Liberalii careieni susţin candidaţii partidului la alegerile europarlamentare

• publicat la: 19 mai 2014
Liberalii careieni susţin candidaţii partidului la alegerile europarlamentare

Liberalii careieni au fost prezenţi luni,18 mai 2014,pe străzile oraşului şi în Piaţa de alimente pentru a se întâlni   cu localnicii şi  pentru a face cunoscute obiectivele candidaţilor PNL pentru apropiatele euroalegeri.

Cea care deschide lista PNL pentru alegerile din 25 mai,europarlamentarul Norica Nicolai a fost oaspete al liberalilor careieni în data de 9 mai, participând şi la depunerile de coroane de la Monumentul Ostaşului Român.


În mandatul ce se încheie, Norica Nicolai a fost raportor al PE  privind regulile de control ale frontierelor maritime externe de către Frontex (Agenţia Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operaţionale la Frontierele Externe ale Statelor UE).  Ca membru al Comisiei pentru afaceri externe a inițiat o serie de colaborări între statele UE şi cele din afara comunităţii europene.

Să nu uităm că   PNL este singurul partid care a prezentat un Plan de acțiune al europarlamentarilor pentru noul mandat 2014-2019, cu obiective de performanţă.

Aceste obiective  au fost aduse la cunoştinţa  careienilor care au stat de vorbă cu numeroşii liberali  prezenţi în oraş.S-au împărtit pliante,au fost consemnate propunerile sau nemulţumirile cetăţenilor,totul în mod civilizat şi amiabil.


Potrivit Noricăi Nicolai, PNL are o vocaţie „naturală si istorică” a colaborării şi constructiei, o calitate apreciată la nivelul Europei unite.

 În politică, unul dintre cele mai folosite cuvinte este împreună.Scena politică românească este dominată din ce in ce mai mult de dezbinare, separare, ură si distrugere, dar nu putem renunţa la cuvântul împreună”.

Din aceste considerente,PNL  nu merge pe o campanie agresivă, pornind de la mesajul „Politica bunului simţ” dat în urmă cu ceva ani de Crin Antonescu.

Apreciind că România are nevoie de un nou început, Norica Nicolai consideră că adresabilitatea trebuie să fie spre comunităţile mici, spre oamenii din aceste comunităţi, în care comunicarea se realizează altfel, unitatea între membri fiind mai mare, comunicare şi unitate care sunt criterii importante la nivelul Uniunii Europene.

Liberalii careieni au invitat cetăţeni să îşi exprime dreptul la vot în cursul zilei de duminică, 25 mai 2014.

redacţia

Lasati un comentariu