Exclusivitate:Manifestul lui Simion Bărnuțiu „Provocațiune” 24-25 martie 1848, Sibiu
Unul dintre fidelii noştri cititori a avut bunăvoinţa ca prin intermediul www.buletindecarei.ro să facă cunoscut tuturor celor interesati de istoria noastra un document de o inestimabilă valoare şi anume Manifestul lui Simion Bărnuțiu „Provocațiune” ,citit la 24-25 martie 1848, la Sibiu.
După prezentarea lui,în forma iniţială, așa cum se găsește într-o colecție de documente referitoare la perioadă, editat de Academia Română urmează un scurt comentariu din partea celui ce l-a descoperit şi apoi l-a transpus în format electronic.
Până acum, textul în format electronic nu se găseşte pe Internet, cu toate că este un text de căpătâi al Revoluției Române din Ardeal și cu toate că este pomenită existența sa.
La 166 de ani de la rostirea sa,puteţi citi în original cele afirmate de Simion Bărnuțiu.
Sibiu, 24-25 martie 1848
Provocațiune
Fraților români!
Ungurii chiamă pe ardeleni la unire, Clujul s-au dechiarat cu mare solemnitate, cum că vrea a se uni; așa vor face și secuii, poate numai sașii nu vor vrea.Dar românii ce vor face? De la deslegarea întrebărei acestea atîrnă viața sau moartea românilor. Aici se cade să-și deschidă ochii tot românul, că acum a venit tempul, cu care de se vor folosi bine, le vor dobîndi toate, iar de se vor folosi rău, le vor perde toate, și care le-au mai rămas, adecă-și vor perde naționalitatea și cu ea toate.
Ascultați dară strănepoți romanilor! Acea ce să cade să cugete și să grăiască astăzi tot românul – fie popă, fie nobil, ostaș, cetățian sau sătean, ascultați ce se cade astăzi să răspundă ungurilor, secuilor și sașilor!!!
Noi românii nu vrem până atunci despre unirea asta cu voi ungurii a vorbi, pînă cînd nu se va pune nația română iar la vrednicia acea politică, de care o ați desbrăcat voi ungurii, secuii și sașii. Voi ați făcut asupra nații noastre cum v-au plăcut, ați pus în Aprobatele voastre cum că românii, nația cea mai veche a Ardealului, e numai suferită, i-ați scos pînă în ziua de astăzi, de la toate deregătoriile cele mai înalte.
Toate cele mai grasă vi le-ați ținut vouă, de au ajuns vreun român la vreo deregătorie, pe acela l-ați făcut să-și lase legea sa, să se lepede de maica sa, care l-au născut, l-au aplecat – și de nația sa care l-au ținut la școale cu sudoarea ei pe sama voastră. Destul, mai încolo nu vreau a vă număra păcatele, ca să nu turburăm cu pomenirea lor sărbătoarea aceasta minunată a popoarelor care o au făcut Dumnezeu domnul popoarelor, să ne bucurăm, și să ne veselim într-însa.
Astăzi răsună cuvîntul cel dulce al libertăței în toate cetățile și mîne va răsuna în toate satele. Astăzi este ziua învierii popoarelor celor moarte!
Românilor! Ascultați, voi pînă acum ați fost morți politicește, numai pe unguri îi cunoaște legile țierei, iar nu alte nații vii politicește. Voi dar un milion și tri sute de mii mai bine de români nu sînteți pe lume ca nație. Încă o dată fraților! Astăzi este zioa învierei dreptului nostru, blem dară, să răsturnăm piatra de pre mormînt, să dezlegăm înfășurăturile nații române cele de 10 sute de ani, ca să iasă din groapă și să trăiască în veci.
Preoților! De sunteți voi adevărați părinți pr(ecum) vă numesc pre voi oamenii, nu vă despărțiți de dreptul nații, nu vă despărțiți interesul de al poporului român, pentru D(umne)zeu, vă rugăm să nu vă mai uniți cu nimenea, pînă nu veți vedea fericit pre poporul român, cu care sunteți de o credinție; fiți dară cu o credinție către olaltă, voi numai atunci puteți fi fericiți cînd vor fi fiii voștri cei sufletești – și apărați-vă numele cel dulce și strălucit de român și limba cei dulce. Spuneți-le dară ungurilor: Noi nu vorbim nici despre unire pînă nu se va publica în dietă și țară cum că nația română se cunoaște ca nație română!
