Acum e celebru, dar în trecut vindea adidaşi cumpăraţi de la second hand.Tentativă de …”plagiat” pentru ieşirea din anonimat

• publicat la: 10 iulie 2014
Acum e celebru, dar în trecut vindea adidaşi cumpăraţi de la second hand.Tentativă de …”plagiat” pentru ieşirea din anonimat

Vedetele nu au fost mereu celebre, iar unele dintre ele au fost nevoite să facă eforturi pentru a face rost de bani. Printre acestea se numără şi CRBL.

Artistul a dezvăluit, miercuri seara, că acum câţiva ani cumpăra adidasi de la magazinele tip second hand, ii personaliza si apoi ii vindea, se arată intr-un comunicat de presa remis Ziare.com.

„Este adevărat, cumpăram adidasi de la second hand, ii personalizam si apoi ii vindeam. Aveam o intreagă trusă de curăţare si carioci cu care ii desenam.Apoi, adunam pustii de la bloc, mergeam in scara si ii vindeam. Faceau furori adidasii desenati de mine”, a declarat CRBL,potrivit ziare.com.

Subiectul tratat de ziare.com ne aduce aminte că la Carei, încă  se mai închide o arteră de circulatie centrală ,la propunerea viceprimarului,pentru  a se comercializa direct pe trotuare haine uzate,second în limbaj  elevat.

Coincidenţă sau nu,trotuarele pe care a dorit să fie expuse hainele uzate ale comerciantilor care nu pot dovedi provenienţa lor,sunt trotuarele din faţa magazinelor amenajate tocmai de primărie pentru comercianţii de mărfuri industriale,aducându-le cu această nouă măsură serioase prejudicii,atât ca imagine cât si din punct de vedere financiar.

Comerciantii care au licitat chioşcurile din termopan de la primărie sunt obligati să cureţe mizeria lăsată de noua concurenţă adusă tot de primărie, in urma activităţilor promovate de viceprimar.Faptul e cu atât mai  curios cu cât primarul localităţii doreşte să implementeze cât mai multe proiecte cu finantare europeană pentru a schimba imaginea orasului  in una europeană,cu riscul de a renunta la tradiţiile locale.

Dacă CRBL făcea furori cu adidaşii desenaţi de el,viceprimarul careian a impresionat prin fervoarea cu care a umblat să aducă la ultima şedinţă a Comisiei locale de Circulaţie o listă de semnături în sprijinul activităţii comerciale cu haine uzate,pe trotuarele unei artere de circulaţie centrale.Numele de pe listă nu au fost făcute publice,din motive…necunoscute.

comentarii

de BOB PCR PSD la 11 iulie 2014 - 14:19

Daca oamenii ar avea bani n-ar cumpara marfa la mana a doua !
Am muncit 49 de ani si TRAIESC LA MANA A II-A !
Bravos democratie originala marca doctor in drept ponta !

de tulipan la 11 iulie 2014 - 14:58

ce amestec are ponta cu careiul?
mizeria de la piata este marca keizer ca el a vrut sa inchide strada pentru ocskasor si la piata acum au ramas libere mesele unde au vandut oamenii.
keizer a vrut sa pune oamenii sa steia pe trotuare ca sa bata joc de ei pentru ca in piata auavut masa de vanzare si vecei si apa unde sa spele mana dar a vrut sa bata joc de oameni ca sa arate ca ce poate el.
ocskasor poate si asta e valoarea la el!

de trei trandafiri la 11 iulie 2014 - 20:20

-ce amestec are ponta cu careiul?
-tovarasul „doctor in drept” ponta este „premierul” Romaniei!
PS:Pentru a va „linisti” lansez lozinca: „JOS BASESCU” !

de zambiluta la 11 iulie 2014 - 20:24

adica ponta a pus pe keizer sa inchida drumu si sa aduca ocskaruha pe jos acolo????? sunteti la ora vesela sau la cea de tampiti?

de TRANDAFIR DE LA MOLDOVA la 11 iulie 2014 - 21:22

Intru pentru prima data pe acest forum si ma simt,intradevar,ca la „ora vesela” (de la radio), de dinainte de 1989 !

Lasati un comentariu