A reclamat furtul autoturismului deşi acesta se afla la proprietar

• publicat la: 1 aprilie 2014
A reclamat furtul autoturismului deşi acesta se afla la proprietar

Un bărbat a reclamat furtul unui autoturism , ulterior poliţiştii au stabilit că autoturismul se afla la proprietar.

            Vineri seara  numitul Attila M. , a sesizat faptul că autoturismul marca Audi pe care cu puţin timp în urmă îl parcase în apropierea zonei în care acesta locuieşte a fost furat. Poliţiştii au efectuat verificări şi au stabilit că bărbatul nu este proprietarul autoturismului şi că proprietara acestuia este mătuşa bărbatului Ana M. , care a lăsat în folosinţa reclamantului autoturismul în urmă cu 7 luni.

 In momentul sesizării furtului i s-a recomandat bărbatului să o contacteze pe mătuşa sa dar acesta a refuzat, gest care i-a pus pe gânduri pe anchetatori.  În urma investigaţiilor efectuate poliţiştii au stabilit că autoturismul nu a fost furat ci  a se află la proprietara de drept , respectiv mătuşa reclamantului, care a luat autoturismul întrucât între ea şi reclamant s-au iscat neînţelegeri, despre care bărbatul le-a spus anchetatorilor abia după ce aceştia au stabilit situaţia de fapt.

   Bărbatul a fost sancţionat contravenţional conform Legii 61/1991r cu amenda de 1000 lei pentru alarmarea autorităţii de menţinere a ordinii publice fără un motiv întemeiat.            

                A încercat să-şi ascundă furtul dar a fost descoperit de poliţişti

       Un tânăr de 21 de ani a incercat să-şi ascundă furtul şi să inducă în eroare anchetatorii înşcenându-l .    

  În dimineaţa zilei de ieri, Bogdan O., din Satu Mare  angajat la un restaurant din municipiu a sesizat poliţiştii despre faptul că în cursul nopţii persoane necunoscute au pătruns în restaurant pe uşa din spatele localului şi au sustras suma de 860 lei şi unitatea centrală a sistemului de supraveghere.

        Anchetatorii au efectuat investigaţii şi i-au demascat planurile tânărului , stabilind  împrejurările în care au fost sustraşi banii şi aparatura. Astfel au stabilit că duminică seara când tânărul a ieşit din serviciu a sustras suma de 600 lei, apoi înainte de plecare a lăsat deschisă uşa situată în spatele localului pentru ca în timpul nopţii să revină şi să sustragă suma de 260 lei şi unitatea centrală a sistemului de supraveghere  pentru a nu putea fi depistat cu ajutorul camerelor de supraveghere , iar dimineaţa a sesizat poliţiştii despre faptul că banii au fost sustraşi de persoane necunoscute. Prejudiciul cauzat de acesta este de aproximativ 1200 lei , întrucât diferenţa a sustras-o în altă zi în cursul lunii martie.

        Chiar dacă a încercat să inducă în eroare anchetatorii , tânărul nu a scăpat de vigilenţa acestora . iar acum este cercetat în stare de libertate pentru furt calificat, cercetările continuă în cauză pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a acestuia.

                                            Infracţiuni la regimul rutier

                 2 persoane sunt cercetate de către poliţişti pentru comiterea de infracţiuni la regimul rutier

  Poliţiştii Secţiei 8 Gherţa Mică au intervenit la un eveniment rutier , produs în comuna Călineşti –Oaş. Ajunşi la faţa locului au stablit că Ioan B., de 40 de ani, a condus autoturismul marca Ford , iar pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă a pierdut controlul volanului iar autoturismul rasturnat. Aflându-se în stare vădită de ebrietate , acesta nu s-a suspus testării cu aparatul etilotest, dar a fost condus la Spitalul Oraşului Negreşti Oaş unde i-au fost recoltate 2 probe biologice sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea s-a stabilit că acesta nu posedă permis de conducere de nici o categorie.

În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.Bărbatul este cercetat pentru conducere fără permis şi sub influenţa băuturilor alcoolice.

           Poliţiştii rutieri negreşteni au identificat în trafic pe Grigore D, în vârstă de 32 de ani, care a condus autoturismul marca Honda pe raza localităţii Negreşti –Oaş. Find testat cu aparatul etilotest acesta a indicat o concentraţie de 0,56mg/l alcool pur în aerul expirat, i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Bărbatului i-a fost întocmit dosar penal.

 4 conducători auto au rămas fără permisele de conducere  în cadrul acţiunilor organizate pe raza judeţului Satu Mare pentru reducerea riscului rutier   şi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie  acestea fiindu-le reţinute  pentru încălcarea normelor rutiere privind   depăşirea  , nerespectarea regimului legal de viteză şi nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere a pietonilor , totodată au fost reţinute 5 cerificate de înmatriculare pentru –  inspecţia tehnică periodică expirată.

      Poliţiştii rutieri au aplicat 273 contravenţii în valoare de peste 30000  lei.

Lasati un comentariu