Români nobili! Răspîndiți ca stelele ceriului pe pămîntul Făgărașului, Sălagiului, Hațegului, Kioarului, (pînă la) Moldova, cu un cuvînt toată Țara Ardealului – voi strănepoți acelora, care cu arme oștiți pentru patria v-ați cîștigat nobilitatea, deșteptați-vă din somnul cel greu, nu vă lăsați să vă amăgească cu minciuni, să vă ție numai ca pre nește lingușitori a ungurilor, despărțiți de maica voastră nația română. Pentru ce să fie numai un ce nobilitatea voastră, pe care o au câștigat vitejii voștri strămoși cu brațe române oștindu-se pentru patrie. Fiți dară credincioși către împăratul, patria, dar fiți și către sîngele vostru și neamul vostru!!!
Spuneți ungurilor, noi toți istoria noastră întru aceea o punem că suntem nepoți romanilor, credincioși împăratului nostru și patrii dar de unirea cu care ne îmbiați, și la care ne chemați nu voim a ști nimic, pînă cînd nu se va da congresu național, în care să ne putem așterne și noi doririle noastre naționale, nu să tot judecați numai voi de noi, adecă voi fără de noi; și pînă nu se va publica în dieta Ardealului, nu în Pesta, cum că nația română e primită de nație română, cum ați făcut pînă acum de ați umblat cu sfătuiri și tîlcuiri, întorcate, articuli asupritori.
Voi ați știut împărți bine pentru voi, că ați împărțit nația ungurească în două părți, unguri și secui, ca să ziceți că sistema stă din 3 nații, și pe români, locuitorii cei mai vechi ai Ardealului, să-i scoateți afară; acuma încă v-ați întărit limba binișor și nația voastră și de a noastră limbă nu vă pasă. Asta nu mai poate așa rămîne. Nația română nu mai poate fi roabă ungurilor, secuilor și sașilor. Limba noastră trebuie să aibă cinstea cuviincioasă înaintea statului și legilor, care le-am apărat și le vom apăra cu sîngele nostru. Nația noastră trebuie să se recunoască și să se asecureze.
Ostașilor, strănepoți a romanilor cu numele și cu fapte.
Regiment r(omân)! Eroi lăudați de Napoleon, virtutea voastră numai atunce va fi în gloria sa cînd veți fi fiii unei nații politicește viețuitoare, nu moarte. Uniți-vă cu frații voștri preoți și spuneți-le ungurilor: noi nu putem fi odihniți pînă nu ni-ți cunoaște nația, numai atunci dacă va fi adunată în dietă, toată nația română va putea judeca, cum și subt ce condiții să se unească, pînă atunci protestăm împotriva oricărei unire, care ar îndrăzni să facă cineva cu numele nații.
Români cetățeni și săteni să nu faceți cumva pagube nimănui, că oamenii cei ce fac aceasta nu sînt vrednici de libertate. Ascultați sfaturile fraților voștri, stați întotdeauna credincioși împăratului, dar cereți să se steargă iobăgimea, că de vreo 10 sute de ani ați plătit pământul. Auziți iubiți frați ! Asta-i politica aceia care vă poate mîntui și numele vostru. Vă rugăm pentru Dumnezeu, pentru fericirea și cinstea voastră să nu ascultați de alte politice; ungurii vor zice: uniți-vă mai întîi cu noi, și apoi vom da asta și asta.
Mai deunăzi zicea ungurii: învățați-ne limba, apoi vom da drepturi. Auziți fraților, la idei sucite! Cine i-au împoterit pre ei ca să lege drepturile de limbă sau unire. Nu le credeți, vreau a vă înșela; răspundeți-le, proclamați pe nația română, lăsați-o în dieta Ardealului, prin reprezentanți aleși de români, după numărul nații noastre, lăsați pe români la județele comitatelor, districtelor, scaunelor și atunci vom vorbi și noi ca nație și voi ca nație.
Încă o dată fraților! Fără nație și republica e numai un despotism afurisit; ștergerea iobăgiei, nația română ca nație română, congres național în care să ne înțelegem mai întîi despre dobîndirea acestora. Nici mai mult, nici mai puțin – aceasta mai întîi, celelalte se vor adauge; fără aceasta și raiul e iad. Afurisit să fie în veci oricare român va îndrăzni a face vreo unire pînă nu va fi proclamată nația română, ca nație primită sensu politico. Poporul român de aceea nu va vrea a ști numai dacă se va primi nația, și se va șterge iobăgia, atunci vom fi odihniți și frați cu toți. Vivat natio romano!
