„Caravana Culturii Sătmărene” poposeşte şi la Carei

• publicat la: 21 martie 2014
„Caravana Culturii Sătmărene” poposeşte şi la Carei

„Caravana Culturii Sătmărene”, din perioada 24 martie –13 aprilie,  aflată la a V-a ediţie, se desfăşoară sub egida Consiliului Judeţean Satu Mare în colaborare cu instituţiile de cultură – Muzeul Judeţean Satu Mare, Filarmonica de Stat „Dinu Lipatti” Satu Mare, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, Biblioteca Judeţeană Satu Mare, Şcoala de Arte Satu Mare, Teatrul de Nord Satu Mare, primăriile, casele de cultură etc.

În cadrul „Caravanei Culturii Sătmărene” vor avea loc lansări de cărți, expoziţii, spectacole de teatru pentru adulţi şi copii, spectacole de muzică uşoară şi populară.

Cea de-a V-a ediţie a „Caravanei Culturii Sătmărene” poposeşte în:
–          24 martie – 30 martie – ARDUD – TĂŞNAD
–          31 martie – 6 aprilie – LIVADA- NEGREŞTI OAŞ
–          07 aprilie – 13 aprilie – CAREI – SATU MARE

„Caravana Culturii Sătmărene” permite accesul nemijlocit al locuitorilor judeţului la cultură, dând posibilitatea instituţiilor culturale finanţate de către Consiliul Judeţean Satu Mare să-şi prezinte activitatea. An de an cu fiecare ediție a crescut numărul participanților, lucru care ne bucură.

Grupul țintă al evenimentului sunt în general tinerii, însă sătmărenii cu mic și mare au savurat momentele oferite în cadrul evenimentului atât în municipiu cât și în localitățile din județ.

Caravana Culturii Sătmărene s-a născut după ce în judeţul nostru s-a constatat faptul că este un număr redus al manifestărilor culturale şi nu se cunosc atribuţiile Consiliului Judeţean Satu Mare și nici a instituţiilor de cultură finanţate de Consiliul Judeţean Satu Mare.

„Caravana Culturii Sătmărene” este un posibil model cultural pentru comunităţile urbane din judeţ, care a adus în atenţia comunităţilor locale valori proprii, prea puţin cunoscute.

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare şi Biblioteca Judeţeană Satu Mare au refăcut legătura iubitorilor de lectură cu cartea, au prezentat în toate localităţile scriitori sătmăreni consacraţi sau la început de drum, personalităţi marcante care şi-au adus aportul la îmbogăţirea culturii localităţii şi a judeţului.

Autorităţile locale au o contribuţie substanțială adusă pentru buna desfăşurare a evenimentului, (prin asigurarea transportului, a unei mese, a locaţiei pentru desfăşurarea evenimentului).

Aceste manifestări cultural-artistice au menirea de educa gustul tinerei generații pentru actul cultural de bună calitate şi pentru o comportare civilizată, aducând lumină şi seninătate în monotonia şi rutina zilelor.

Sursa: Consiliul Judetean Satu Mare

Lasati un comentariu