Pagina principala / Stiri interne / Ziua Roşiei Montane – 1883 de ani de atestare documentară

Ziua Roşiei Montane – 1883 de ani de atestare documentară

Astăzi unul dintre cele mai controversate subiecte de pe agenda publică din România, Roşia Montană s-ar putea să fie cea mai veche localitate atestată documentar, iar despre minele de aur din Apuseni se vorbeşte încă de la Herodot. Numele Alburnus Maior apare pe o tăbliţă cerată datată 6 februarie 131.

În aceasta perioada cu  demonstraţii controversate şi, frecvent, agresive, privind a fi sau a nu fi Roşia Montană din nou o mină productivă, ne-am amintit de un Congres al ,,Astrei”, ţinut la Abrud, în inima Ţării Moţilor, în perioada 10-12 septembrie 1938, în prezenţa marelui istoric Nicolae Iorga, a reputatului savant Iuliu Haţieganu, înalţii ierarhi ortodox Nicolae Colan, respectiv greco-catolic, Iuliu Hossu, dar şi alţi participanţi şi-au exprimat sprijinul pentru mineritul din Munţii Apuseni. Personalităţile care au ţinut să fie de faţă la acest congres şi-au propus: rezolvarea problemei moţilor, foşti proprietari de mine aurifere, deposedaţi prin diferite tertipuri de mai mari vremii.

Raportul la acest congres a fost prezentat Ioan Popa-Zlatna, prefect al „Şoimilor carpatini”, asociaţie înfiinţată în 1932. Rezumând conţinutul Raportului aflăm că „Traian a găsit minele din Munţii Apuseni exploatate din vechime de populaţia autohtonă, la care s-au adăugat colonişti dalmaţieni, în Zlatna şi Bucium, şi epiroţi la Roşia Montană.

Interesant este că mineritul în Apuseni a fost continuat de către autohtoni chiar şi în epoca năvălirilor barbare, iar oamenii de ştiinţă unguri mărturisesc că şi în timpul năvălirii maghiarilor în Transilvania, minele aurifere erau în exploatarea, de asemenea, a autohtonilor… Şi totuşi, moţii, proprietari de mine aurifere, treptat, treptat, au fost deposedaţi de ele, sublinia raportorul de la Congresul amintit. Această deposedare se făcea în favoarea străinilor, cărora li se oferea, drept ,,cadou” de preţ o mină sau alta. Aceasta pe baza legilor feudale, scrise şi nescrise, de atunci, conform cărora Regele este stăpânul întregului teritoriu şi, deci, putea să dea o mină sau o feudă drept fief al unui protejat. Desigur, minerii au protestat viguros, uneori chiar sângeros, dar degeaba. Iar sistemul „cadoului” a fost completat cu iobăgizarea populaţiei, obligată de a efectua patru zile pe săptămână robotă la stăpâni, după care moţilor li s-a impus mai târziu o cotă parte de aur dată autorităţilor, începând cu 8 la sută, apoi 9 la sută şi, în final, 10 la sută. Aşa s-a ajuns ca în 1918, anul Unirii Transilvaniei cu România, abia 10 la sută din mine să fie deţinute de români, vechii lor proprietari, iar 90 la sută dintre ele deveniseră proprietatea străinilor.

Desigur, Raportul la Congres conţinea şi un şir de propuneri pentru redresarea situaţiei, redând moţilor ceea ce fusese al lor, aşa după cum le-au stăpânit de la voievodul Gelu încoace, o serie de fruntaşi ai Apusenilor, începând cu Horea, Cloşca şi Crişan, Avram Iancu, dar şi alţii. Din păcate, după instaurarea regimului comunist, toate minele din Apuseni au fost confiscate de bolşevici, într-un proces la fel de dur ca şi colectivizarea din agricultură. Mulţi dintre proprietarii de mine au fost torturaţi înainte de a fi jefuiţi de aurul ascuns în aşteptarea unor vremuri mai bune.