.
Documentul este o copie aflată la Arhivele Satului Budapesta, Fond G.P., nr. 6248/1848, 7012/1848 și G.Pr. nr. 798/1848. El exista și în depozitele Bibliotecii Academiei, pachetul CCLX, cel puțin în 1977. De fapt este una din multele copii răspândite de tineretul român în primăvara anului 1848.
Între copiile existente se pot constata anumite diferențe, neesențiale însă. De exemplu, în copia lui Georgie Stanci, finalul este „Vivat natio Romana, Vivat”, ceea ce este și corect gramatical pentru limba latină. Posibil ca acela care a executat copia aflată la Budapesta să fi avut cunoștințe insuficiente de limba latină.
În textul aflat la Biblioteca Academiei, referitor la chestiunea funciară, se spune: „lucrînd pe nimica în brazda domnilor, ați plătit de vreo sută de ori pământul care e hrana vieții de pre o zi pe alta, ca atâta, cu atâta mai mult pentru că l-ați plătit în cinste, pe nimica pentru că acela al vostru a fost, și pentru acela și-au vărsat sîngele strămoșii voștri romani, dinpreună cu Traian părintele nostru, ca să fie al vostru. Esența este însă aceeași, adică în toate copiile se susține desființarea obligațiilor feudale fără răscumpărarea lor din partea țăranilor, pe considerentul că pământul respectiv a fost deja răscumpărat prin prestațiile fără plată efectuate de țărani timp îndelungat(sute de ani).
De observat că documentul prezintă simplu și limpede, chiar dacă uneori se repetă pe parcursul său, dezideratele naționale românești, pornind de la concepția că fără naționalitate nu poate fi dreptate. Se cere deschis revoluționarea sistemului politic al Transilvaniei prin reprezentarea românilor în dietă, nu oricum, ci proporțional cu numărul lor în principat, ceea ce însemna sfârșitul sistemului politic feudal al celor 3 națiuni politice și aducerea națiunii române în poziția firească de decident asupra prezentului și viitorului statului ardelean pe baza democratică a majorității populației.
În prealabil însă, discutarea doleanțelor românești urma să se facă într-un congres național, în care românii înșiși să fie cei care să-și stabilească prioritățile, punând capăt perioadei în care alții judecau pentru ei . În chestiunea iobăgiei, poziția este categorică: ștergerea (desființarea) iobăgiei fără despăgubire. În concepția autorului acestui adevărat program național românesc, fără îndeplinirea acestor deziderate trebuia respinsă de către români orice uniune cu Ungaria, deja stabilită ca obiectiv programatic al revoluționarilor unguri prin proclamația de la Pesta, din 15 martie 1848 și care ar fi devenit practic anexare, iar rezultatul ar fi fost dispariția națiunii române.
Bărnuțiu face un scurt rechizitoriu celor care au adus națiunea română din Transilvania în situația de lipsită de drepturi politice și pretinde deschis încetarea acestei stări de fapt. De subliniat că o cere realizată în condițiile respectării proprietății, nu haotic, printr-o manifestare de tip răscoală.
Rechizitoriul a fost scurt,deoarece însuși autorul s-a abținut de a prezenta mai multe argumente, din dorința de a nu tulbura sărbătoarea popoarelor, adică revoluția europeană începută în Franța și întinsă rapid peste Europa, până la granițele imperiilor rus și otoman. Era „ziua învierii popoarelor celor moarte”, ceea ce reprezenta un motiv de firească bucurie și un moment favorabil pentru națiunea română din Ardeal de a pretinde drepturile sale naționale, de care fusese privată de națiunile politice existente, adică ungurii, sașii și secuii.
Bărnuțiu vedea posibilă înțelegerea între națiuni egale, pe baza recunoașterii naționalității românești. E de observat că Bărnuțiu face apel la păstrarea credinței către împărat, însă nu necondiționat, ci cu ștergerea iobăgiei. El avertizează și asupra capcanelor ce pot fi întinse românilor de aceia care nu doresc, de fapt, emanciparea lor națională.
În esență, prin stabilirea revendicărilor și orientarea politică generală, manifestul lui Simion Bărnuțiu este un document programatic al revoluției din Ardeal și o chintesență ideologică a justeței cauzei românești în marele principat.
Col.(r) prof.
