiecare vers
pe care l-am scris, gândindu-mă la tine?
Ştii că depărtarea va fi umbra tuturor copacilor
aplecaţi şi zdrobiţi în picături şterse de ploaie?

Mi-e teamă,
căci uneori vei plânge,
dar vreau să ştii că nu voi lăsa să curgă lacrimile tale
triste şi întrebătoare,
ţi le voi şterge cu răbdarea rugăciunilor mele;
iar palmele tale,
ţi le voi unge cu balsamul trandafirului,
crescut ca rod al dragostei noastre!

…ştii,
Oare când vei şti,
Că am scris mult prea devreme sau poate mult prea târziu ?!

3. Cândea Aurel, Sighișoara jud. Mureș, cu lucrarea „O pace caldă”

O pace caldă şi-o linişte adâncă mă cuprinde,când luna moale licăreşte tremurând şi chipul tău pierdut în vise mi se-arată.Un nimb de mărgăritare în jurul tău se naşte,blândă zână iar ochii tăi aştri gemeni,adânci ca marea,mă cheamă la hotarul palatului de cleştar,unde tu domneşti pe tronul nemuririi.

Eu sunt un rob pribeag,încătuşat în somn adânc,în vis deşert,ce chipul tău m-a fermecat    O spaimă îngheţată mă-nconjoară când flacăra speranţei pâlpâie.Sărmanul meu suflet plânge îmbătat de licoarea dragostei.Plăpândă soartă ce m-ai ferecat cu lanţurile singurătăţii,tu mi-ai dat să gust dulceaţa suferinţei,pribegind prin colbul amintirilor,pe poteca ce duce spre culmi de neatins.

   În umbra nopţii mă străbat fiori,când tu pluteşti în înălţimi iar vraja-ntreagă a naturii aprinde roiuri luminoase şi cununi de stele te-nconjoară.Tu îmi apari ca o crăiasă cu plete despletite în valuri de mătase,păşind cu graţie pe covorul moale din pajiştea în care rătăcit te-aştept.

   Din turnul tău de fildeş,tu cobori cu mantia înstelată,descătuşându-mi inima robită iar jugul ce m-apasă e spulberat de vânt.Gingaşul mijloc îţi cuprind duios şi şoapta de amor aprinde flacăra divină.Nectarul gurii tale îmi umple sufletul răvăşit.Cuprins de farmec mă afund în mireasma buclelor aurii şi dulci suspine mă poartă-n paradisul tainic al gingăşiei tale.În jilţ de catifea şi de mărgean,tu străluceşti pe-altarul dragostei divine.Văpaia dragostei ce arde ca paiele aprinse,nici un ocean de lacrimi a ei tăciuni nu poate stinge,căci grele patimi suspine şi  dureri am ferecat în colivia vieţii.

   Atunci când floarea veştejită îţi cade la picioare şi frageda petală pe-aripi de vânt se pierde,îţi aminteşti de frumuseţea ei suavă şi de parfumul cu care te desfată.La fel şi trandafirul din grădina iubirii,îţi lasă spini uscaţi în suflet,de nu-l vei ocroti cu dragoste şi dăruire.

   Braţul ce-nfige securea în pădure,stricând răcoarea frunzişului bogat,nu poate sădi lăstarul dragostei şi-al fericirii.La fel şi arcul ce trimite săgeata otrăvită în crângul păsării măiestre,nu Cupidon îl poartă ci cel cuprins de ură ce demonii slăveşte.

   Precum despică stânca,şuvoiul undelor cărunte şi lanţul crestelor de valuri revarsă spre râul ce suspină,aşa ţâşneşte izvorul ce clocoteşte în inima ce mi se frânge de dorul tău.

   Sub bolta înstelată,unde luna lin pluteşte şi clara ei lumină ne inundă,îţi jur credinţă în taina dragostei ce-n suflet o păstrez.Te iubesc !

4.Denisa Romanescu, Carei, cu lucrarea „Declarație de dragoste”

 Dragul meu,

       Dacă mi s-ar cere să scriu despre tine, le-as spune ca nu am indemanarea necesara. Tu nu umbli cu jumatati de masura, nici macar in fata strainilor de care nu te leaga niciun fel de obligatie, caci nu iti sta in caracter. Sunt exact ca un copil ajuns la varsta intrebarilor, unde fiecarui „de ce?” ii mai urmeaza un altul, si un altul, si un altul.

Dar ai rabdarea necesara sa ma faci sa inteleg. Si care, de altfel, nu stii putin despre mine, si eviti in pofida acestui lucru sa ma judeci. Ma cunosti si stii prea bine ca nu sunt nici pe departe fata croita din matase si satin, din lapte si miere, ci aceea care a gresit si mai greseste. Dar tu esti dispus sa o indragesti cu toate defectele ei.

Ești cel care nu ma alinti putin, ci ma suporti cu toate pornirile uneori absurd de copilaresti si tragi pe dreapta pana imi descrucisez mainile si iti spun ce-mi tine mintea ocupata, care nu ai strabatut putini kilometri pana sa te am inapoi in brate si sa refuz sa te mai vad plecat o a doua oara. Care nu promiti putin si care, fara nicio abatere, te tii de cuvant de fiecare data. Tu, care nu iubesti putin, ci cu toata fiinta, si lasi sa se vada si sa se simta asta in cele mai marunte gesturi si cuvinte.

Cum as putea eu, vreodata, sa te rezum intr-un numar limitat de cuvinte, cand tu insuti mi-ai aratat ca pentru noi, nu exista limite ? Timpul este atat de relativ si generos cu noi doi, chiar si atunci cand nu pare a fi.Caci de tine am invatat sa ma indragostesc atat de usor si de natural cum vedeam in filmele acelea siropoase foc, si mi-ai dat libertatea sa te iubesc exact asa cum vreau si cum pot, insa nu cum stiam. Pentru ca, aparent, inainte de tine, nu prea stiam.

Si te iubeste si copilul din mine, si femeia; si tipa matura, si cea rasfatata, si iubita rezonabila, si cea comic de geloasa. Eu, eu! Toata,te iubesc pe tine, tot! Exact pentru cine esti si pentru ce porti in sufletul tau, pentru ca, sincer, aparentele nu prea m-au frapat si o stii prea bine. Insa tu? Dragul meu, tu esti extraordinar.Vreau sa te invint sa asculti muzica din mine, acea muzica in acordurile numelui tau si in ritmul inimii tale. Sa te ajut sa vezi, sa simti, sa percepi, mereu in alte culori, dragostea mea.

Te iubesc!!! Curat, complet si total!!! Fara sa cer nimic, fara sa astept, fara sa pretind!! Inima mea te-a chemat in viata mea si ii sunt recunoscatoare.