Scriitorul Jules Verne omagiat la Biblioteca Județeană Satu Mare

Secția de împrumut pentru copii din cadrul Bibliotecii Județene Satu Mare găzduiește o expoziție tematică și omagială dedicată împlinirii a 186 de ani de la nașterea cunoscutului scriitor francez Jules Verne, intitulată “Ocolul Pământului în 80 de cărți”.
Expoziția cuprinde cele mai cunoscute titluri ce poartă semnătura scriitorului, publicate în diferite ediții și traduse în limba română, maghiară, engleză și germană, dar și publicații care conțin date biografice despre autor și imensa sa operă.
Jules Verne, romancier și dramaturg, este unul dintre cei mai îndrăgiți autori de către publicul sătmărean de toate vârstele; el este citit și recitit cu stăruință, fiind considerat un precursor al literaturii de anticipație științifică. Expoziția organizată la Secția de împrumut pentru copii își propune să recomande cititorilor o lectură de bună calitate, un itinerar imaginar prin toate continentele globului, prin intermediul operei scriitorului omagiat, considerată a fi o lecție neîntreruptă de geografie pasionantă., a declarat d-na Lacrima Camelia Istrăuan, directorul Bibliotecii Județene Satu Mare.
Expoziția poate fi vizitată până la finele lunii februarie, în intervalul orar destinat serviciilor pentru public, luni și miercuri de la 0900 la 1800; marți, joi și vineri de la 0900 la 1700.
Jules Verne s-a născut la data de 8 februarie 1828 și a încetat din viață la 24 martie 1905. Fiu de notar, a studiat dreptul la Paris, dar s-a dedicat exclusiv literaturii, debutând ca dramaturg cu piesa în versuri “Paie frânte”, reprezentată, în 1850, la teatrul condus de Al. Dumas-tatăl. Devine celebru în 1863, când editorul Hetzel îi publică romanul “Cinci săptămâni în balon”. Perseverând pe calea literaturii de călătorii și aventuri extraordinare și lărgindu-și tematica prin abordarea domeniului anticipației științifice, obține o imensă popularitate scriind un mare număr de romane care se disting totodată prin mesajul lor generos, umanitar, prin încrederea în triumful dreptății și adevărului, în progresele nelimitate ale științei. Este scriitorul francez cel mai tradus în alte limbi.
Romanele sale precum “20.000 de leghe sub mări”, “Castelul din Carpați”, “Călătorie spre centrul Pământului”, “Cinci săptămâni în balon”, “Copiii căpitanului Grant”, “De la Pământ la Lună”, “Insula misterioasă”, “Ocolul Pământului în 80 de zile” etc., au inspirat regizori celebri, care au oferit publicului adevărate capodopere cinematografice.