Ordinea partidelor pe buletinele pentru Parlamentul European

• publicat la: 17 aprilie 2014
Ordinea partidelor pe buletinele pentru Parlamentul European

Potrivit tragerii la sorţi făcute, joi, de către preşedintele BEC, PDL ocupă prima poziţie pe buletinele de vot pentru alegerile europarlamentare, iar poziţia a doua este a PMP, urmat de UDMR, PSD-UNPR-PC şi PNL.

Tragerea la sorţi a fost în două etape, în prima fiind incluse partidele care au deja reprezentanţi în Parlamentul European. Astfel, prima poziţie pe buletinele de vot pentru alegerile europarlamentare va fi ocupată de PDL, a doua poziţie de PMP, iar a treia de către UDMR.

Alianţa electorală PSD-UNPR-PC ocupă poziţia a patra pe buletinele de vot, PNL poziţia a cincea, iar PRM a şasea.

A doua etapă s-a referit la partidele politice care au candidaţi la alegerile europarlamentare, dar nu au membri în acest moment în Parlamentul European. Astfel, poziţia şapte pe buletinele de vot va fi ocupată de Alianţa Naţională a Agricultorilor, poziţia a opta de Partidul Dreptăţii Sociale, iar poziţia a noua de Partidul Noua Republică.

Partidul Verde ocupă poziţia a zecea pe buletinele de vot, iar Partidul Forţa Civică poziţia a unsprezecea. Următoarele poziţii sunt ocupate de Partidul Ecologist Român – poziţia 12, Partidul Alternativa Socialistă – 13, PNŢCD – 14 şi Partidul Poporului Dan Diaconescu – 15.

După extragerile făcute de preşedintele BEC, acesta a precizat că următoarele locuri de pe buletinele de vot vor fi ocupate de candidaţii independenţi care s-au înscris în cursa pentru alegerile europarlamentare, în ordinea depunerii acestor candidaturi.

sursa cotidianul.ro

Lasati un comentariu