Sorin – Iulian Floruț
Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei
Radu Gyr
comentarii
de ardeleanu la 24 martie 2014 - 20:21
http://www.dacoromania-alba.ro/
de ardeleanu la 24 martie 2014 - 20:26
Simion Bărnuţiu – scurtă biografie
Ilustru cărturar şi om politic român al secolului al XIX- lea, cunoscut mai ales ca unul dintre fruntaşii revoluţiei de la 1848 din Transilvania, Simion Bărnuţiu vede lumina zilei în data de 21 iulie 1808 în satul Bocşa Română din comitatul Zarandului, (azi judeţul Sălaj). Tot aici învaţă tainele scrisului şi ale cititului la şcoala comunală, după care urmează gimnaziul la complexul monahal al piastrilor din Careii Mari, continuând apoi cu facultatea teologică din Blaj, unde a fost hirotonit preot celib greco-catolic.
Calităţile şi spiritul său deosebit au făcut să fie repede remarcat şi apreciat de profesorii şi colaboratorii săi. Ocupă catedra de sintaxă la gimnaziul din Blaj, concomitent deţinând postul de arhivar al consistoriului din Blaj, devenind apoi profesor la catedra de studii de la seminar, unde predă istoria universală şi filozofia. Între anii 1834-1839 deţine funcţia de notar al consistoriului, după care revine la catedră până în 1845.
Funcţiile pe care le-a deţinut l-au adus în contact direct cu episcopul greco-catolic Ioan Lemeni, adversar al ortodoxiei şi supus al Dietei din Cluj.
Un prim conflict cu acesta apare în 1837 când Bărnuţiu a protestat împotriva faptului că Lemeni a refuzat să-l secondeze pe episcopul ortodox de la Sibiu, Vasile Moga, să ia apărarea românilor din Fundus Regius. În 1839 conflictul reizbucneşte pe motivul că Simion Bărnuţiu a îndrăznit să predea filozofia la Blaj în limba română, lucru cu care Lemeni nu era de acord.1
În această perioadă de mare efervescenţă politică, românii, atât din Transilvania, cât şi de peste munţi, au de înfruntat încercările marilor imperii ale vremii de a-i deznaţionaliza şi de a-i determina să renunţe la credinţa lor strămoşească. În Transilvania, nobilimea maghiară avea ca principală preocupare în prima jumătate a secolului al XIX-lea maghiarizarea forţată a românilor. Un prim proiect al unei astfel de lege apare în lucrările Dietei de la Cluj în 1836 şi va fi legalizată în 1842. Legea prevedea că „în întregul principat, toate jurisdicţiunile bisericeşti, după numai zece ani, sunt obligate să întrebuinţeze numai limba maghiară şi, după acel termen, nimeni nu va putea deţine vreo slujbă dacă nu cunoaşte limba maghiară. În şcoli se va întrebuinţa de asemenea numai limba maghiară”.
Împotriva legii protestează şi saşii, care-şi văd ameninţată fiinţa naţională, iar din partea românilor, Simion Bărnuţiu, care ca secretar al episcopului Lemeni a asistat la toate dezbaterile legii, protestează împotriva votării ei, prin articolul intitulat „O tocmeală de ruşine şi o lege nedreaptă”2 devenind mai târziu ideologul revoluţiei de la 1848.
Principalele căi de realizare a maghiarizării erau: 1. înmatricularea cu nume ungureşti a nou născuţilor. 2. convertirea la catolicism, calvinism sau unitarianism a tuturor românilor. 3. maghiarizarea numelui tuturor elevilor înscrişi întruna din şcolile confesionale ale ungurilor.
La insistenţele lui Simion Bărnuţiu, Consistoriul din Blaj protestează şi el dar episcopul Lemeni refuză să convoace sinodul diecezan, fapt ce reaprinde conflictul cu Bărnuţiu. În 1843, G. Bariţiu, întruna din foile lui de la Braşov, publică articolul lui Bărnuţiu „Soborul cel mare al episcopiei Făgăraşului”,în care denunţă absolutismul bisericesc şi despotismul episcopului Lemeni.3 Inevitabil, înrăutăţirea raporturilor lui Simion Bărnuţiu cu Lemeni se produce. În 1845 acesta îl suspendă din învăţământ, târându-l printr-un proces ruşinos şi silindu-l astfel să părăsească Blajul.
De la Blaj, Bărnuţiu va merge la Sibiu, unde, la 37 de ani se înscrie ca student la Academia juridică săsească, sperând ca după absolvire să poată practica avocatura sau să ocupe vreo catedră la una din şcolile din Sibiu.
