Orientare profesională pentru elevii careieni

• publicat la: 5 March 2014
Orientare profesională pentru elevii careieni

Miercuri, 5 martie 2014, începând cu orele 13.00, în sala Cavalerilor a Castelului Károlyi din municipiul Carei a avut loc o întâlnire extrem de importantă și utilă pentru viitorii absolvenți de liceu.

Aceștia au avut posibilitatea să se întâlnească cu persoane care activează în diverse domenii, în municipiul Carei, și de la care au putut obține informații despre ce înseamnă o meserie, care sunt etapele pe care trebuie să le parcurgi pentru a putea profesa în diverse domenii.

 Toată această activitate s-a desfășurat în cadrul proiectului „Orientarea profesională a viitorilor absolvenți de liceu”, inițiat de Direcția de Cultură a municipiului Carei, cu scopul de a facilita orientarea profesională a tinerilor.

Bogdan Georgescu, director al Direcției de Cultură a municipiului Carei, a deschis evenimentul printr-un scurt discurs în care a prezentat celor prezenți ideea proiectului, psihologul Onodi Enikö a spus câteva cuvinte despre importanța alegerii vocației potrivite după absolvirea studiilor, apoi, tinerii prezenți s-au așezat pe ateliere de meserii și timp de 20 de minute au putut adresa întrebări invitaților.

  La finalul evenimentului, Marcel Marușca, directorul AJOFM Satu Mare a precizat etapele de urmat de către absolvenți după terminarea studiilor, în momentul în care își caută un loc de muncă și împortanța înscrierii acestora în baza de date a AJOFM, agenție care îi sprijină în găsirea unui loc de muncă conform pregătirii.

 Pentru stabilirea invitaților și a atelierelor pe domenii, membrii Direcției de Cultură Carei au realizat chestionare, prin care s-a determinat care sunt meseriile pentru  care  vor opta după terminarea studiilor. Astfel la eveniment elevii au putut obține informații prețioase de la reprezentanți din municipiului Carei ai meseriei de medic(dr.Botlinger), asistent medical, polițist(IJP Satu Mare), șofer, mecanic auto, informatician(prof.Gozner), manager (ing.Ilie Ciută) și ospătar.

 Întreaga întâlnire a fost filmată de o echipă de la televiziunea Arte din Germania, care realizează un documentar despre plasarea forței de muncă în județul Satu Mare.

Lasati un comentariu