Pagina principala / Timp Liber / Ia românească şi dansul Sânzienelor

Ia românească şi dansul Sânzienelor

În fiecare an, pe 24 iunie, românii celebrează sărbătoarea Sânzienelor. În noaptea ce precede această zi, minunile sunt posibile, forţele benefice, dar şi cele malefice stăpânesc Pământul. Şi tot în 24 iunie se sărbătoreşte anul acesta, pentru a doua oară, “Ziua Internaţională a Iei”.

Legendele spun că Sânzienele sunt fete foarte frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii. Ele se prind în horă şi „dau puteri” deosebite florilor şi buruienilor, care pot deveni plante de leac, bune la toate bolile. În popor se crede că în noaptea Sânzienelor zânele zboară prin aer sau umblă pe pământ. Ele cântă şi fac să rodească holdele, înmulţesc păsările şi animalele, tămăduiesc bolnavii, apără semănăturile de grindină. Dacă oamenii nu le sărbătoresc, Sânzienele se răzbună, amintindu-şi că fac parte din familia Ielelor.

Bătrânii povestesc că, în noaptea de Sânziene, ielele se adună şi dansează în pădure. Cine le vede rămâne mut pentru totdeauna sau damblageşte. Tot ei cred că cine nu le respectă poate avea parte de multe nenorociri: cel care spală, coase sau mătură în acea zi poate muri înecat ori fulgerat. În popor se spune că fetele care vor să se mărite repede trebuie să se spele cu rouă. Însă, pentru ca acest scăldat ritual să aibă efect, se respectă anumite condiţii: în zori, din locuri necălcate, babele strâng roua Sânzienelor într-o cârpă albă, de pânză nouă, apoi o storc într-o oală nouă. În drum spre casă, ele nu vorbesc deloc şi mai ales nu trebuie să întâlnească pe nimeni. Dacă toate acestea sunt împlinite, cine se spală cu roua respectivă va fi sănătos şi drăgăstos peste an. Femeile măritate pot face şi ele acest ritual, ca să fie iubite tot anul de soţ şi să aibă copii frumoşi şi sănătoşi.

Asociate solstiţiului de vară, Sânzienele sunt, în tradiţia populară, zânele vesele ale belşugului, ale cântecului şi dansului.

Noaptea de Sânziene este una dintre marile nopţi de peste an, când cerurile se deschid iar cele două lumi comunică între ele. În Noaptea de Sânziene înfloreşte şi „iarba-fiarelor”, care va lumina în întuneric ca aurul iar la răsărit va picura sânge, lăsând urme roşiatice pe pământ. I se mai spune „iarba-tâlharilor”, pentru că hoţii şi haiducii pot deschide orice încuietoare cu ea. Tot atunci se culege „nebunariţa”, cea mai veche plantă folosită în ritualurile magice, folosită de vrăjitoare pentru a putea zbura.

Atmosfera magică a acestei sărbători păgâne a inspirat creaţii literare remarcabile, dacă ar fi să amintim numai “Nopţile de Sânziene” de Mihail Sadoveanu, “Noaptea de Sânziene”, de Mircea Eliade, “Jocul Ielelor”, de Camil Petrescu, “Hora Domniţelor” de Radu Stanca… titluri de referinţă ale literaturii române pornite de la simbolistica zânelor despre care se credea că susţin echilibrul lumii, că pot aduce fericirea, dar şi orbirea, pierderea minţii sau chiar moartea celor care le priveau jocul, se prindeau în hora lor sau încercau s-o rupă.

Şi pentru că trăim în secolul al XXI-lea, marcat de globalizare, dar şi de dorinţa acută de păstrare a identităţii, asociaţia non-profit “La Blouse Roumaine” a propus, de sărbătoarea Sânzienelor, “Ziua Universală a Iei”, care a căpătat amploare internaţională graţie “La Blouse Roumaine on-line community”, ce s-a format spontan pe Facebook pe 7 noiembrie 2012 şi care numără peste 18.000 de membri. Românii din toată lumea văd în acest element al costumului popular un simbol al identităţii şi creativităţii populare româneşti.

În 21 ianuarie 2013, „La Blouse Roumaine” a propus ca ziua de 24 iunie, Sânzienele, să marcheze celebrarea Iei româneşti. Evenimentul s-a bucurat de un succes imens, fiind sărbătorit, încă din primul an, pe 6 continente, în peste 50 de ţări din lume.

Croită în formă de cruce, dintr-o singură bucată de pânză, cu o deschizătură în partea de sus, ia este de fapt o cămaşă de sărbătoare, din pânză albă, bumbac, in sau borangic, împodobită cu broderii. Tehnica decorării ei s-a transmis de la o generaţie la alta. Motivele sunt stilizate, geometrice sau inspirate de natură.

Fineţea şi eleganţa materialelor folosite, croiul şi armonia cromatică au făcut din această piesă vestimentară, de multe ori, obiect de artă. Principese, regine, boieroaice au apreciat-o, de-a lungul timpului, la fel de mult ca pe realizările marilor case de modă ale vremii.

“În a doua jumătate a secolului XIX se întâmplă ceva deosebit. La noi se instaurează o dinastie străină care este fermecată de acest costum popular. În momentul în care Regina Maria se îmbracă în costum popular, boieroaicele fac la fel. Chiar sunt obligate, pentru că în invitaţiile la palat se preciza ca ţinuta obligatorie să fie portul popular”, afirma istoricul Georgeta Filitti, amintind că, până la Primul Război Mondial, costumul românesc cunoaşte o strălucire deosebită: se comandă, se cumpără, se exportă în străinătate, se fac filmări, ajungând în rândul elitelor.

Regina Maria apare singură, alături de membri ai familiei regale sau de doamnele de la curte, în minunate straie tradiţionale, pe care a dorit să le facă cunoscute întregii lumi.

Primul concurs de frumuseţe de pe teritoriul României, la “Expoziţia Jubiliară” organizată în 1906 în parcul Filaret din Bucureşti, a fost câştigat de o tânără din Sălişte, îmbrăcată într-un splendid costum popular…continuare pe cotidianul.ro