Astfel evenimentele anului 1848 îl găsesc pe Simion Bărnuţiu la Sibiu, unde în seara zilei de 24 martie dicta colegului său Ioan Puşcariu, primul manifest al revoluţiei române intitulat „Fraţi români”, document care a doua zi circula în formă de manuscris printre românii din Sibiu şi care formula încă de atunci principiul fundamental după care se va călăuzi revoluţia română, şi anume, emanciparea naţională: „Naţia română nu mai poate fi roabă ungurilor, secuilor şi saşilor, limba noastră trebuie să aibă cinste cuviincioasă înaintea statului şi a legilor…Naţionalitatea noastră trebuie să se recunoască şi să se asigureze”. 4
Aceeaşi formulare va sta la baza programului din 2/14 mai 1848 când în catedrala Blajului, Bărnuţiu rostea cel mai „măduvos” discurs politic din istoria românilor.5
Principalele idei care au stat la baza discursului au fost:
1.Marea Adunare Naţională trebuie să şteargă iobăgia şi să proclame independenţa naţiunii române, şi
2. Unio Trium Naţionum, Tripartitul, Aprobatele şi Compilatele să fie abrogate şi să nu fie înlocuite cu o unire nefirească.6
A doua zi 3/15 mai, pe câmpul de la Blaj, care de atunci se va numi al „Libertăţii”, Bărnuţiu va fi ales vicepreşedinte al Marei Adunări Naţionale şi apoi preşedinte al Comitetului conducător al revoluţiei şi preşedinte al Comitetului de pacificaţiune. De acum implicarea lui Bărnuţiu în problemele centrale ale revoluţiei devine şi mai importantă, aproape că nu există act care să fie dat publicităţii, hotărâre mai importantă, fără ca să nu fie consultat.
După înfrângerea revoluţiei, conducătorii români sunt nevoiţi să fugă din Transilvania. Simion Bărnuţiu călătorind cu vaporul pe la Constantinopol şi Fiume ajunge pe drum ocolit la Viena. Aici se înscrie ca student la facultatea de drept. În 1852, atât el cât şi Al. Papiu Ilarian, datorită deselor intervenţii ale poliţiei imperiale, care nu agrea prezenţa unor studenţi ce militau pentru libertate şi egalitate naţională, hotărăsc să-şi continue studiile în Italia. Astfel Simion Bărnuţiu ajunge la Pavia, unde urmează cursurile facultăţii juridice, iar Al. Papiu Ilarian la Padova.
La Pavia Simion Bărnuţiu s-a remarcat ca un student eminent, luându-şi doctoratul în ştiinţe juridice, dar în acelaşi timp făcând cunoscută situaţia poporului român şi cauza pentru care lupta, fiind apreciat de italieni care trăiau o situaţie asemănătoare şi luptau împotriva aceluiaşi asupritor. Astfel chiar „magnificus rector” al universităţii, căruia Bărnuţiu ia dat să citească Teutamen Criticum al lui A. T. Laurian, când i-a restituit documentul i-a mărturisit că a discutat şi cu alţi profesori cuprinsul lucrării şi au rămas încredinţaţi că limba rămână este un dialect al limbii italiene7.
De asemenea, impresionat de relicvele romane Bărnuţiu afirmă într-o scrisoare8 către Al. Papiu Ilarian că: „Nu am venit în Italia numai să învăţăm Corpus Juris şi Il codice austriaco, ci, afară de acesta, să vedem cu ochii noştri şi monumentele măririi strămoşilor noştri, ca să putem aduce şi noi de aici câte un surcel la vetrele noastre din DACIA şi să ţinem focul naţionalităţii noastre ca să nu-l stingă boarea getică şi sarmatică”
Părerile lui cu referire la limba naţională sunt subliniate în „Suveniruri din Italia”, studiu publicat în 1853.
Cu puţin timp înainte de a părăsi Italia publică studiul „Congresele ştiinţifice” în care stăruie ca în Transilvania să se înfiinţeze institute şcolare economice şi subliniază importanţa şi necesitatea congreselor ştiinţifice9.
După ce pe 6 iunie 1854 obţine diploma de doctor în drept la Universitatea din Pavia, pleacă la Viena unde i se oferă un post important pe care însă îl refuză neacceptând să servească absolutismul. Acceptă însă invitaţia lui A. T. Laurian, inspector general al şcoalelor din Moldova, de a merge la Iaşi, unde domnitorul Al. Ghica, la recomandarea lui A. T. Laurian îi oferă un post de profesor la fosta Academie Mihăileană. Din 1860 trece la facultatea de drept, unde predă dreptul roman, dreptul natural, privat şi public, logica şi filozofia.