Liderii minerilor, fruntaşi ai românilor

Din rândul „băieşilor”, cum se numeau minerii, s-au ridicat importante personalităţi ale neamului românesc. Aşa ar fi preotul din Roşia Montană, Simion Balint, unul dintre apropiaţii lui Avram Iancu şi, totodată, lider al Revoluţiei de la 1848-1849. Din Cărpiniş, sat vecin cu Roşia Montană, s-a ridicat răsculatul Cloşca, lider al mişcărilor ţărăneşti din 1784, iar mai târziu renumiţii fraţi Ioan şi Alexandru Şterca-Şuluţiu. Ioan Şuluţiu a fost ofiţer al armatei austriece, apoi tribun al lui Avram Iancu. El este inventatorul celebrelor tunuri din lemn de cireş, folosite de moţi în bătăliile cu trupele maghiare. Fratele său, mitropolitul greco-catolic Alexandru Şterca-Şuluţiu, a fost cea mai importantă personalitate religioasă a românilor ardeleni în secolul XIX. Primul mitropolit al românilor ardeleni, el a lăsat şcolilor Blajului întreaga sa avere. Pe lista proprietarilor de mine de aur se mai află marele avocat Iuliu Coroianu, redactorul Memorandumuluui românilor ardeleni de la 1892, închis la Seghedin pentru lupta sa pentru drepturile românilor, precum şi nepotul său, marele Iuliu Maniu, lider al Partidului Naţional Ţărănesc, prim-ministru al României în perioada interbelică, unul dintre făuritorii Unirii Transilvaniei cu România, apoi ucis în temniţele bolşevice. Lupta lor a fost finanţată în mare măsură cu veniturile produse de minele de aur din Apuseni.

Muzeul aurului din Rosia Montana si galeriile romane au devenit mult mai cunoscute ca urmare a campaniei duse de organizatiile ecologiste impotriva proiectului minier privat din Muntii Apuseni.

Pe langa numeroasele controverse legate de proiectul minier, comuna Rosia Montana a castigat o vizibilitate interna si internationala fara precedent ca urmare a publicitatii facute in ultimii ani. De pe urma acestei vizibilitati au beneficiat din plin toate monumentele istorice de pe raza comunei si in special muzeul cu galeriile sale, unice in Romania si in lume. Zilnic, zeci de turisti trec pragul muzeului si se incumeta sa intre in galerii pentru a vedea cum extrageau oamenii aurul din munte in urma cu 2000 de ani.
Muzeul Mineritului a fost amenajat intre anii 1970 si 1979, in zona din apropierea intrarii in galeriile romane, si este alcatuit din diferite instalatii de prelucrare a aurului utilizate de maniera industriala sau artizanala in secolele XIX si XX. Galeriile romane, degajate de namol si aluviuni intre anii 1973 si 1975, pot fi vizitate astazi pe o lungime de aproximativ 100 de metri si sunt compuse din diferite sectiuni cu o inaltime de 1,80 metri. Galeriile traverseaza mai multe filoane aurifere si prezinta diferite moduri de exploatare a aurului.

Zona Rosia Montana a cunoscut in trecut o dezvoltare deosebita ca urmare a exploatarii aurului. Oamenii de aici erau printre cei mai bogati, avand in vedere ca aproape fiecare familie detinea o galerie de mina, respectiv o instalatie artizanala de exploatare a minereului. In perioada secolelor XVIII-XIX si prima parte a secolului XX, Rosia Montana era centrul financiar al zonei Muntilor Apuseni. Aici exista chiar si un cazinou unde se intalneau proprietarii de galerii si unde cheltuiau o parte din averile agonisite din vanzarea aurului. In anul 1938, la Rosia Montana si in Bucium s-au inregistrat 645 de producatori de aur, care au vandut productia lor Bancii Nationale, reprezentand 162 kg aur metalic si 26 kg de concentrat.

Dupa 1944, exploatarea aurului a fost nationalizata de statul comunist, locuitorii din Rosia Montana pierzand astfel dreptul de a detine aur si de a lucra in galeriile proprii. O parte din acestia spera sa-si recupereze fostele proprietati in justitie, mai multe procese fiind pe rol in prezent la instantele de judecata din judetul Alba. Oamenii isi mai cer inapoi si aurul confiscat de comunisti.

sursa romanialibera.ro