Când a sosit la Iaşi a fost primit cu mare entuziasm de intelectualii locali, C. Hurmuzachi întâmpinându-l cu cuvintele „clarissime Doamne îl asigură că venirea Dvoastră aici e cea mai mare binefacere pentru noi”10
Spirit elevat, erudit şi patriot înflăcărat, la Iaşi Bărnuţiu s-a făcut iubit de toată lumea. Cu ocazia înfiinţării universităţii, domnitorul Al. Ioan Cuza i-a propus rectoratul dar a refuzat.
Preocupat însă de problemele sociale politice şi culturale ale vremii, Simion Bărnuţiu ia atitudine în favoarea reformelor burghezo-democratice realizate sau în curs de înfăptuire în timpul domniei lui Al. Ioan Cuza, îşi aduce contribuţia la întemeierea universităţii ieşene şi a reuşit să creeze chiar o şcoală în care s-au format o serie de oameni politici care au cerut reforme democratice, ca votul universal şi exproprierea moşiilor moşiereşti şi mănăstireşti. Tot la Iaşi a elaborat numeroase lucrări cu caracter juridic, ştiinţific sau pedagogic.
Activitatea sa ca profesor şi îndrumător al tinerilor studenţi este la fel de importantă ca şi contribuţia lui la revoluţia de la 1848.
Încă din timpul şederii sale în Italia, când a publicat studiul „Congresele ştiinţifice”, Simion Bărnuţiu reliefa importanţa pe care o acorda învăţământului , deoarece el vedea în şcoală şi în eradicarea analfabetismului un mijloc prin care vor putea fi scoase masele populare din mizeria în care erau ţinute de clasa exploatatoare.
Răpus de boală, în ianuarie 1864, pe când era găzduit în casa lui Ştefan Miele, el îşi exprimă dorinţa de a fi dus în Transilvania, spre locurile natale.
Într-o trăsură special amenajată, pusă la dispoziţie de domnitorul Al. Ioan Cuza, Bărnuţiu a trecut Carpaţii însoţit de nepotul său Ion Maniu. Nu apucă însă să revadă locurile natale, încetând din viaţă pe când trecea valea Almaşului.
Pe monumentul ridicat mai târziu pe mormântul său din Bocşa Română sunt scrise cuvintele: libertate, frăţietate, egalitate, naţionalitate – cuvinte ce i-au marcat personalitatea, existenţa şi activitatea.
Tot timpul a fost un fervent susţinător al latinităţii limbii române, un orator înnăscut şi un patriot înflăcărat.
Discursul rostit la 2/14 mai 1848 în catedrala Blajului demonstrează cu prisosinţă toate calităţile sale, iar întreaga lui activitate, până în ceasul morţii pusă în slujba emancipării naţiunii române, îl aşază în rândurile celor mai de seamă bărbaţi ai ţării, cu care ne mândrim şi care pentru noi rămâne o pildă vie.
Prof. Ioan Dorin Popescu
Bibliografie:
* Corneliu Albu, „Lumina din trecut”, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti 1992.
* Iosif Pervian şi Ioan Chindriş, „Corespondenţa lui Al. Papiu Ilarian”, vol. II, Ed. Dacia, Cluj, 1972.
* ASTRA Despărţământul „Timotei Cipariu” Blaj „1848 Blajul şi amintirea revoluţiei”, Blaj 1998.
* Cartea revistei ASTRA Blajană 1996-2006, Editura ASTRA, Blaj, 2006.
* Nicolae Josan „Ioan Puşcariu (1824-1912) viaţa şi activitatea”, Alba Iulia 1997.
* Ioan Chindriş,”Simion Bărnuţiu la 1848″, în vol. Transilvanica, Ed. Cartimpex, Cluj Napoca, 2003.
de sorin floruț la 25 martie 2014 - 12:18
Textul este redat după cum a fost publicat în volumul „Revoluția de la 1848-1849 din Transilvania, volumul 1, 2 martie – 12 aprilie 1848”, editat de Editura Academiei R.S.R., în 1977. Volumul de documente a fost pregătit pentru publicare de Institutul de istorie și arheologie Cluj – Napoca sub redacția academicianului Ștefan Pascu și a lui Victor Cheresteșiu. În cadrul volumului, documentul este înregistrat la numărul 59, paginile 90-93 (inclusiv notele de subsol) pentru oricine dorește să-l consulte în volum.